Nota mea:

De la inceput va zic ca am nimerit la filmul asta din greseala. Am vrut sa vad initial alt film dar, cum am intarziat o jumatate de ora din motive independente de mine, am intrat totusi sa vad ceva, daca tot eram acolo. In plus, era o premiera pentru mine, nemaivazand niciodata pana atunci un film 3D. Filmul incepuse deja de vreo 2 minute, dar oricum nu as fi pierdut nimic nici daca era inceput de o ora. Mi-am pus ochelarii la ochi, i-am impins bine pe nas si niste oameni au inceput sa arunce cu tarnacoape si sange inspre mine. Asta e un semn bun, inseamna ca efectele 3D exista, asadar am afundat indeajuns de mult ochelarii pe nas. Nu mi-a mai ramas decat sa clipesc des si sa urmaresc minunatul subiect.

Ce a vrut sa zica autorul in aceasta opera: carevasazica cu 10 ani in urma, un miner o ia razna si omoara in subteran pe cine prinde. Dupa 10 ani, cand lucrurile au intrat aparent in normalitate, de Valentine’s Day apare in oras proprietarul actual al minei, care nu poate fi altfel decat tanar, frumos, cu ochi albastri si misterios. Evident, reincep si crimele. De acum incolo incep cautarile, investigatiile si acuzele care pe care. Identitatea criminalului este aruncata cand in carca serifului Axel Palmer (normal, tot tanar si frumos!), cand in Citeste mai departe »

Nota mea:

Avertisment! L-am vizionat eu ca sa nu-l vizionati voi!

Am vrut sa-i dau initial un 3 pentru ca am desenat un zambet din coltul gurii de vreo trei ori dar cand am vazut ca si canta micutii astia, am scazut la 2. Dupa o ora si ceva de tocat fiecare nerv bucatica cu bucatica, mi-au taiat si ultima zvacnire de seninatate mintala cu scena muzicala. Nu am inteles de ce se mai fac filme de genul asta, nu am inteles pentru cine, cine le gusta, cine le savureaza, cine altcineva in afara de echipa de productie, familiile lor si rudele apropiate le urmareste. Nu am inteles nici ce cauta Michael Cera (pentru cine nu stie, vezi Juno), desi daca ma uit la figura lui de copil nedezvoltat, imi dau seama ca ii este dat sa joace doar in filme cu adolescenti oligofreni pana la 70 de ani. Multe nu inteleg eu si o sa incerc sa o iau punctual pentru ca numai punctual poti lua un film ca asta.

Nu am inteles structura. Cred ca pentru ca nu exista. Ca atare, filmul nu poate fi povestit. Desigur, niste adolescenti doldora de hormoni se scalambaie fiecare pe limba lor, scopul suprem in viata fiind sexul. Unde am mai auzit oare asta? Cumva in cele 15279 de filme care s-au facut pe exact aceeasi tema, schimband doar actorii si ordinea in care au rostit cuvintele?

Nu am inteles scenele de sex. Imaginati-va asta: el peste ea, sub cearsaf (cum altfel?), descriind o miscare anemica usor circulara, de mangaiere (!) a cearsafului mai degraba decat Citeste mai departe »

Nota mea:

Pana sa vad “The Reader” traisem cu impresia frustranta ca genele de englezoaica o tin pe Kate Winslet in frau si-o impiedica sa transpara altfel pe ecran decat ca femeie manata de forta interioara si/sau creier. Iata de ce, cred eu, Academia a considerat, pe buna dreptate, ca rolul Hanna Schmitz e mai cu mot de Oscar decat ce-a facut Kate in “Revolutionary Road“: puterea intrinseca de Femeie, atat de proprie actritei, e stantata adanc in “RR”, unde Kate verbalizeaza nervos, dar elocvent, tot ce Julianne Moore si January Jones indura tacit in suburbia americana conformista din “The Hours” si, respectiv, “Mad Men”. Ca Hanna, in schimb, Kate isi sparge tiparul si se infunda intr-o alta tipologie feminina, una daca nu mai putin puternica – i-ar fi fost total peste mana – cu siguranta mai putin cerebrala.

