Nota mea:

Probabil că majoritatea cinefililor care apreciază munca regizorului Ridley Scott sunt curioşi să o vadă la lucru pe fiica acestuia Jordan pentru a se convinge că aşchia nu sare departe de trunchi sau dimpotrivă pentru a demonstra că există o diferenţă de la cer la pămant între cei doi membri ai aceleiaşi familii. Din punctul meu de vedere, tanăra Jordan Scott a probat prin intermediul dramei “Cracks” faptul că talentul şi inspiraţia sunt la locul lor şi că tot ceea ce îi lipseşte este un strop de experienţă pentru a călca apăsat pe urmele celebrului ei tată. Filmată în principal în zona rurală a Irlandei, pelicula prilejuieşte o delectare vizuală a spectatorului cu peisaje superbe, luminoase, însorite, pline de culoare şi verdeaţă, ce contrastează puternic cu interioarele sumbre, lugubre, întunecoase şi reci ale şcolii britanice de fete St. Mathilda. Nu ştiu dacă englezii sunt în realitate atat de conservatori pe cat sunt catalogaţi de către străini, fiind posibil să fie vorba despre o prejudecată care nu se verifică în practică, dar directoarea de şcoală Nieven şi subalternele ei se încadrează perfect în aceşti parametri, încercand să impuna elevelor o disciplină de fier, reguli severe şi restricţii de tot felul menite să le reteze acestora avantul adolescentin şi să le determine să se simtă captive într-o închisoare sau într-un orfelinat. Într-o lume în care li se cere să nu simtă nicio emoţie în afară de dragostea pioasă faţă de Dumnezeu, să îşi reprime trăirile interioare şi să îşi nege sexualitatea, este firesc ca domnişoara Gribben, profesoara de înot care îşi manifestă ostentativ lipsa de respect pentru reguli, să exercite o fascinaţie asupra fetelor şi să fie capabilă să le pervertească minţile după bunul său plac. Actriţa Eva Green se pliază excelent pe rolul libertinei, hieraticei, emancipatei şi sofisticatei domnişoare G, împrumutand ceva inefabil din aerul Parisului în care s-a născut şi reuşind să capteze instantaneu privirea spectatorului. Fiind expresivă şi nonconformistă, Eva Green redă cu uşurinţă pe ecran stările sufleteşti pe care le traversează personajele pe care le interpretează, iar naturaleţea studiată ( oximoronul este intenţionat ) o ajută să fie mereu în centrul atenţiei şi să alunece în pielea unor eroine care sunt mandre de formele trupului lor şi nu se ruşinează să le expună privirii în toată frumuseţea lor. Ca şi comparaţie, îmi vin în minte imaginea Isabellei din filmul “The Dreamers” al lui Bernardo Bertolucci, goală în braţele fratelui ei Theo sau în braţele iubitului ei Matthew, implicată fără a fi chinuită de nicio dilemă morală într-o relaţie incestuoasă şi într-un menage a trois, dar şi imaginea domnisoarei Gribben din drama “Cracks”, înotand dezbrăcată sub clar de lună, înconjurată de un grup de fete aflate în pragul pubertăţii şi al descoperirii primilor fiori sexuali. Eva Green este încărcată de erotism şi creativitate, motiv pentru care partitura unei profesoare cu orientare sexuală diferită, aruncată de un sistem de învăţămant ipocrit într-o şcoală de fete asemenea lupului într-o stană de oi, i se potriveşte mănuşă, chiar dacă este vorba de Anglia anilor ‘30.

Nu mă pot abţine să remarc paralela dintre acest film şi romanul de asemenea ecranizat „Domnişoara Brodie în floarea varstei” al autoarei Muriel Spark, ambele abordand subiectul unui cadru didactic de sex feminin ieşit din tipare, care profită de inocenţa şi maleabilitatea unor eleve ce nu şi-au găsit încă drumul în viaţă pentru a le influenţa modul de gandire şi simţire, pentru a le deschide minţile şi a le lărgi orizonturile dincolo de limitele înguste stabilite de normele şi programele şcolare, pentru a le determina sa călătorească cu ajutorul imaginaţiei în ţări pe care probabil nu le vor vedea niciodată cu ochii lor, compensand lipsa de acţiune din propriile existenţe cu plăsmuiri fanteziste. Sigur că nu putem merge foarte departe cu această comparaţie întrucat domnişoara Brodie nu avea înclinaţii de tip lesbian spre deosebire de domnişoara Gribben, iar drama “Cracks” este inspirată la randul ei din romanul omonim al autoarei Sheila Kohler.

