unchained

Nota mea: **********

Au trecut aproape 4 ani de când Quentin Tarantino a scris și regizat “Inglourious Basterds”, o dramă de război în care tratează niște lucruri foarte grave într-o manieră foarte tolerabilă și alocuri amuzantă. La fel face și în “Django Unchained”, noul său film, care s-a lăsat așteptat destul de mult, însă a calmat cinefilii cu durata sa de aproape 3 ore. Sclavia este desigur o problemă serioasă, însă Tarantino a ilustrat-o fără să cadă în extrema dramatismului, a îngropat-o cu umorul său specific și a răzbunat-o cu multă vărsare de sânge. Django a fost creat să le facă dreptate negrilor și să portretizeze arhetipul eroului într-o distribuție preponderent masculină.  Nu am fost dezamăgită de film, laudele care îi sunt aduse sunt justificate, însă  mie nu mi-a transmis acea euforie pe care mi-o provoacă filmele care îmi plac foarte mult. Iar asta mă face să îl cataloghez drept un film bun. Nu foarte bun, dar bun.

Ca să mă înțelegeți mai bine, când am ieșit de la “Argo“, ritmul inimii mi-era încă alert de la toată tensiunea pe care mi-a transmis-o. După ce am văzut “The Hobbit”, mi s-a instalat un zâmbet larg pe față și mai că mi-a venit să sar în sus de entuziasm. “The Dark Knight Rises” m-a ținut lipită de ecran, iar “Life of Pi” a fost cel mai frumos spectacol vizual pe care l-am văzut anul acesta – și îmi doresc din tot sufletul să câștige Oscarul. De la Django am ieșit cu reflexul să mă șterg pe față de la sângele împroșcat și să merg mai departe.

Revenind la filmul lui Tarantino,  cei care au mai văzut filme scrise și regizate de el (“Kill Bill”, “Pulp Fiction”, “Reservoir Dogs”),  vor ști exact la ce să se aștepte de la Django. Pentru ceilalți, va fi probabil o surpiză plăcută, care le va deschide apetitul pentru producțiile lui anterioare, realizate în stilul inconfundabil al regizorului. Cert este că “Django Unchained” este un spectacol sângeros, predominant masculin, despre eroism, umilință și răzbunare.

Christoph Waltz, actor german pentru care Tarantino a făcut o pasiune de la “Inglourious Basterds” încoace, a jucat destul de convingător rolul vânătorului de recompense King Schultz, iar Jamie Foxx, a fost “1 din 10.000 de negri”, unic în felul lui, și ca personaj și ca interpretare. Cei doi au condus filmul, a cărui acțiune este plasată cu 2 ani înainte de începerea Războiului Civil, perioadă în care sclavia era în floare.  Schultz tolerează negrii, devine asociat cu Django, un sclav care se dovedește a fi un prieten de încredere și împreună, cei doi pornesc într-o aventură sângeroasă, pe parcursul căreia se îmbogățesc omorând nelegiuiți dați în urmărire. Componenta romantică a filmului este dată de Broomhilda, soția pe care Django a pierdut-o în urma comerțului cu sclavi. Prezența ei este mai mult sugerată, fiindcă Kerry Washington nu are prea multe intervenții și din puținele ei replici, jumătate sunt urlete. Îl credem pe Django pe cuvânt când spune că o iubește și ascultă cu interes legenda nemțească a Broomhildei,  care este salvată de curajosul Siegfried. Ajutat de Schultz, o găsește pe plantațiile deținute de Calvin Candie – un moșier fără scrupule, interpretat foarte bine de Leonardo DiCaprio . Cu mâna pe inimă recunosc că, din tot filmul mi-a plăcut cel mai mult DiCaprio: el pare să fie singurul personaj constant și cu adevărat contopit cu rolul său. E convingător, are o prezență puternică și are carismă. La capitolul interpretare merită o mențiune și Samuel L. Jackson, sclavul de încredere al lui Candie,  pentru interpretarea sinceră și tăioasă.

Nu a fost deloc o surpriză să văd cadre parcă scoase din vestul sălbatic, acompaniate de muzică hip-hop. E ceva specific lui Tarantino, pentru că el nu alege muzica în așa fel încât să se potrivească cu perioada temporală. El vrea să-ți transmită o stare de spirit, și chiar îi reușește. Așadar, un plus primește și coloana sonoră.

Premiat deja cu două Globuri de Aur pentru scenariul scris de Tarantino și interpretarea lui Christoph Waltz, filmul așteaptă verdictul Academiei, care l-a nominalizat la 5 premii Oscar. Nu spun că Django nu este un film bun, ba chiar vi-l recomand, însă nu a curs așa bine ca și alte filme de-ale lui Tarantino. Și până acum, din toate filmele nominalizate la Oscar pe care le-am văzut (“Argo”, “Silver Linings Playbook”, “Life of Pi”, “Beasts of the Southern Wild”), știu sigur că nu mi-aș dori să câștige Django. Dar asta e doar părerea mea.

Vouă cum vi s-a părut?

Trailer Django Unchained

Poze Django Unchained

Poze Django dezlantuit - Django Unchained Poze Django dezlantuit - Django Unchained Poze Django dezlantuit - Django Unchained Poze Django dezlantuit - Django Unchained Poze Django dezlantuit - Django Unchained Poze Django dezlantuit - Django Unchained

No related posts.