Nota mea:

“My movies are not movies of answers but of questions.”

Acum ceva vreme scriam aici despre noul proiect al lui Alejandro Amenabar. La aproximativ un an de la redactarea stirii, l-am si vizionat. Iar cuvintele lui Amenabar din debutul recenziei reflecta exact sinteza filmelor lui. Din acest motiv am ales sa le folosesc ca motto, mai ales pentru ca Agora este un film care ridica intrebari si care invita la vizionarea dincolo de evidente.

In secolul al IV-lea D.Hr., celebra femeie astrolog si filozof Hypatia din Alexandria isi impartea viata intre instruirea discipolilor sai pe de-o parte si studierea miscarii astrelor pe de alta parte. Din momentul in care Egiptul intra sub dominatia Imperiului Roman, transformari permanente vor afecta viata orasului atat la nivelul oamenilor, cat si la nivelul cunoasterii. Crestinii incearca impunerea religiei cu forta, distrug orice urma de cultura si inlocuiesc invatamintele stiintifice cu cele crestine, considerand o vrajitorie alegerea oricarui alt drum spre eruditie. Crestinii navalesc in oras iar Hypatia incearca sa salveze o infima parte din valorile bibliotecii din Alexandria, ajutata de sclavul Davus impreuna cu discipolii Orestes si Synesius. Penduland intre dragostea pe care i-o purta invatatoarei sale, Hypatia si dorinta de a fi liber, Davus alege calea crestinismului, sperand astfel sa scape de povara sclaviei. Insa cum filmul nu menajeaza pe nimeni si nimic, nicio alegere nu este usoara si fara consecinte. Fata orasului se schimba, Oreste si Synesius ajung sa ocupe functii importante, primul devenind prefect iar cel din urma episcop si, in tumultul politic si social de atunci, sunt obligati cu totii, fara exceptie, sa faca alegeri crude, alternativa fiind de cele mai multe ori tragica. Iar cand Hypatia desluseste misterul miscarii de revolutie a pamantului, este rapusa tocmai de refuzul de a opta impotriva principiilor ei.

Prima parte a filmului nu ma convinsese si aveam senzatia ca va fi doar unul dintre acele filme pretioase cu final in suspensie insa ceea ce avea sa urmeze dupa m-a facut sa-mi dau seama ca l-am subestimat pe Amenabar. Filmul este ravasitor. Are acel potential de a da nastere unor senzatii si emotii pe care eu, spectator, le-am resimtit la nivel fizic. Acuratetea evenimentelor istorice e doar un detaliu in care ne pierdem fara sa fie nevoie pentru ca, altfel, mesajul este cat se poate de clar. Nu-l pot interpreta in cheia binelui si a raului intrucat as ajunge pe o cale gresita. Nu exista religii bune sau rele, ci doar oameni. Pelicula este o pledoarie pentru toleranta, pentru evitarea extremelor si a fanatismului, pentru echilibru.

Paralela creata intre fiinta tributara stiintei rationale si gloata needucata care oricum nu intelegea nimic din ceea ce ar fi trebuit sa propovaduiasca a dus la dezbateri numeroase. Crestinarea prin violenta, atrocitatile, distrugerea oricaror valori ale cunoasterii precum si cladirile care le adaposteau, rastalmacirea cuvintelor sfinte ii pun intr-o lumina proasta pe crestini, insa nu este o pledoarie in defavoarea lor sau in favoarea stiintei, ci in favoarea omului rational, suficient de echilibrat incat sa-si puna intrebari periodic, sa adune informatii, sa cerceteze. Asa cum am spus, nu exista religii bune sau rele, ci oameni. Nici Hypatia nu este menajata. Ea se lupta cu propriii demoni, isi deplange soarta de femeie singura fara viata personala dar alege sa-si urmeze iubirea care nu ar fi tradat-o niciodata, filozofia.

Pelicula este presarata cu cadre superbe ale pamantului vazut din spatiu si interpretarea lor este relativa si personala. Fie ca reprezinta mintea filozoafei Hypatia hoinarind la nivel metafizic prin univers, fie ca sugereaza faptul ca Dumnezeu priveste Pamantul de sus, sau poate un indemn la gandirea la scara mai mare, din alta perspectiva. To think outside the box sau to get the big picture, cum ar spune orice astronom din zilele noastre. O alta interpretare interesanta a cadrelor cu planeta albastra este in stransa legatura cu fotografia realizata de sonda spatiala Voyager, fotografie celebra denumita The Pale Blue Dot, care ilustra Pamantul de la 6 miliarde de kilometri departare, sub forma unui mic punct albastru. Aceasta fotografie l-a inspirat pe astronomul american Carl Sagan sa scrie cartea Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space (1994), in care dezbatea aspecte privind filofozia umana, prezenta omului in univers si incepe, in mod interesant, cu istoria cercetarii universului de catre om: teoria geocentrica, teoria unicitatii omului, pedepsirea celor care indrazneau sa nu fie de acord cu ele, toate izvorand dintr-o mandrie distrugatoare a speciei umane.

Astazi nu o sa trag concluzii pe final. Filmul e mult prea complex pentru asta. Am ales sa inchei prin a povesti o scurte intamplare pe care am trait-o in liceu, in timpul orei de religie. Profesorul ne spunea pe un ton oarecum mustrator ca omul are destule probleme aici, pe Pamant si ar trebui sa lucreze la rezolvarea lor, nu sa exploreze spatiul. Eu l-am intrebat care este problema daca omul incearca sa forteze granitele iar profesorul mi-a raspuns: “Daca Dumnezeu ar fi vrut asta, ar fi facut granitele accesibile”. Stau si ma intreb, cu ocazia asta, cum si cat a evoluat acest om fata de cei din secolul al IV-lea, lasand la o parte faptul ca era un adept al pacii?

Poze Agora

Trailer Agora

Subtitrare Agora

Alte filme:

1. Centurion (2010)
2. Scott Pilgrim vs.The World (2010)
3. 127 Hours (2010)
4. Morning Glory (2010)