Nota mea :
„Definitely, maybe“ este o comedie romantică cu un happy-end destul de previzibil pentru spectatorul familiarizat cu genul acesta de filme, ale cărei scenariu şi regie poartă semnătura lui Adam Brooks şi care se bucură de participarea specială a unor actori deja consacraţi precum Rachel Weisz sau Kevin Kline, ce vin să completeze în mod inspirit o distribuţie în care se remarcă extrem de talentata, amuzanta şi adorabila Abigail Breslin.

Curioasă din fire, precoce şi perspicace, contrariată fiind de un curs destul de nepotrivit de educaţie sexuală care i-a fost predat la şcoală şi care i-a provocat nelămuriri ce se doresc a fi explicate şi i-a ridicat întrebări la care singură nu este capabilă să găsească un răspuns, Maya, copilul în varstă de 11 ani al consilierului politic Will Hayes, îi cere tatălui său să-i povestească cu lux de amănunte despre povestea de dragoste dintre el şi mama ei, care este pe cale să se finalizeze printr-un divorţ. Si din acest moment intervine ingeniozitatea şi fantezia tanărului tătic (interpretat destul de credibil, dar fără să frapeze în mod deosebit prin ceva de către Ryan Reynolds), care o implică pe fetiţă într-un joc misterios şi incitant, în care aproape toate numele personajelor sunt schimbate pentru a complica şi mai mult intriga şi a face mai dificil de interpretat deznodămantul, provocand-o pe Maya să ghicească singură care dintre cele trei femei ce au jucat un rol important în trecutul lui amoros este în realitate mama ei. Începutul peliculei este un pic confuz deoarece ai impresia că fetiţa nu şi-a cunoscut niciodată mama, ceea ce ar conduce spre ideea că aceasta a părăsit-o imediat după ce a adus-o pe lume, lăsand-o în grija tatălui, însă pe parcurs îţi dai seama că unicul element care lipseşte din puzzle-lul complicat din mintea Mayei este faptul că nu ştie cu exactitate cum s-au cunoscut părinţii ei şi cum au evoluat ei ca şi cuplu pană în momentul în care s-au căsătorit.

Oricum, este foarte haioasă şi originală viziunea regizorului Adam Brooks care încadrează toată relatarea lui Will Hayes într-un fel de ramă, ca şi cum ar fi o poveste într-o altă poveste sau un film într-un alt film, folosind tehnica flash-back-ului pentru a aduce în prezent scene semnificative din trecutul amoros sau profesional al bărbatului şi apeland de cateva ori la şiretlicul stop-cadrului pentru ca Maya să poată cere lămuriri suplimentare atunci cand are impresia că este depăşită de cursul alert al evenimentelor din trecutul tumultuos al tatălui ei. Există şi cateva replici, aparţinand în general Mayei (rol care i se potriveşte ca o mănuşă lui Abigail Breslin

Desigur…poate ca… – Definitely, Maybe (2008)

Cu: Ryan Reynolds, Isla Fisher, Abigail Breslin

Regia: Adam Brooks

Scenarist: Adam Brooks

Durata: 112 minute

Genul: dragoste, drama, comedie

Filmul este o comedie romantica ce prezinta povestea lui Will Hayes, un barbat de treizeci de ani ce se gaseste in toiul unui divort, cand fiica sa, Maya, de zece ani, incepe sa-i puna intrebari despre viata lui inainte de casatorie. Maya vrea sa afle totul despre cum s-au cunoscut parintii ei si cu…

Trailer Definitely, Maybe

şi care îi scoate în evidenţă calităţile de nou copil-minune al Hollywood-ului după ce Dakota Fanning a mai “îmbătranit”), care îţi desenează pe chip un zambet pană la urechi ca de exemplu aceea în care îi declară tranşant tatălui ei că este o “tarfă masculină”, după ce află despre toate femeile care s-au perindat prin viaţa acestuia înainte de naşterea ei, replica în care îi spune tot lui Will că nu-i vine să creadă despre el că “a băut, a fumat şi a fost atat de curvar la viata lui, dar cu toate acestea tot îl iubeşte” sau aceea în care îl întreabă candid ce aste acela un ménage a trois. Discuţiile dintre tată şi fiică sunt savuroase şi pline de umor tocmai pentru că fetiţa este extrem de isteaţă şi de îndrăzneaţă, abordand cu seninătate subiecte-tabu pentru varsta ei şi punandu-şi adeseori tatăl în reale încurcături, în vreme ce acesta din urmă se lasă purtat de valul povestirii tribulaţiilor lui sentimentale, uitand cateodată că interlocutoarea sa este un copil de numai 11 ani şi scăpand nişte expresii sau cuvinte mai fără perdea, pe care Maya nu le trece cu vederea şi le taxează prompt.

