Nota mea:

“God ? No God! We should have come here ages ago.”

30 de zile de noapte. Nu numai ca filmul iti da fiori cam peste tot unde apuca, dar actiunea mai este plasata si in Alaska, o locatie ideala pentru a deschide o “macelarie vizuala”. Deci multa, multa zapada. Daca iadul ar ingheta, exact asa ar arata. Felul principal: sange de homo sapiens.

Now will the mean & gritty looking vampires come out to play? Of course. Chiar din spusele lor intelegem ca au fost niste prosti ca nu au venit aici pana acuma. Atingand un nivel maxim, chiar critic de saturatie de vampiri galanti pe post de fashion victims sau foto modele bine desenate, machiate si laminate, ba indragostiti, ba avand relatii cu fetiscane pline de viata, aici vampirii astia sunt mai de la “tara” cum s-ar spune. Mult mai viscerali, mai murdari, mai sifonati. Gatlejele sunt mutilate, iar sangele tasneste in voie buna, nimic conventional, nimic ordonat, in schimb totul foarte brutal, crud, si foarte violent. Acestia sunt printe cei mai fotosensibili dintre toate variantele de vampiri vazuti pana acuma si atat de afectati si Citeste mai departe »

Nota mea:

“Se pare ca exista lucruri mai haotice decat bataia unei inimi de om … Dar in spatele tuturor acestora exista de fapt un tipar. Un adevar. Si acela este dragostea. Cel mai important amanunt legat de dragoste este ca alegem sa o dam si alegem sa o primim, ceea ce face din ea lucrul cel mai putin aleator din intreg Universul”.

V-ati intrebat vreodata cate ghinioane i se pot intampla unei persoane pe parcursul unei singure zile? Teoretic numarul tinde spre infinit, dar in practica este improbabil ca cineva sa treaca printr-o serie atat de bulversanta, haotica si amuzanta de evenimente ca personajul principal masculin din filmul “Chaos theory“, regizat de Marcos Siega, pe baza unui scenariu scris de catre Daniel Taplitz. Un ceas dat inainte cu zece minute de un sugubat care doreste sa iti joace o festa te poate determina cel mult sa pierzi un tren sau un autobuz (dar nu-i nimic ca doar exista si urmatorul), sa intarzii la o sedinta (dar se permite ca doar traim in Romania si punctualitatea nu este tocmai punctul nostru forte) sau sa ratezi inceputul unei piese de teatru, al unui film sau al unui concert (ceea ce nu constituie o tragedie dat fiind Citeste mai departe »

Nota mea:

“…it is his destiny to bring about the destruction of the Earth…not now, not tomorrow but soon enough”

Nu este ca si cum nu ne-am fi asteptat la ceva special din partea lui  Guillermo Del Toro, dar problema este ca uneori este prea fixat pe unele probleme si ajunge sa ignore cateva elemente cheie dintr-un film. In cazul de fata, Del Toro se intoarce la eroul lui mare si rosu, Hellboy. Numai ca in aceasta parte, povestea puiului de diavol, crescut printre pamanteni, nu este atat de captivanta pe cat este personajul lui. Problema acestui film nu este ca nu ai ce sa vezi. Cand vine vorba de filme de acest gen, Del Toro este bucuros ca isi poate dezlantui pofta aceea vizuala de a da viata imaginiatiei sale. A demonstrat asta prin El Laberinto del Fauno, iar acum dispune de o si mai mare libertate de a crea lumea lui, cu efectele lui si creaturile lui.

Nu de multe ori am spus ca Del Toro este genul de regizor mai old school. Iar prin asta as dori sa Citeste mai departe »

Nota mea:

Atunci cand mi-a cazut pentru prima data privirea asupra titlului “Miss Pettigrew lives for a day“, m-am gandit la faptul ca regizorul de origine indiana Bharat Nalluri si scenaristii David Magee si Simon Beaufoy puteau face o alegere mai inspirata si care sa capteze intr-o mai mare masura interesul spectatorului, dupa care am remarcat elementul ca filmul respectiv are la baza romanul omonim al scriitoarei britanice Winifred Watson si am transferat asupra ei vina de a se fi oprit asupra unui titlu atat de banal si care mie personal nu imi promitea un continut cu cine stie ce satisfactii intelectuale sau macar vizuale. Pot afirma insa ca proverbul englezesc potrivit caruia nu trebuie sa judeci o carte dupa coperta isi gaseste in acest caz o aplicabilitate practica, pelicula “Miss Pettigrew lives for a day” avand intr-adevar un subiect comun, pe alocuri siropos-telenovelistic, dar compensand lipsurile prin atmosfera de epoca pe care reuseste sa o recreeze in mod magistral si prin tipologiile de personaje pe care le propune spre studiu.

