Nota mea:

Dacă South Park ar fi o parodie, „O secundă de viaţă” ar fi filmul parodiat. În două ore, spectatorul poate face un inventar exhaustiv al clişeelor care bântuie România în ultimii douăzeci de ani. Care o fi mai exasperant? Că personajul feminin e sau târfă sau mironosiţă? Că „lumea reală” e copiată din alte filme? Gravitatea absurdă, fals eminesciană, cu care toată lumea vorbeşte despre moarte şi sensul vieţii? Misticismul superficial al celor care-l răsfoiesc toată ziua pe Eliade?

Filmul e povestea dezlânată a ultimelor zile din viaţa a trei sinucigaşi. Mara îl părăseşte pe iubitul ei, Edgar, şi îi lasă o inimioară de hârtie. Se întoarce la părinţi, dar acasă lucrurile s-au schimbat: mama şi tata sunt îndrăgostiţi de câte un bărbat. Cei doi sunt foarte tineri, şi sunt fraţi gemeni. Mara e, desigur, dezgustată: cum s-ar fi identificat fetele de la noi cu un personaj feminin care acceptă aşa ceva? Fragila Mara  fuge imediat la un guru, care o fotografiază răstignită pe cruce. Regizorul are o ocazie superbă pentru a arăta sâni goi şi simboluri religioase în aceeaşi scenă, sperând, probabil, că blasfemia va atrage publicul. Biata Mara va fi însă victimă până la Citeste mai departe »