Nota mea:

Pretentii mari inca din titlu. Apoi protagonista Dorotheea Petre primeste “un certain regard” la Cannes si urmatorul pas filmul e ales sa reprezinte Romania la Oscaruri. Combinatia perfecta ? Nu chiar.

Povestea pune in prim plan o familie de la marginea Bucurestiului, in perioada revolutiei, sau cel putin cu un an inainte de revolutie si putin dupa aceasta. Este vorba de o familie din care face parte Eva, care este mutata pe nedrept la un liceu profesional, ca pedeapsa pentru distrugerea unui bust de gips cu Nea Nicu Ceausescu. Desi cel responsabil pentru distrugerea bustului (Alexandru – fiu de securist) voteaza excluderea ei din liceu, Eva pare sa demonstreze o tarie de caracter si o integritate rar intalnita in acea vreme, care o determina sa nu il toarne si ea la randul ei. Isi accepta pedeapsa. De aici povestea variaza si aduce un ton de batranete, care parca incarca inutil.

Fratele Evei – Lalaliu, la cei 7 “anisori” ai sai – capul rautatilor, porneste intr-una din cele mai indraznete misiuni : distrugerea lui Ceausescu. Obsesia lui porneste din sanul familiei, din ura si din scenetele comice cu tatal lor, in rol de Ceasusescu, din bataile aplicate dictatorului. In momentele in care nu planuieste asasinari si “lovituri de stat“, viseaza la submarine care sa-l treaca pe el, familia si gasca lui peste Dunare, spre libertate. Mai intra in scena si Andrei, un ciudat care la fel ca Lalaliu, sfideaza si el comunismul si cauta impreuna cu Eva sa evadeze amandoi in “strainatate”. Tentativa esueaza si revenim pe plaiurile Bucurestiului, care se pregateste de revolutie.

Filmul e amuzant, dar parca prea static in multe momente. Consider multe scene o lunga promenada pe faleza la care se contempleaza mult si bine, dar la nimic concret. Se pune prea mult accent pe starea de angoasa a Evei, care este fortata sa fraternizeze cu fiul de securist. Detaliile comunismului sunt multe si evidente, credibile : uniformele de scolar, imnul rostit la inceputul zilei, sticlele de lapte, painea cu gem, curentul oprit, joaca in transeele la lucrarile de rebransare. Dar nu neaparat bine puse in scena. Cu multe detalii am avut impresia de parca se cara un “comunism vizual” cu galeata si am fost stropit incat sa ma imbib cu atmosfera asta de comunism. Rezultatul consta intr-o exagerare de imagini din “Epoca de Aur“. Din ce imi aduc eu aminte la cei 7 ani ai mei prin cartiere, pe unde mergeam ne razboiam cu tubermane si gornete, ne jucam de’a “Toate panzele sus“, si mai aveam grija sa nu neglijam fetele si sa ne jucam de-a mama si de-a tata, ne uitam la Gala Desenului Animat si Cascadorii rasului. Daca pui cuvinte grave in gura unui copil incerci sa starnesti ridicolul numai ca trebuie sa ai grija sa nu para el insusi ridicol.

Asta nu este si nici nu va fi un film pentru generatia asta…poate doar asa sa le arate un pic cum a fost pe vremea noastra cand ne oprea lumina, nu internetul. Filmul cauta sa trezeasca amintirile acolo unde ele au fost puse la odihna. Si da, eu zic ca reuseste in cea mai mare masura prin regia care este atenta la detalii, dar nu puncteaza  deloc la autenticitatea viziunii. Raman ferm pe pozitie si spun ca pe vremea mea bateam maidanul, nu planuiam asasinari. Pentru mine filmul lui Mitulescu este exact colectia mea de poze turbo foarte impresionanta, dar carora n-am reusit sa le gasesc niciodata un album.

Poze Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Trailer Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Alte filme:

1. Mar Nero (2008)