Filme 2009 - Away We Go (2009)

away

Nota mea:

Spre deosebire de celelalte doua “perle” ale lui Sam Mendes, “American Beauty” si “Revolutionary Road”, caracterul rautacios si superior al regizorului nu e vizibil din prima; asta pentru ca personajele centrale din Away We Go nu sunt construite pentru a fi detestate, asa cum se intampla in primele doua filme numite. Aici, cuplul format din Verona si Burt, un cuplu ceva mai ciudat, e construit astfel incat sa fie admirat&imitat de un public poate neinitiat cu teoriile superificiale ale lui Mendes cand vine vorba de “viata de suburbie americana”.

Verona si Burt nu sunt cuplul de regula prezentat in filme; au o casa fara incalzire, au slujbe fantomatice (el se da drept agent de vanzari iar ea deseneaza) si au un Volvo de prin 70-80. In plus, fara sa o spuna direct, sunt cultural independenti de cea mai mare parte a societatii americane; nu vorbesc cu “as if”, “I was like”, nu isi pierd vremea discutand despre futilitatile de regula prezentate la TV si nu dau doi bani (la propriu sau la figurat) pe haine, accesorii etc. Ei urmeaza sa aiba un copil si nu sunt siguri unde ar vrea sa-l creasca. Parintii lui Burt sunt distanti (ii anunta pe cei doi ca pleaca, intr-o doara, in Belgia pentru cativa ani); desi le-au promis ca pot sta in casa lor utilata si incalzita timp de doi ani, planurile se schimba cand afla ca pot primi bani dintr-o chirie. Burt si Verona pornesc intr-o calatorie prin SUA si Canada, vizitandu-si rude si cunostinte, incercand sa gaseasca un context socio-uman potrivit pentru a-si creste copilul.

Evident ca personajele-borna din calatoria lor sunt tot atatea tentative ale lui Mendes de a arata toata uratenia societatii americane (asa cum si-a imaginat-o el; fiind britanic, a calatorit de vreo cateva ori in SUA si a crezut ca i-a citit la perfectie pe americani). Astfel, avem un cuplu mediu de suburbia, cu parinti distanti si alcoolici, copii obezi si pareri politice primitive. Apoi, avem o profesoara de studii de gen cu apacaturi new age, care-si creste copiii intr-un climat (aparent) ultrapermisiv, dar care e rapid dejucat de Mendes printr-un truc ieftin, legat de manifestarea libertatii unuia dintre copii. Apoi, inspre final, cei doi isi viziteaza doi fosti colegi de facultate care locuiesc in Canada si care au infiat mai multi copii (printre care si unul negru si un asiatic). De fapt, suprafata poleita acopera niste realitati sumbre legate de traumele suferite de femeie din pricina faptului ca a pierdut cateva sarcini.

Dupa cum spuneam, Burt si Verona sunt in sine foarte ok. Nu fac vreun rau planetei, sunt relativ naivi (desi au vreo 35 de ani), nu au nevoie de multe pentru a fi fericiti si au o morala in linii mari sanatoasa (un detaliu pozitiv e intimitatea pe care o au cei doi, una splendida, lipsita de afectarea comica/tragica pe care o au cuplurile prin filme). Problema vine de la Mendes, care ca un farsor rasfatat ce este, ii pune pe cei doi langa diferite caricaturi umane pentru a scoate in evidenta cariile societatii americane (mai nou, vizeaza si Canada), viciata transversal de incultura, individualism, snobism si alte asemenea. Sigur, Mendes asa crede ca stau lucrurile si probabil ca asa vor crede multi care vor vedea filmul (si care l-au crezut pe cuvant pe britanic si inainte- verificati ce nota are American Beauty pe imdb). Dar Mendes se bazeaza mereu pe jumatati de adevar cu care vrea sa “scrie” religii: americanii sunt consumisti si ingusti, “cel mai bine e sa traiesti intr-o darapanatura”, adevaruri care sunt indiferente celor care chiar traiesc in darapanaturi; filmele lui Mendes prind la publicul educat/urban, adica cei de care el se ia, cu o agresivitate, ce-i drept, poleita de un oarecare talent regizoral si simt pentru a povesti. E un fel de Michael Moore, daca vreti, ignorat de europeni, dar adorat de americanii cu care face troaca de porci. In concluzie, “Away we go” e o rautate copilareasca, usor de descusut, dar in care straluceste cuplul format din Verona si Burt (jucati bine de Maya Rudolph si John Krasinki)- cu conditia sa-i luam “in sine” si nu ca unealta a lui Mendes, care-i compara cu toti din jur, spunand “uite, de ce nu puteti fi si voi ca ei?”. In aceste conditii, ar fi si ei destul de iritanti.

Poze Away We Go