Actiunea este plasata in Londra anilor premergatori celui de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand primele exercitii de raiduri aeriene incepusera sa sperie inalta societate britanica, iar  zgomotul asurzitor al alarmelor ii grabea pe bogatasi in adaposturile subterane mascate sub forma atragatoare a unor Citeste mai departe »

Nota mea:

“S-a dus pe pizda ma’sii si Intai Maiu’ asta …”

Mult e dulce si frumoasa, limba ce-o vorbim. Si armonioasa si spectaculoasa. Filmul lui Radu Muntean are un limbaj de buzunar, pus la punct si imbracat la patru ace, dar numai bun de maidan. Cum se vorbeste pe strada in ziua de azi ? Mai pe taiate: urat. Pardon: naspa. Si cine vorbeste asa ? Adolescentii o fac. Nu degeaba, in film, comicul de limbaj este ca la el acasa, pe canapea, cu mana in pantaloni.

Si daca cumva nu ma credeti, poate ca ar trebui sa ma cobor si eu in exprimari: duceti-va sa vedeti si voi acest film romanesc vulgar. Gestul vulgar ar fi din partea voastra, ignorand acest film doar pentru ca Dragos Bucur isi scutura penisul in chiuveta. Dar Boogie este un film romanesc pe care nu am crezut ca o sa vreau sa il privesc si-a doua oara. Exagerez ? Deloc. Aveti cuvantul meu de cercetas. Ca tot caut sa cad si eu pe spate de ceva vreme incoace, sa vad un film din patria mama, dar de multe ori am stay si am simtit ca nasc, si ies Citeste mai departe »

Nota mea:

“Most people respect the badge. Everyone respects the gun.”

Asta este cu siguranta singura replica care merita tinuta minte din acest fiasco pe care unii il numesc film. Dar pot sa va spun de acum ca nu ma voi obosi sa va explic ce se intampla in film pentru ca este practic imposibil. E ca si cum as lua cartea de telefoane si as incepe sa va povestesc nume de persoane si numere de telefon, si dupa sa imi cer sau sa va cer sa imi faceti un eseu de 1000 de cuvinte despre ceea ce tocmai v-am povestit.

Cu totii stim prea bine faimoasa replica a lui Murtaugh din Leathal Weapon: “I’m too old for this shit!” Pacat ca Al Pacino si Robert DeNiro nu au vazut si ei filmul ala, pentru ca poate ca asa, probabil nu s-ar mai fi aruncat cu capul inainte sa faca nenorocirea asta. Righteous Kill este un experiment pe pelicula de 35mm, iar singurii cobai sunt Pacino si DeNiro, care se plimba ca doi soareci pierduti intr-un labirint in Citeste mai departe »

Nota mea:

Auzi fraiere? Nu se zice dolari, se zice parai!

Anul 2000. Un kilometru parcurs cu taxi-ul e 4000 de lei, iar Dacia Logan nu a apucat inca sa-si puna rotile pe strazile din Romania. In acest peisaj deloc idealizat, lipsa banilor ajunge sa fie principala problema in familia lui Emil, care tocmai si-a pierdut slujba, iar intretinerea sotiei si a fiului sau devine imposibila. Solutia? Munca in strainatate incepea in perioada aceea sa capete din ce in ce mai multa popularitate, iar emigrarea in Australia ajunge sa fie cea mai buna cale de scapare din saracia in care traiau. De ce nu Spania sau Italia? Australia suna mult mai exotic, un avocat din Bucuresti le-ar asigura primirea vizelor in cel mai scurt timp, iar de la o asemenea distanta, intoarcerea in tara ar fi fost extrem de costisitoare, iar in cazul in care socrul lui Emil ar da ortu’ popii, ar avea o scuza extrem de plauzibila sa lipseasca de la inmormantare.

