Nota mea:

Jeff Goldblum e genul de actor de la care te astepti la un rol genial, asta de cand cu evolutia din subsubapreciatul Musca (film gresit catalogat drept horror de duzina). Si rolul oferit de Schrader pentru “Adam Resurrected” a fost ocazia pentru Goldblum sa arate cam ce poate. Filmul e o poveste destul de abstracta si dezolanta (nu raman impreuna la final), dar pentru a exprima ce-si doreste nu poate fi altfel. Paul Schrader a evitat sa faca inca un film despre Holocaust, la finalul caruia sa nu ramai cu nimic decat cu reconstituiri (izbutite sau nu) ale camerelor de gazare si accente germane dubioase.

Adam e un fost clown si magician, care inainte de al doilea razboi mondial era atractia cluburilor berlineze. 20 de ani mai tarziu, e unul dintre internatii dintr-un sanatoriu amplasat in desertul israelian. Aici sunt tinuti supravietuitorii Holocaustului care nu si-au revenit psihic dupa lagare. Adam a fost dus intr-un lagar, dar nu a fost trimis direct la gazare. Asta pentru ca Klein (Willem Dafoe), comandantul lagarului, il recunoaste de la un spectacol. Adam i-a salvat viata lui Klein, oprindu-l din planul de a se sinucide. Klein isi arata recunostinta straniu- il transforma pe Adam in al doilea caine al sau, alaturi de un ciobanesc german. Adam isi accepta rolul, roade oase si schiauna in lant, sperand ca astfel fetita si sotia lui vor fi crutate de nazisti. Klein e de-a dreptul ticnit, asta fara indoiala- intre el si personajul lui Ralph Fiennes din Lista lui Schindler e un consens ingrozitor. Schrader arata asta in mai multe ocazii, chiar daca uneori abuzand de teatralitate si dialoguri absurde. Adam nu e nici el (sau nu mai rezista sa fie) un monument de luciditate. Ceea ce filmul incearca ( cu succes moderat) e sa arate cum se poate gestiona un fond de amintiri absolut ingrozitoare. Ceea ce Adam a trait ar fi imposibil de suportat de un om « simplu ». Adam e ales (cu sensul de special), in felul sau, sa transforme totul intr-un fel de reprezentatie scenica, chiar daca una mai putin obisnuita. El isi poate provoca sangerari masive si chiar disfunctii organice care duc la perioade scurte de deces. Da, e ceva absurd. Dar Schrader nu se tine departe de asta. Stie ca daca vrea sa arate eficient ce s-a intamplat atunci, nu ii sunt de ajuns replici  falsiste si costume bune, ca-n Hart’s War, de exemplu.

Stilistic, filmul va place doar daca si tema va fi acceptata. Schrader se da peste cap sa redea vizual ceea ce Adam pateste- decaderea din conditia de om si apoi tentativa de a salva ceva prin umor (negru) si metafora. Ritmul e destul de lent, iar filmarea are ceva monumental, nu neaparat intr-un sens bun. Schrader a folosit cam aceleasi trucuri si cand a filmat, recent, Mishima. Critica l-a apreciat, dar s-ar putea ca tehnicalitatile (cromatice si geometrice) ale directiei sale sa fie obositoare si misterioase chiar. Dar filmul e ridicat foarte, foarte mult de Goldblum, care, retroactiv, cred ca ar fi meritat cel putin o nominalizare la Oscar. Nu e vorba ca nu ar juca perfect, deja si un debutant stie toate trucurile. Dar modul in care el (brutal spus) isi foloseste fata pentru a exprima trairi foarte greu de redat pe ecran si modul in care se integreaza in decorurile umane schizoide ale lagarului fac din evolutia lui una, cum se spune, mind blowing.  Filmul e solicitant si « greu », cum am auzit ca li se spun filmelor fara tipe in cautarea iubirii prin Starbucks si baieti cu gropite si conversi in picioare. Schrader e pretentios si cam manierist, dar asta pentru ca are impresia ca nu oricine il poate urma in analiza lui si ca are de gand sa-i piarda pe drum pe cei « in plus ». Trebuiesc indurate multe faze de cinema pretentios si inselator chiar. Cu toate astea, « Adam Resurrected » e genul de film dupa care chiar ramai cu ceva.

Poze Adam Resurrected

Trailer Adam Resurrected

Subtitrare Adam Resurrected

Alte filme:

1. Centurion (2010)