Filme 2011 - Fifty Dead Men Walking (2008)

Fifty-Dead-Men-Walking

Nota mea:

“ – What’s different?

– Everything…”

Nu de mult, va povesteam despre o drama care ma provoca, “Five Minutes of Heaven”. Era jucata magistral, pe fondul real al unor conflicte vechi din Irlanda de Nord. Nu l-am uitat, dimpotriva, mi-a deschis apetitul catre pelicule de gen. Iar cand torentul cu cele mai noi fime a lasat pe “plaja cinematografica” oportunitatea vizionarii acestui “Fifty Dead Men Walking”, va puteti imagina bucuria mea. Nu avea cum sa fie un film rau! Si nu a fost, dar…

In primele trei sferturi, pelicula, care este inspirata din evenimente reale, poate fi categorisita monotona, daca nu chiar incredibil de plictisitoare. La un moment dat am fost pe punctul de a-l parasi, gratie unui expozeu exagerat si a lipsei actiunii propri-zise. God damn it, vorbim despre un razboi rece care ar fi trebuit sa ne incante privirea la propriu! Nu se intampla asa… Daca in cele “Cinci minute de rai” intalneam doi actori care se duelau fantastic prin starile exprimate, aici intalneam un “The Departed” european lipsit de acel “je ne sais quoi”.

De ce amintesc “Cartita”? Pentru ca eroul nostru, Martin (Jim Sturgess – “21”, “The Other Boleyn Girl”) il imita perfect pe Leo DiCaprio in pelicula amintita. Adica este informator al politiei, implementat in sanul IRA (ARMATA REPUBLICANA IRLANDEZA), omul care de-a lungul “carierei” sale a reusit sa salveze cincizeci de oameni. De aici si titlul, care, dupa cum observati nu este unul metaforic. Exista azi cincizeci de oameni “morti” care se plimba. Multumita acestui Martin McGartland.

In ultima parte, gratie rabdarii mele, am avut parte de regalul pe care il asteptam. Omul nostru este descoperit si, conform regulilor nescrise ale formatiunii, urmeaza a fi ucis. Asta nu inainte de a fi torturat. Ca prin minune, baiatul nostru are o clipa de ragaz in timpul tratamentului inuman la care este supus si, precum Max Manus, de care va povesteam deunazi, sare pe geam de la o inaltime impresionanta. Gest care ii va salva viata, deoarece jos il astepta omul sau de legatura din politie, Fergus (Ben Kingsley – The Love Guru”, “Transsiberian”), care-l expediaza inrt-un spital. Si apoi in altul. Si tot asa. Despre actorul plesuv pot spune doar ca m-a uimit prin look-ul adoptat, chelia-i obisnuita fiind acoperita de o decenta peruca. Vroiam sa scriu claie de par. Cam asa arata o peruca pe capul unui om pe care il stii doar cu chelie. Jocul sau? Acelasi pe care il stim. Nu iese in relief.

Avem si doua prezente femine notabile, prima reprezentata de blonda Natalie Press, care, fara a parea rautacios, este periculos de falsa in scenele de certuri conjugale. Da, am uitat sa spun, este sotia personajului principal. De ce o critic? Pentru ca am recunoscut tipetele-i pitigaiate (de aceea o cataolgam periculoasa) pe care le utiliza in aceeasi postura (nevasta) in productia “Cass”.

Cea de-a doua gagica din film, Rose McGowan (“Planet Terror”), este mult mai aratoasa, dar rolul sau nu se compara ca lungime cu cel al blondei amintite in fraza anterioara. Pacat!

Asadar avem un film greoi, cu un final excitant care sa ma faca sa-i ridic nota, dar care va reprezenta un nume de trecut cu vederea pentru cei neobisnuiti cu pelicule de gen. Nici numele actorilor, nici oaza de speranta aflata “la capatul tunelului”, descrisa pe scurt mai sus, nu va va face, probabil, sa-l gustati. Retineti insa, acest erou atipic, Martin, a salvat cincizeci de vieti. Bravo lui! A apucat sa scrie o carte. Excelent! A fost ecranizata in acest film. Deosebit! Faza e ca tipul inca se plimba prin lume pentru a scapa de asasinii formatiunii din care a facut parte. Nume false, viata fara familie… Oare unde este acum? Oare ce va fi maine? Si, mai ales, i-a placut ecranizarea?