Cel puţin două scene din film m-au dus involuntar cu gandul la alte două pelicule pe care le-am vizionat recent: scena în care Will Hayes, proaspăt angajat în cadrul staff-ului de campanie electorală al viitorului preşedinte american Bill Clinton, avand aspiraţii măreţe şi sperand să devină un politician strălucit, este trimis la munca de jos şi exploatat pană la limita suportabilului şi a umilinţei de către colegii lui mai vechi în funcţii (ajungand să le aducă acestora cafeaua şi să care suluri de hartie igienică) seamănă izbitor cu scena în care Andreea Sachs din “The devil wears Prada” se angajează prima dată la prestigioasa revistă de modă a Mirandei Presley, iar scena în care Will Hayes şi April Hoffman fumează în faţa unui magazin aduce întrucatva cu momentul în care Elizabeth şi Jeremy din “My blueberry nights” îşi îneacă amarul trăgand cu patos din ţigări în faţa cafenelei deţinute de acesta din urmă.

În ceea ce priveşte prestaţiile celor trei graţii feminine din viaţa lui Will Hayes, remarc pentru a nu ştiu cata oară talentul lui Rachel Weisz, care se descurcă de minune în rolul sofisticatei, rafinatei şi obsedatei de carieră Summer Hartley (despre care aflăm în final că se numeşte Natacha), veşnic îndrăgostită de un bărbat mult mai în varstă decat ea pe nume Hampton Roth (care se întamplă să fie un renumit scriitor, cu o minte sclipitoare şi cu un simţ al umorului acid şi pe alocuri chiar morbid interpretat de către Kevin Kline), care le-a cam eclipsat cu apariţiile ei pe colegele de platou Elizabeth Banks, căreia i s-a încredinţat partitura cuminţicăi, tandrei şi răbdătoarei Emily, o femeie frumoasă, dar cam lipsită de sare şi piper sau Isla Fisher, aşa – zisa fată de la xerox pe nume April Hoffman, isteaţă, ironică şi autoironică, zăpăcită, amuzantă, plină de viaţă şi de energie, cu păreri foarte tranşante şi pe care nu se sfieşte să şi le exprime, debordand de personalitate, dar care ascunde un suflet sensibil şi foarte multă dorinţă de iubire şi stabilitate. Cu alte cuvinte, trei femei cum nu se poate mai diferite, care au un singur punct în comun – faptul că au tranzitat la un moment dat existenţa lui Will Hayes.

Pe fundal există, nu foarte bine conturat, un conflict politic care implică campania electorală pentru susţinerea guvernatorului de Arkansas Bill Clinton la cea mai înaltă funcţie în stat şi apoi dezamăgirea pe care o experimentează susţinătorii lui atunci cand izbucnesc scandalurile legate de preferinţele lui sexuale mai ciudate (semnificativă este reacţia lui Will Hayes care aruncă întreg conţinutul unui pachet cu mancare chinezească pe ecranul televizorului, sătul de modul în care Clinton se ascunde după tufiş şi refuză să îşi asume responsabilitatea pentru faptele sale).

În concluzie, „Definitely, maybe“ este un film de văzut, căruia eu îi acord nota 8 pentru că a fost un bun prilej de a petrece o seară agreabilă în faţa televizorului, chiar dacă finalul a fost în stilul siropos al majorităţii comediilor romantice.

Fotografii Definitely, Maybe

Trailer Definitely, Maybe

Subtitrare Definitely, Maybe

Alte filme:

1. Morning Glory (2010)
2. The Artist (2011)
3. Je vous trouve très beau (2005)
4. Friends with Benefits (2011)