Si totusi, nu hotatarea de a-si vinde locuinta, masina, mobila si electrocasnicele sau decizia de a pleca in Australia au fost cele care au dat povestii lui Emil o turnura diferita. A fost suficient doar Citeste mai departe »

Nota mea:

I know what dude I am. I’m the dude playin’ the dude, disguised as another dude!

Acum vreo 10 ani de zile Robert Downey Jr. se trezea in case straine, vizita puscaria in mod frecvent, se imbata, droga si facea scene in afara scenei. Cine ar fi crezut ca astazi, Robert Downey Jr. o sa ajunga actorul principal intr-un film de actiune ? Nimeni. Chiar daca filmul este scris si regizat de Ben Stiller, acest film se inchina in fata performantei lui Robert Downey Jr. Dupa ce am vazut Tropic Thunder, am realizat ca el este singurul om  capabil sa portretizeze un caucazian blond cu niste ochi albastri sticlosi, care joaca rolul unui afro-american, si uita tot timpul ca este Australian. Toate astea in timp ce face publicul sa se simta penibil si ridicol daca cumva li s-a parut ofensatoare sau rasista prestatia lui.

“Man, I don’t drop character ’till I done the DVD commentary.”

Sincer sa fiu, asteptam sa inceapa filmul, si m-am bucurat sa vad ca o sa bage si “reclame”. Singurele reclame la filme au fost de fapt Citeste mai departe »

Nota mea:

A fost odata ca niciodata un orasel programat sa reziste 200 de ani, construit sub pamant de ingineri si oameni de stiinta de elita, pentru a salva o parte din oameni de la o catastrofa care ar fi insemnat sfarsitul lumii. Lucrurile sunt clare inca de la inceput, in City of Ember curentul electric nu e doar o necesitate, e indispensabil supravietuirii, iar cum nimeni nu avea voie sa paraseasca orasul timp de 2 secole, numeroase generatii au ajuns sa se nasca acolo fara a vedea vreodata lumina zilei. Avand ca sursa de energie un generator gigant si depozite pline cu conserve cu termen de valabilitate record, dupa mai bine de doua secole, lucrurile incep sa devina ingrijoratoare: generatorul e pe cale sa cedeze iar printre rafturile cu mancare din depozite sufla vantul.In plus de asta,se pare ca in oras au aparut mai multe cartite uriase in cautare de mancare, cu toate ca in film ne este dat sa vedem doar una. Cheia salvarii zace intr-o cutie care trebuia sa  fie transmisa mai departe de la un primar la altul, pana in momentul in care, dupa 200 de ani oamenii aveau acolo toate instructiunile necesare pentru a ajunge la suprafata pamantului.

Avem de-a face cu un film adresat tuturor categoriilor de varsta – dar in special publicului tanar – care este din pacate foarte Citeste mai departe »

Nota mea:

“Affinity = suflet – pereche”

Inainte de orice alt comentariu, as indrazni sa afirm ca pelicula “Affinity” a regizorului Tim Fywell este foarte restrictiva din punct de vedere al categoriilor de spectatori carora li se adreseaza in sensul ca adolescentilor li se va parea extrem de plictisitoare intrucat actiunea este plasata in Londra secolului al XIX-lea, populata de aristocrate imbracate in rochii cu crinolina si incorsetate in reguli stricte tipic britanice, varsticilor li se va parea scandaloasa si o vor considera un veritabil atac la pudoare deoarece promoveaza lesbianismul in inalta societate din cartierul select Chelsea, sedintele oculte de spiritism sau viata execrabila si torturile fizice si psihologice la care sunt supuse detinutele dintr-un penitenciar de femei, iar barbatilor li se va parea lipsita de adrenalina si de nerv si un pic prea romantata pentru gustul lor, motiv pentru care – daca nu sunteti femeie cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, cu mintea deschisa, toleranta si fara nici un fel de prejudecati – nu va recomand nici eu spre vizionare acest film.

Avand la baza romanul omonim al scriitoarei Sarah Waters si fiind adaptata pentru marele ecran de catre scenaristul Andrew Davies, productia “Affinity” ar trebui sa ne intereseze intr-o oarecare masura pe toti romanii macar pentru simplul fapt ca a fost filmata integral la Bucuresti, strazile cu un aer Citeste mai departe »