Nota mea:

Foarte bun! Cum ar zice userii pe CinemaRx, “un film care te face sa te gandesti”. Nici nu are rost sa intorc fraza din condei doar ca sa zic cat de bun e. E bun si atat. Initial am zis ca anul asta nu voi vedea dintre filmele perindate pe la Oscar decat pe The Reader, din motive subiective, dar mi-am reconsiderat atitudinea si ma bucur. Mi-a fost dor de un dialog inteligent construit, de o intriga in forta, de personaje puternice, complexe, care sa semene a oameni, nu a papusi. Axul principal in jurul caruia se invarte mecanismul este Sora Aloysius Beauvier, interpretata de Meryl Streep cea adunatoare de nominalizari la statueta.

Meryl Streep nu e o simpla actrita, Meryl Streep e un fenomen dar e pe nedrept trecuta in umbra lui Anthony Hopkins sau a lui Robert de Niro de catre cinefilii, sau mai bine zis cinefiliacii care incropesc topuri numai cu barbati, uitand ca exista si actrite. Meryl Streep e stapana accentelor si a caracterelor, se transpune in personaj cu tot pachetul de emotii, de rigiditate, de caldura, de siguranta, de determinare, de siretenie, de credinta si de indoiala. Pe Philip Seymour Hoffman nu l-am vazut cu ochi buni. Philip Seymour Hoffman nu e preot. El poate fi ziarist obraznic, criminal, politician, politist, dar nu preot! Spre deosebire de jocul fara cusur al colegei Streep care poate fi cam orice, si a si fost de-a lungul carierei ei.

Pe scurt pentru ca avem lucruri mai importante de zis: in anul de gratie 1964, preotul Flynn incearca sa inmoaie rigiditatea scolii St. Nicholas, mentinuta de directoarea-”balaur” Aloysius Beauvier. Parintele isi directioneaza carisma, afectiunea si bunatatea spre singurul elev de culoare din scoala, Donald Miller, stiind ca este batut acasa de tatal sau si ca va fi agresat si batjocorit de colegi. Atentia speciala pe care i-o acorda copilului este interpretata, nu se stie daca gresit sau corect, de catre Sora Aloysius drept un comportament pedofil, asadar imoral, si incepe sa faca investigatii. Este implicata si mai naiva Sora James, o fire blanda, calda dar slaba in fata indoielilor care o macina.
Frumusetea constructiei de ansamblu rezida in faptul ca la baza scenariului sta piesa de teatru multipremiata a lui John Patrick Shanley.

De aici si linia narativa bine legata, personajele-caractere si finalul perfect. Imi permit sa zic, desi au mai spus-o si altii, ca filmul e ca un cerc, pentru ca exprima foarte bine felul in care indoiala graviteaza pe orbita si pulseaza de-a lungul desfasurarii actiunii. Nu exista un moment fix in care sa poti afirma cu siguranta ca acum s-au limpezit lucrurile si se stie adevarul. Tensiunea pulsatila aduce tot farmecul filmului, impreuna cu motivele abordate: indoiala, certitudine, traditionalism, modernism, justitia cu cele doua acceptiuni diferite ale ei (justitia in opinia Surorii Aloysius si justitia doamnei Miller). Filmul nu este niciodata pe de-a-ntregul lamuritor, nici nu intentioneaza sa fie, ci ne furnizeaza cu precizie matematica indicii care sa ne afunde si mai tare in mister.

Finalul nu se vrea a fi unul revelator, clasic, ci e o pledoarie pentru incertitudinea omniprezenta in viata. Nu poti fi niciodata sigur de ceva anume, poti actiona in numele instinctului, al probelor pe care le detii dar mereu cu indoiala ca poate, totusi, in ciuda celor mai evidente indicii, lucrurile nu stau chiar asa. La un nivel mai inalt, poate fi vorba de indoiala asupra credintei, asupra lui Dumnezeu. Simbolurile si semnificatiile sunt asemenea interpretarilor finalului: nesfarsite, infinite si absolut personale.

Poze Doubt

Trailer Doubt

Subtitrare Doubt

Alte filme:

1. Feature Trailer – Shutter Island (2010)
2. The Fourth Kind (2009)
3. El secreto de sus ojos (2009)
4. The White Ribbon (2009)