Dar asta nu inseamna ca persoana creata de Kate in “The Reader” merita reducerea la profilul simplist al unei nescolite cu inteligenta nativa. Cand ne cad pentru prima oara ochii pe ea, Hanna pare plamadita dintr-o bucata, animata intr-un valvoi de-activitate de sangele germanic din vene. Kate ii imprima in miscari o siguranta neafectata, din topor, si o indulceste doar marginal cand intra in scena idila verana cu adolescentul Michael. Pe mare parte din traseul filmului, si anume pe parcursul initierii lui erotice dirijate de mai experimentata Hanna, ea tine cu dintii la un aer feroce, de tigroaica aproape. Fara a fi neaparat maternala fata de baiat, o simtim stapana, pe situatie, pe sine, poate cu prea-dinadinsul nevoii de a compensa o lipsa – analfabetismul, handicapul Citeste mai departe »

Nota mea:

Foarte bun! Cum ar zice userii pe CinemaRx, “un film care te face sa te gandesti”. Nici nu are rost sa intorc fraza din condei doar ca sa zic cat de bun e. E bun si atat. Initial am zis ca anul asta nu voi vedea dintre filmele perindate pe la Oscar decat pe The Reader, din motive subiective, dar mi-am reconsiderat atitudinea si ma bucur. Mi-a fost dor de un dialog inteligent construit, de o intriga in forta, de personaje puternice, complexe, care sa semene a oameni, nu a papusi. Axul principal in jurul caruia se invarte mecanismul este Sora Aloysius Beauvier, interpretata de Meryl Streep cea adunatoare de nominalizari la statueta.

Meryl Streep nu e o simpla actrita, Meryl Streep e un fenomen dar e pe nedrept trecuta in umbra lui Anthony Hopkins sau a lui Robert de Niro de catre cinefilii, sau mai bine zis cinefiliacii care incropesc topuri numai cu barbati, uitand ca exista si actrite. Meryl Streep e stapana accentelor si a caracterelor, se transpune in personaj cu tot pachetul de emotii, de rigiditate, de caldura, de siguranta, de determinare, de siretenie, de credinta si de indoiala. Pe Philip Seymour Hoffman nu l-am vazut cu ochi buni. Philip Seymour Hoffman Citeste mai departe »

Nota mea:

Punctul forte al lui Milk sunt actorii. Oricum ai intoarce subiectul, tot la Sean Penn sau Josh Brolin te-ai intoarce.

“Cum ai zis, probleme sociale? Delicata situatie a homosexualilor? Magarii politice? De acord, dar hai sa mai vorbim putin despre prestatia actorilor!!!”

Asadar ati inteles. It’s all about the acting. Emile Hirsch s-a rupt, din fericire, de comediile romantoase pentru adolescenti gen “The Girl Next Door” si a abordat filme mai evoluate, la fel si Diego Luna cu al sau “Dirty Dancing Havana Nights”. Sean Penn e cu un cap deasupra tuturor. Dificultatea rolului sau nu e creata de scenariu, ci de personajul insusi: un homosexual cu nervii tari, cu viziune politica, echilibrat psihic dar tulburat in acelasi timp. Nu-I chiar asa de simplu sa mergi tacticos dand din fund, sa ridici degetelul mic la ceasca de cafea, sa gesticulezi delicat, sa-ti indesi fizicul in Citeste mai departe »

Nota mea:

“I guess I’ll just put you out of my misery!”

Nimeni nu ma poate acuza pentru ceea ce voi face. Aceasta recenzie va desfigura  si provoca atatea rani “faciale” acestui film pe buna dreptate.

Trebuie sa va anunt ca au fost nu mai putin de 4 scenaristi (Matt Holloway, Art Marcum, Nick Santora si regizoarea Lexi Alexander) care au colaborat ca sa ne aduca pe marile ecrane acest nou Punisher jucat de Ray Stevenson. 4 miniti stralucite au scornit o poveste conturata de prostia lor activa, care a realizat in cele din urma un film cu sange fierbinte si trigger happy. Pana inspirationala de curent de la Hollywood nu a aratat niciodata mai prost decat arata in umbra acestui film.

Nu pot sa trec peste aceasta imagine a unui om care il joaca de fapt pe Arnold Schwarzenegger intr-un Commando pentru fiica lui care devine “pentru familia lui”. Nu pot sa nu observ ca el totusi “se lasa” impuscat si se mai preface ca il mai doare si pe el cate ceva. Nu imi iese din cap imaginea acestui Frank Castle care simte nevoia sa isi infiga Citeste mai departe »

Nota mea:

„In seven days, God created the world. And in seven seconds, I shattered mine.”

