Amintiri din Epoca de Aur (2009)
Comedie, Drama May 31st. 2009, 7:56pm
Nota mea: 









Proaspat sosit de la Cannes, Amintiri din Epoca de Aur a aterizat direct in inima ardealului, la primul festival international de film din Romania: TIFF- aflat acum la cea de-a 8-a editie. Imi vine greu sa accept ca un film e mediatizat la noi numai daca e recunoscut si in strainatate. Ce era “4,3,2″ daca nu lua Mungiu Palme D’Or -ul pentru el? Cum ar fi fost primit “Politist, adjectiv” daca nu ar fi fost distins acum cu premiul FIPRESCI la Cannes?
Multe guri rele ar spune: “Inca un film despre comunism? N-au astia alte subiecte de abordat in afara de asta?”. Adevarul e ca Amintiri din Epoca de Aur e un film care se cerea facut. Cuprinde idei care fac din el o comedie apetisanta, iar faptul ca e inspirat din acea perioada nu face decat sa ii dea aerul de realism imbinat cu umorul tipic romanesc.
6 legende, 5 regizori, un film. Chiar Mungiu, care a regizat 2 dintre cele 6 scurtmetraje care compun filmul a declarat ca cel mai frumos compliment pe care l-a primit la adresa Amintirilor” a fost faptul ca lumea nu putea distinge care legende au fost regizate de el si care au fost regizate de ceilalti 4 regizori: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Constantin Popescu si Razvan Marculescu. Astfel, Cristian Mungiu a reusit sa faca din acest film exact ce si-a propus: dupa 4,3,2 a tinut neaparat sa regizeze o comedie, iar Amintirile promit sa va amuze copios, iar dorinta lui ca filmul sa fie vazut ca un intreg i-a fost confirmata de juriul de la Cannes.
1.Legenda activistului in inspectie
Suna telefonul. Inspectie!
Daca astazi cand suna telefonul ne punem relaxati pe fotoliu si vorbim juma de ora, in urma cu 20 de ani lucrurile nu stateau chiar asa. Ring! Ring! si toata lumea era pe pozitii. Liniste, suna activistii! Se anunta o inspectie, asa ca satul trebuie sa para infloritor. Nu sunt fructe in pomi? Nicio problema, atarnam noi cateva. Nu sunt porumbei dresati care sa zboare in semnul pacii si al prosperitatii regimului comunist? Se rezolva. Vacile nu sunt bune pentru vizitatorii musulmani? Aducem oi.
Cam asta ar fi prima legenda care spune povestea unui sat care se pregateste de inspectie, ca mai apoi sa afle ca s-a pregatit degeaba…motiv suficient pentru a se invarti intr-un carusel toata noaptea.
2.Legenda fotografului zelos
Daca nu ati auzit pana acum povestea pozei in care Ceausescu apare cu o palarie in mana si cu una pe cap, o puteti afla intr-o varianta plina de umor.
Astazi primeaza Photoshop-ul, insa pe vremea lui Ceausescu fotografii de presa se dadeau peste cap ca nu cumva Ceausescu sa apara prea scund in poze, sa scoata din cadru persoane care erau “in plus” si nu in ultimul rand, sa aiba grija ca nu cumva sa apara tovarasul nostru cu capul dezgolit, langa un om politic cu palarie. Fotograful de ieri nu se mai aseamana cu fotograful de astazi,redactia unui ziar de ieri e opusul celei de azi.
3.Legenda vanzatorului de gaini
Un sofer de la Avicola indragostit de patroana unei pensiuni sunt personajele care fac deliciul acestui episod in care e prezentata saracia din casele oamenilor inainte de Pasti. A face rost de oua pentru sarbatori era pe-atunci o adevarata afacere si aventura, iar a fi muncitor la Avicola era un adevarat atu. Dar oare merita sa iti pierzi libertatea doar pentru a face pe plac unei patroane care vrea doar sa profite de tine?
4.Legenda politrucului zelos
“Comunismul nu se face in birouri, se face pe teren!” Cam asa incepe cea de-a 4 legenda despre politrucul zelos trimis de partid pentru a rezolva problema analfabetismului in satul Adancata. Intr-un capat uitat de lume, unde daca stiai citi cat de cat erai inteleptul satului, apare profesorul Curelea, care e atat de hotarat sa ii invete pe oameni sa citeasca,incat ii taraste de-a dreptul pana la scoala. Dar, cum fiecare dintre noi isi gaseste nanasul odata si-o data, asa si in satul adancata, profesorul are de-a face cu ciobanul. A citi sau a fi cioban, aceasta este intrebarea.
5.Legenda militianului lacom
Cand “Trei culori cunosc pe lume” rasuna dimineata in scoli si prieteniile intre copii se negociau cu sandvichuri cu salam de Sibiu, a avea carne de porc de Craciun era un moft. Ce se intampla insa cand faci rost de un porc, insa trebuie sa il sacrifici fara sa te auda vecinii? Legenda de fata spune povestea unei familii care a sacrificat porcul pe silentios, cu gaz din butelie, iar mai apoi, cand au vrut sa-l parleasca, le-a explodat porcul in fata – la propriu. Aceasta a fost pe departe cea mai amuzanta dintre legende, mai ales ca porcul a creat o atmosfera de-a dreptul exploziva.
