Filme 2011 - Drag Me to Hell (2009)

drag_me_to_hell_mica

Nota mea:

“Soon it will be you who will come beging to me”

Nici nu mai tin minte de cate ori m-am tot rugat ca marele Sam Raimi sa revina odata la genul horror care l-a lansat initial. Alte cuvinte nu am pentru acest regizor. Chiar daca Spider-Man nu este tocmai punctele lui forte, ba chiar calcaiul lui Ahile, Drag Me To Hell va satisface intr-un mare fel.

Inainte sa revina in scaunul , la marea sa dragoste, Raimi a produs 30 Days and 30 Nights, film care nu a facut decat sa ii faca cu ochiul lui Sam Raimi sa bage in marsalier sa dea cu spatele pana parcheaza in dreptul genului pe care practic – tehnic el l-a inventat cu Evil Dead din 1981 si cele doua continuari Evil Dead 2 si Evil Dead 3: Army of Darkness. La 2 minute de la lansare toate filmele au fost ridicate pe umeri la rang de cult-clasice.

“Blestemata” franciza Spider-Man nu a facut decat sa ii puna bete in roate. Cu chiu cu vai, s-a intors si poate ca rabdarea a fost amara, dar fructele ei sunt dulci. Binenteles, acum depinde si de voi. Va avertizez! Drag Me To Hell nu este un film pentru oricine. Sam Raimi a reusit sa faca si tigaile din bucatarie infricosatoare.

Alaturi de fratele sau Ivan Raimi (scenaristii filmului), Sam ne pofteste in maruntaiele mintii sale si ne arata inca de la inceput cam ce ne asteapta in film. Surprizele vin mai tarziu, defalcate si improscate cu sputa vascoasa si verzuie, haraita si horcaita din intestinele unei babe oribile, care iti zdruncina globul ocular pana atingi acea senzatie acuta vomitiva.

Materia cenusie a lui Raimi dezveleste un intelect bolnav. El este asemenea unui om de stiinta schizofrenic, care cauta formula perfecta pentru genul de horror-comedie cu care ne-a invatat prost. Filme ca astea mai rar. Lui Sam Raimi nu am ce sa ii reprosez nimic la Drag Me To Hell, dar in unele secvente din film nu am stiut daca sa rad sau sa devin una cu scaunul, in timp ce puneam mana la ochi ca un copil ingrozit. El flegmeaza la pe spectatori si mai ales pe Alison Lohman, care nici in acest moment nu pot sa inteleg cum a mai ramas cu psihicul intact dupa ce a filmat aceste scene.

Sam Raimi are o reputatie pentru dificultatea scenelor la care isi supune actorii. “Dificultate” este doar un eufemism, deoarece, de obicei el isi terorizeaza atat actorii cat si personajele pe care acestia le interpreteaza. Sursa care a confirmat aceste “laude” aduse lui Raimi nu este nimeni altul decat Bruce Campbell pe care il paste in curand un nou Evil Dead. In Drag Me To Hell, Christine Brown (Alison Lohman) refuza sa acorde o extindere la un credit bancar unei batrane pe nume Sylvia Ganush (Lorna Raver). O face de rusine, iar baba o blestema. Proasta miscare. Christine este apoi asfixiata, scuipata, flegmata, improscata cu sange, inoata in morminte, inghite viermi, aruncata si data cu capu de toata mobila din casa si pana la urma … mai bine va las pe voi sa vedeti. De laudat aceasta Alison Lohman, care citind scenariul, stiind ce o asteapta, avertizata in legatura cu stilul lui Raimi, a acceptat sa joace in acest film. Mai mult de atat, stapanirea de sine si jocul veridic sunt maiestuos executate pana in ultimele clipe ale filmului.

Pentru fanii lui Sam Raimi, Drag Me To Hell este o felie de horror mult prea gustoasa. Sam Raimi este de fapt acea umbra a spiritului Lamia, el este cel care cauta sa puna mana pe Christine sa o devoreze pana o trimite in iad. Filmul de fapt nu te taraste in iad, te ia de mana si te inalta la cer, in paradisul genului clasic horror B.

Poze Drag Me to Hell