Filme 2011 - Death at a Funeral (2007)

Death at a Funeral

Nota mea:

Atunci cand mi-a cazut in mana comedia englezeasca “Death at a funeral” a regizorului Frank Oz (pe care eu personal il cunosc ca fiind autorul uneia dintre peliculele aproape de sufletul meu – “The score“, cu Marlon Brando, Robert De Niro si Edward Norton in rolurile principale), nu ma asteptam sa am o surpriza atat de placuta si sa reuseasca sa imi starneasca in asa maniera hohotele de ras si sa imi trezeasca simtul umorului care dormea de multa vreme, ingropat sub muntii de filme dramatice pe care le devoram eu de obicei. Chiar daca genericul de inceput, cu un sicriu care se plimba pe o ruta ce pare sa strabata toata Londra in lung si-n lat si pe care sunt inscriptionate inclusiv arhicunoscutele cuvinte “Play movie”, “Subtitles” sau “Chapters”, promitea sa devina doar una dintre mostrele de umor negru si sec tipic britanic, marturisesc sincer ca nu aveam inca asteptari exagerat de mari de la actiunea filmului si nu credeam ca va izbuti sa imi stoarca prea multe zambete si nicidecum sa ma determina sa il consider una dintre cele mai valoroase comedii vizionate in ultima vreme.

Fara nici un nume sonor in distributie (deoarece banuiesc ca actori precum Matthew Macfadyen, Daisy Donovan sau Rupert Graves nu va spun mare lucru), dar cu un scenariu bine inchegat si pus la punct pana in cele mai mici detalii de catre Dean Craig, precum si cu o adunatura de personaje care mai de care mai pestrite, mai stupide si mai hazlii, macinate de tot soiul de manii si fortate sa se comporte intr-un mod nefiresc si penibil de ingerarea unor banale pastile de Valium care se dovedesc a nu fi pana la urma simple pastile de Valium, filmul “Death at a funeral” este o sarbatoare a spiritului de gluma si o incercare macabra, dar reusita de a lua moartea la misto si de a o transforma din aratarea neagra cu coasa pe umar care ne pandeste viclean la fiecare colt intr-o entitate fara substanta, pe care o poti invinge cu usurinta daca ai puterea sa o ignori si sa o preschimbi intr-un prilej de celebrare a faptelor demne de lauda savarsite in timpul vietii de catre cei decedati.

Pe tot parcursul actiunii comicul de limbaj se impleteste armonios cu comicul de situatie, motiv pentru care inmormantarea tatalui lui Daniel si Robert si a sotului Sandrei devine un haos si o nebunie fara limite, lucrurile scapand total de sub control pe masura ce oaspetii si rudele se reunesc din toate colturile Angliei si ale lumii pentru a-i aduce chipurile un ultim omagiu celui disparut, dar in realitate nereusind sa dovedeasca decat ca legile lui Murphy au aplicabilitate practica si ca intr-adevar ceea ce incepe prost se termina si mai prost. Initial angajatii de la pompele funebre aduc din greseala in casa scriitorului aspirant Daniel un cosciug inchis in care isi doarme somnul de veci alta persoana decat tatal barbatului, dupa care ciudatele personaje care se perinda pe la priveghi reusesc nedorita performanta de “a ucide” cu acelasi asa-zis Valium un pitic santajist pe nume Peter, care pretinde ca este fostul iubit homosexual al decedatului si ameninta ca va face publice inclinatiile anormale ale acestuia daca nu primeste in schimb suma de 50.000 de lire sterline. Imaginati-va numai cum ar reactiona 3-4 persoane care tocmai au inghitit (cu voia sau fara voia lor) niste medicamente halucinogene din categoria drogurilor, preparate in scopuri de cercetare de catre un aiurit student la farmacie pe nume Troy si veti avea un tablou complet al dezastrului si al bataii de joc in care a degenerat curand inmormantarea nefericitului decedat. Iar daca la aceasta se mai adauga un musafir obsedat de o boala dermatologica pe nume Howard, un altul pe nume Justin, care se foloseste de tragicul prilej ca sa agate femei si sa o vrajeasca pe nepoata decedatului – Martha, un batran si morocanos unchi Alfie, paralizat si captiv intr-un scaun cu rotile, care obisnuieste sa le aplice celorlati bastoane pe spinare cand le este lumea mai draga si care sfarseste prin a gusta si el o portie de Valium si a admira gol pusca peisajul din varful acoperisului sau un iubit al Marthei pe nume Simon, care “se bucura” primul de “benefiicile” substantei halucinogene si se da in spectacol cum nu se poate mai rau, bufnind in hohote de ras in timpul slujbei religioase si in timpul discursului de adio rostit de Daniel in memoria tatalui sau, dand pe afara de efuziune si imbratisand-o mai mult decat prieteneste pe vaduva sau daramand sicriul pentru ca are impresia ca acesta se misca, nu stiu daca mai este ceva de spus pentru a va convinge ca filmul merita vizionat daca doriti o ora si jumatate de relaxare garantata in cel mai pur stil de umor sec englezesc.

Pe langa partea comica (indiscutabil de buna calitate), pelicula “Death at a funeral” are si o latura dramatica, evidentiind disfunctionalitatile din sanul familiei decedatului, cu o mama care pare sa ii ignore pe fiul ei Daniel si pe sotia acestuia Jane si sa il divinizeze pe celalat fiu Robert, care a devenit scriitor de romane best-seller la New York, cu o rivalitate puternic conturata intre cei doi frati pe seama succesului sau a lipsei de succes in indeletnicirile lor literare sau cu un conflict deschis intre fratele mortului Victor si fiica sa Martha cu privire la alegerea viitorului sot.

Haios si amuzant, fara a fi insa lipsit de miez si de consistenta, filmul “Death at a funeral” primeste din partea mea nota 7,50 si recomandarea calduroasa de a nu-l scapa daca aveti ocazia sa il vizionati sau daca se intampla sa va cada in mana. Nu va lasati amagiti de lipsa de nume sonore de pe generic si nu va conduceti dupa prejudecatile despre filmele britanice de comedie pentru ca nu este ceva sforaitor in stil Mr. Bean, ci mai degraba un umor mai fin si mai subtil.

Poze Death at a Funeral