get

Nota mea: **********

“Everyone needs a place to escape.”

Ce poate oferi aceasta escapada exotica altceva decat un indicator de saturatie dat peste cap ? “A Perfect Getaway” este acelasi film de groaza / thriller care pe care l-ati tot vazut de ceva ani incoace, in care niste americani sunt alergati de un criminal printr-o jungla sau o locatie rupta de civilizatie.

Daca in “Turistas” americanii fugeau de traficantii de organe, in “A Perfect Getaway”, americanii fug de niste criminali care vizeaza numai cupluri de proaspat insuratei. Doua dintre aceste perechi sunt alcatuite din Steve Zahn + Milla Jovovich, care sufera de sindromul casatoriei proaspete, tinerii insuratei gen “sitting in a tree” si Timothy Olyphant + Kiele Sanchez, americani get-beget, perechea aceea “classic american”, aterizati pe meleagurile inverzite din Hawaii pentru niste drumetii.

Cliff (Zahn)este scenarist, iar singura ocupatie a lui Cydney (Milla) este aceea de a-si pronunta intreg numele de casatorie. Ea este in al noulea cer si vrea sa stea de gatul lui Cliff 24/7. Pe traseul pe care l-au ales se intalnesc cu Nicko (Olyphant) si Gina (Sanchez), un cuplu bizar care nu se prea sperie ei asa usor de uciderea unui cuplu de tineri casatoriti, care a avut loc recent in aceeasi zona. Nicko se autointituleaza jedi american, si chiar este … un membru al fortelor speciale, genul de om pe care il lasi in jungla si se intoarce rege. Gina este o sudista convinsa, care taie in carne si oase (la propriu) vanatul adus de Nicko. Alti turisti si o a treia pereche se plimba prin film doar pentru a incerca sa te abata de la directia imprevizibila in care o ia filmul.

Aici intervine regizor – scenaristul David Twohy, care se pare ca are chef de joaca cu spectatorii. De fapt el a gandit-o bine inca dinaintea inceperii productiei filmului. Daca ar fi mers pe aceasta reteta deja batatorita si tocita, filmul ar fi fost bun de ejectat din constiinta colectiva cinematografica la fix 2 secunde de la iesirea din cinematograf. Tocmai de aceea el a reusit sa faca din actul 3 al acestui film lamaia verde din acest revigorant thriller cu gust de mojito cinematografic.

Nota de merit pe care si-o castiga “A Perfect Getaway” mai poate fi pusa si in poala distributiei filmului. In loc de adolescenti musculosi si ultra machiati, regizorul a reusit sa stranga un pumn de actori care dau dovada de maturitate actoriceasca in fata camerelor de filmat. Tocmai de aceea, de-al de Timothy Olyphant, Milla Jovovich si Steve Zahn ajuta foarte mult la vizionarea acestui film care necesita putintica rabdare. Peisajele care iti scapa falcile pe jos, misterul, tensiunea si suspiciunea intind filmul mai mult decat este necesar, dar toata manaria este facuta cu cap si scop. De ce ? Ia uitati-va!

Poze A Perfect Getaway

Poze  - A Perfect Getaway Poze  - A Perfect Getaway Poze  - A Perfect Getaway Poze  - A Perfect Getaway

Trailer A Perfect Getaway

Subtitrare A Perfect Getaway

Alte filme:

  1. Resident Evil: After Life (2010)
  2. Faces in the Crowd (2011)
  3. The Last Exorcism (2010)
  4. A Nightmare on Elm Street (2010)