Nota mea:

Recomandat de Ursul de Argint primit la Berlin, Alle Anderen a umplut, de doua ori, salile la TIFF. Din aproape doua ore de film se pot scoate 10 poante bune, asa zise “crowd pleasere”, la care publicul rade si considera cei 8 lei dati pe bilet o investitie buna. Doar ca, din ce-am vazut eu, lumea a ras si cand nu trebuia. Fondul filmului lui Maren Ade e, in fapt, unul grav; nu intr-un sens alert, ci intr-unul dezolant. Nu exista o problema pe care eroii s-o rezolve, ci una cu care trebuie sa invete sa traiasca. Alle Anderen e ceea ce se numeste un “baby face killer.” Filmul si-a delectat publicul, pentru ca apoi sa-l injunghie pe la spate, fara regrete. Si tocmai unde e (mai) dureros: in suma (pre)conceptiilor legate de viata de cuplu, banalitate si fericire.

Gitti si Chris isi petrec vacanta in Italia, in casa mamei lui Chris. Gitti isi doreste sa fie nonconformista, mereu senzuala (poate mai mult de dragul lui Chris). Chris pare sa se apropie de 30 si din eschivarile lui din primele 25 de minute, legate de profesia sa, pare sa fie un ratat. Nimic rau in asta, doar ca el pare afectat. Cei doi nu fac nimic mai special: se intretin cu niste jocuri intime, fac dragoste in locuri (aparent) neconventionale si se plimba pe dealuri. S-ar putea argumenta, pe linie de “all I need is the air that I breathe and your love” ca nici nu au nevoie de mai mult de atat. Nu se stie clar de cat timp sunt impreuna sau daca planuiesc o nunta sau orice altceva. Gitti si Chris au pur si simplu o relatie. Relatie care e 0 barat.

Chris se intalneste cu un fost coleg de facultate, Hans, un ins rotund si usor de dispretuit. Dar are bani si o sotie superba, designer vestimentar. Gitti ii spune ca doar viseaza la rochiile ei si ca nu si le poate permite. Hans nu rateaza nicio ocazie pentru a-l amari pe Chris. Ii ironizeaza munca si o besteleste pe Gitti in ultimul hal. Chris preia toata treaba si, in intimitate, incepe sa si-o indeparteze pe femeie prin urlete, plecari spontane de acasa si mici acte de violenta. Ca orice alti oameni superficiali (Maren Ade ii construieste superb astfel), cei doi cred ca o tura de sex si o imbratisare ca-n scena de final din Wicker Park o sa salveze totul.

Banalitatea traita de cei doi nu e aici un aglomerant, asa cum e in alte filme. Lipsa de sens a vietii de cuplu e in cazul lor ca un neon de spital care traverseaza tot filmul. E discret si suplu. In jurul luminii, cei doi cauta solutii, dar nu gasesc nimic. Trebuie spus ca relatia dintre cei doi nu e falimentara pentru ca filmul sa fie despre ceva; faptul ca nu au practic motive sa “fie impreuna” nu e o fatalitate. De altfel, tonul lui Ade e foarte detasat. Folosindu-se de Gitte si Chris, regizoarea/scenarista arata ca, dincolo de evenimentele care constituie un cuplu, nu exista o esenta. Si ca asta nu e tragic, nu trebuie sa duca la sinucideri sau monologuri pe malul marii. E doar o fateta (care trebuie invatata) a “conditiei omului modern”.

Poze Everyone Else  – Alle Anderen

Trailer Everyone Else  – Alle Anderen

Alte filme:

1. The switch (2010)
2. Flipped (2010)
3. Life as We Know It (2010)
4. Mr Nobody (2009)