6.Legenda vanzatorilor de aer
Legenda spune ca in ultimii ani ai comunismului, multi oameni si-au luat Dacie pe banii stransi din vanzarea sticlelor si borcanelor. O poveste pe cat de amuzanta pe atat de reala ne spune cum o studenta si un prieten de-al ei au descoperit o metoda ingenioasa de a face bani. Se dadeau drept reprezentanti ai “Ministerului de Chimie” si cereau mostre de apa si aer in borcane si sticle. Cu putina tehnica, oameni naivi si niste minciuni gogonate faceai bani. Acestea au fost vremurile de pe-atunci, care, vazute astazi starnesc rasete si nostalgii. Locatia de filmare aleasa a reprodus excelent perioada, intr-o Romanie unde gasesti masini parcate la tot pasul. Mobila veche de cand lumea, carpete, frigidere fram, saracie lucie si Dacia la putere!
Toate cele 6 legende debordeaza de umor si au cate un final pe masura. Fiecare scurtmetraj are farmecul lui, iar 155 de minute cat insumeaza “amintirile” te teleporteaza in acele vremuri. Cei care au trait in acea perioada vor gusta filmul amintindu-si de experiente proprii, pe cand cei mai tineri vor rade copios pe seama unor intamplari care astazi ar fi imposibile.
Poze Amintiri din epoca de aur
Trailer Amintiri din epoca de aur
Alte filme:










May 31st, 2009 at 10:44 pm
Sper sa fie distribuit cat mai repede in cinematografe sau sa apara pe DVD caci pare a fi un film plin de umor si ironie fina la adresa vremurilor trecute.
June 1st, 2009 at 2:39 pm
[...] o comedie apetisanta, iar faptul ca e inspirat din acea perioada nu face decat sa ii dea aerul de ……citeste continuarea acestui articol Alte stiri: Amintiri din Epoca de Aur deschide TIFF [...]
August 30th, 2009 at 10:01 pm
Nu pricep de ca apar atatea filme despre epoca aurita. Noi, cei care am trait-o, vrem sa scapam cat mai plenar de acele amintiri. Cei “de dincolo” nu-i intereseaza acum asa cum nu i-a interesat nici atunci. Asa ca ma intreb cui se adreseaza aceste filme ? Inteleg ca Holywoodul e o concurenta greu de atins, dar credeam ca romanu-i inventiv. Ramane s-o mai demonstreze si “in theaters”. Academia Americana de film premiaza si filme straine. Pe cand un Oscar romanesc ?
November 13th, 2009 at 10:36 pm
Amintiri din epoca de aur….prima parte,asa si asa…
ma indoiesc ca legendele sint intradevar din epoca de aur..2 dintre ele le stiam ,dar fara a fi legate neaparat de epoca de aur.
Parerea mea este ca sint doar niste legende urbane..nu conteaza de cind dateaza,adaptate perioadei care aduce cei mai multi oameni in cinematografe,implicit mai multi bani.
Partea a 2 din Amintiri este insa o adevarata prostie…chiar este o pierdere de timp.
Opinia mea este ca o legenda presupune ceva cit de cit iesit din comun…in cazul asta,ce este iesit din comun faptul ca, in functie de locul de munca al fiecarui “membru al clasei muncitoare”, fiecare se “descurca” cu cite ceva pentru casa(apropo de legenda “vinzatorului de gaini”, care intre noi fie vorba,nu era vinzator de gaini,ci vinzator de oua).
Ca sa nu mai vorbim de curcanul zburator,care nu este nici macar o legenda…sau daca ar fi,nu se evidentiaza…care ar fi legenda?
Titlul este “Amintiri din epoca de aur”,corect?
Atunci cum se explica (in partea 2,in cadrul “Legendei curcanului zburator”) pet-urile de coca cola,nr. de inmatriculare post comuniste,rovinietele de pe parbrizul masinilor?
Singurul raspuns este ca partea 2 este facuta cu o neglijenta,lipsa de imaginatie si o delasare iesita din comun….este facut in “dorul lenii”.
Acum,dupa ce am vazut filmul,cu parere de rau trebuie sa spun ca,nu m-as mai duce sa il vad nici daca ar fi gratis,chiar daca as primi din partea casei popcornul si lichidele adiacente…totala pierdere de timp
February 9th, 2010 at 11:31 pm
Ma refer doar la subiect.
(un film strain accentueaza eroul, asta ‘eroul’) si asta e doar una din diferente; 432 tot amintiri sunt; socam cu asta; cu acest gen de filme ne stie Europa si curand Asia; ne mandrim cu filme despre ce a fost rau.
Amintiri din epoca de aur – plini de oameni de caracter
Care ne jignesc inca, dar ne complacem ca sunt haioase prin caractere schilodite.
Ar fi multe de spus, dar astept si un film despre romani.
Se pare ca nu sunt subiecte.
April 11th, 2010 at 9:13 pm
@ stefan:
Legenda urbana este un lucru cunoscut de toata lumea(multa lume), iar sursa este una sigura: i s-a intamplat unui prieten al unui prieten al unui prieten, sau respectivul a fost martor la intamplare.
Partea a doua e intr-adevar mai slabuta calitativ, totusi seria de scurt metraje de arata ca se poate vorbi despre acea perioada si zambind.