Nota mea:

Exista filme (ideal ar fi cat mai multe) la finalul carora ne intrebam “Ce-a vrut sa zica?”. Un exemplu (mediocru) ar fi Vanilla Sky. Sau Fight Club. Pe de alta parte, sunt filme care trebuiesc consumate brusc si fara reflexie, cum ar fi GI JOE ROC ori G-force. Daca cineva ar sta sa se gandeasca la ce s-a “zis”, raspunsurile ar fi, probabil, halucinante.

La fel e si cu Bruno. E clar ca Sacha Baron Cohen “alearga de unul singur”, cum se spune. Probabil ca nu exista “performer” mai bun ca el in momentul de fata. Si performance-ul sau e adictiv, e spectaculos, rautacios, simpatic, total nesimtit si convingator (desi absurd). Din acest punct de vedere, Bruno e de-o clasa cu Borat. E la fel de bun, la fel de socant si briliant. Dar, tot la fel ca Borat, nu spune absolut nimic.

La fel ca Borat, Bruno e un limitrof care crede ca poate ingenunchea lumea. Bruno e un gay exuberant care gazduieste o emisiune despre moda pe un canal austriac de televiziune. Dupa ce distruge de unul singur un spectacol, e dat afara si parasit de iubitul lui (un asiatic de 1.60, partenerul sau pentru unele dintre cele mai stranii scene de sex surprinse pe camera). Bruno pleaca spre America, Los Angeles mai précis, cu dorinta de a deveni faimos. Primul pas spre faima e inalbirea anusului (o practica foarte in voga mai nou, iar Cohen nu rateaza sansa de a-i intepa pe cei dornici de frumusete totala). Apoi, incearca sa-si faca mai multe aparitii televizate, printre care una la un show preponderent “negru”, unde-si expune copilul cumparat (cu un Ipod) din Africa si un interviu cu Ron Paul (un politician american pe care Bruno incearca sa-l seduca).

Borat a fost un moment de cotitura pentru public. Anume, oamenii (celebri sau nu) si-au dat seama ca daca un ciudat vine la tine si te intreaba prostii, s-ar putea sa fie un “candid camera”. Cu alte cuvinte, “oamenii reali” surprinsi de Bruno nu-s nici prea surprinsi, nici prea reali. Totul are un aer de facatura, iar pretentia lui Cohen ca totul e pe bune poate fi agasanta. Apoi, publicul e mai mult decat capabil sa inghita si sa accepte nebuniile lui Cohen. Homofobii au fost tinuti la distanta de salile de cinema de catre trailere; se STIA ca se va vedea un penis, ca vor fi referinte la sex anal, ca Bruno se va da la barbati. Asa ca oamenii care s-au decis sa-l vada erau pregatiti pentru ce avea Cohen de dat. In afara de mirari, Bruno nu poate naste controverse. E un mascarici (perfect, ce-i drept), dar care vrea sa vandal gheata eschimosilor, cum ar veni. Bruno se asteapta ca publicul sa tipe de soc, dar daca nu o va face, efectul filmului va fi mult mai slab decat cel anticipat de actor. Apoi, mai ramane problema ca, dincolo de gaguri, Bruno nu spune nimic. Nu are o idée, un obiectiv narativ sau ceva asemanator. E o colectie de poante porcoase-gay-politically incorrect, dar care nu tin partea cuiva sau a ceva. Nu e nici pro, nici anti gay, de exemplu. Bruno expune, pur si simplu.

Cu toate astea, Bruno e delectabil. Cohen e perfect, e absurd. Jocul si tonul sunt extravagante si alegerile muzicale perfecte. Apoi, mai ramane placerea vinovata de a vedea pe ecran lucruri pe care nu ti le-ai putea imagina vreodata asa, din senin (noroc ca S. B. Cohen le-a strans pe o parte dintre ele la un loc). Sincer, v-ati gandit/ati vazut undeva un blowjob imaginar facut lui Rob Pilatus din Milli Vanili ? (fie-i tarana usoara).

Poze Bruno

Trailer Bruno

Subtitrare Bruno

No related posts.