Izolarea pe care i-o trasează frumoasei G necesitatea de a-şi masca atracţia fizică interzisă faţă de persoane tinere de acelaşi sex nu este contracarată nici măcar de formarea unui grup de eleve atat de loiale încat ar sări şi în foc pentru a-i apăra reputaţia. Deşi este înconjurată zilnic de Poppy, Lily, Laurel, Rosie, Fuzzy şi Di, care o adoră, îi sorb cuvintele de pe buze şi cad într-o stare de transă în prezenţa ei, domnişoara G este în realitate foarte singură, speriată de gandul că protejatele ei se vor maturiza şi o vor părăsi şi dornică să îşi materializeze iubirea vinovată. Pasiunea latentă îi este deşteptată brusc şi periculos de către Fiamma Coronna ( Maria Valverde ), o spaniolă altruistă, delicată, fragilă şi cu grave probleme respiratorii, care este abandonată de tatăl ei în această şcoală englezească. Fără a putea fi considerată frumoasă după canoanele actuale ale esteticii, Fiamma are un farmec aparte ce o distinge de celelalte colege şi o transformă rapid în favorita profesoarei de sport, statut privilegiat la care ravnesc toate fetele şi pe care l-a deţinut anterior Di Radfield ( Juno Temple ). Gelozia şi invidia se dezlănţuie în inima lui Di, pe care personal o apreciez ca fiind o eroină mai complexă decat Fiamma întrucat are o personalitate puternică, spirit de echipă, calităţi de lider, ambiţie şi determinare, chiar dacă iniţial este orbită de fascinaţia bolnăvicioasă pentru instructoarea de înot şi nu este capabilă să pătrundă dincolo de aparenţe. Juno Temple, mereu bosumflată şi vindicativă, face un rol mai incitant decat generoasa Maria Valverde, însă aceasta din urmă reuşeşte să puncteze prin cateva replici de efect adresate domnişoarei G, care este cu atat mai atrasă de ea cu cat Fiamma îi respinge mai hotărat avansurile voalate şi îi tranteşte verde în faţă adevăruri care o dor şi pe care nu vrea să le audă. Un fel de Coco Chanel în ceea ce priveşte eleganţa simpă a hainelor cu o croială masculină sau a rochiilor din materiale preţioase discret accesorizate, precum şi în ceea ce priveşte modul sofisticat în care fumează ţigarete, G este extrem de fragilă emoţional, extrem de uşor de rănit.

Bine construit finalul filmului, în care unitatea de grup este dinamitată de un act iresponsabil al profesoarei şi în care spiritul britanic iese din nou la rampă în persoana directoarei Nieven, dornică să muşamalizeze oficial cazul pentru a menţine intacte renumele şcolii şi aparenţa de respectabilitate. În acest punct, păstrand proporţiile deoarece nu vorbim despre Philip Seymour-Hoffman şi Meryl Streep, filmul “Cracks” se întalneşte cu pelicula “Doubt” şi ascunde gunoiul sub preş pe principul că atata vreme cat nimeni nu verbalizează ceea ce s-a întamplat, nu s-a întamplat de fapt nimic.

Nota 9 din partea mea pentru această peliculă de o frumuseţe picturală în ceea ce priveşte imaginile exterioare şi de o profunzime plăcută în ceea ce priveşte sentimentele şi emoţiile personajelor exclusiv feminine ( dacă nu-l punem la socoteală pe preotul protestant care apare vreo cateva secunde la începutul filmului ). Minunate scenele filmate sub apă, în toiul zilei sau la miezul nopţii, în timp ce grupul domnişoarei G înoată. Similare cu cele din „Across the Universe”…

Poze Cracks

Trailer Cracks

Subtitrare Cracks

No related posts.