Daca mai aveti inca in minte imaginea lui Will Smith din The Fresh Prince of Bell Air, aveti mult de recuperat, pentru ca printul din Bell Air s-a perfectionat. Fara el, blockbuster-ul verii – Hancock – ar fi mancat radacini, iar Gabriele Muccino nu ar fi dat lovitura in State cu The Pursuit of Happiness si filmul pe care am sa il ridic acum in slavi: Seven Pounds.

Un lucru e clar, Muccino vrea cu tot dinadinsul sa stoarca lacrimi, iar la Seven Pounds putine vor fi persoanele care vor rezista la sfarsit fara servetele, sau fara maneca de la pijama. La Seven Pounds nu aveti nevoie de popcorn, chipsuri sau suc…singurul lucru de care aveti neaparat nevoie este rabdarea. Imaginati-va un drum lung si anevoios, care treptat devine din ce in ce mai interesant, iar spre final te face sa uiti ca Citeste mai departe »

Nota mea:

“Well, obviously we’re not supposed to buttfuck these kids.”

Trebuie sa recunosc ca am ajuns sa transpir in timp ce vad filme precum Role Models. Asadar m-am asezat linistit in scaun, dar nu a durat mult pana cand am inceput sa ma agit si sa ma enervez. Am obosit foarte mult urmarind acest Role Models. Corpul meu a reactionat foarte ciudat, pentru ca la fel ca orice alta comedie, spre final se poate dovedi a fi o risipa de timp sau un film care face exact ceea ce trebuie … sa te relaxeze. Role Models a tras lozul necastigator si s-a dovedit a fi o risipa de timp.

Dar asta nu este cazul si pentru Role Models, care trebuie sa recunosc ca incepe promitator. Chiar daca extrapolarea este utilizata ca arma “alba” pentru a injunghia urechile spectatorilor care nu mai pot de ras, filmul arata ca si cum ar fi ceva de capul lui. Pe o scara de 1 la 10, ma opresc la “etajul 5″ pentru ca mai sus chiar nu se merita. “Scara” este din ce in ce mai imputita pe masura ce filmul urca spre … nici nu stiu cum sa ii Citeste mai departe »

Nota mea:

The legendary Pink Panther diamond has been stolen!

Cred ca filmul ar putea fi numit „Ze Pink Panzer Deux” si am reusi astfel sa rezumam toata actiunea. Sau toate motivele de ras cel putin…Am ajuns la cinema la Pantera Roz 2 printr-o intamplare, dat fiind ca Hollywood Multiplex se jucase putin cu programul si Changeling nu mai rula la ora 19. Cum era pacat de toata graba de a ajunge la timp la film ca s-o lasam balta, am hotarat sa alegem primul film la rans, si s-a nimerit a fi acesta.

Desi sceptica de felul meu cand vine vorba de sequels, mai ales cand vine vorba de al 10-lea sequel am hotarat sa ii dau o sansa. Nu imi pare prea rau. Desi in copilarie am avut ceva contact cu seria de filme a lui Peter Sellers, nu imi aduc aminte mare lucru, iar anul trecut am reusit sa vad mai mult sau mai Citeste mai departe »

Nota mea:

I could say they lived happily ever after, but what’s the fun in that?

Trailerul acestui film mi-a atras atentia inca de acum cateva luni, drept pentru care l-am asteptat cu drag, sperand la inca un succes pe stilul Ratatouille. Dat fiind ca soarecii au fost un leit-motiv al desenelor animate cam de la Tom si Jerry incoace, nu ma asteptam in niciun caz la o dezamagire.

Dar iata ca nici macar cel mai simpatic soricel cu urechi cat farfuriile nu poate salva un film cu atatea minusuri. Desi de la bun inceput pelicula a fost creata dupa o poveste pentru copii (la baza sta cartea scriitoarei Kate DiCamillo intitulata The Tale of Despereaux: Being the Story of a Mouse, a Princess, Some Soup, and a Spool of Thread) ca fiind special pentru copii si notata in consecinta (pentru toata audienta mai exact), sunt scene, intorsaturi de situatie, idei si imagini total nepotrivite Citeste mai departe »