Nota mea:

” – What to do? What to do? Why don’t you tell us what to do?

- Shoot!

- On who?

- How should I know on who? Just shoot!

- Isn’t it better to pray?

- Pray and shoot!”

Ce poate fi spus despre “Vals Im Bashir/ Waltz with Bashir” si nu s-a spus deja? Stim cu totii ca a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain dupa ce a castigat Globul de Aur la aceeasi categorie. De asemenea, poate ati avut ocazia sa vedeti cateva imagini, fie ele statice sau mobile, din care sa realizati ca este un film de animatie special.

Multi se grabesc sa il compare cu “Persepolis”, un alt desen animat “serios” care a facut furori. Dar “Vals cu Bashir” este o “nebunie” de film! Extrem de puternic la nivel vizual si intelectual, si atat de familiar prin modul de transmitere al mesajului.

Personaj principal al povestii este chiar regizorul si scenaristul Ari Folman, proiectat ca un barbat de varsta a doua, care are probleme in a-si aminti o perioada dificila din viata sa. Si anume invazia trupelor israeliene, din care facea si el parte, in Liban, stat al carui conducator este… Bashir. Am descoperit ce e cu titlul… Sau cu o parte din el! Cealalta jumatate o descoperiti in film. Aveti ocazia sa vedeti cum arata Ari Folman animat!

El incepe sa caute adevarul, interogandu-si vechi prieteni si camarazi de arme, dar afla lucruri Citeste mai departe »

Nota mea:

M-am extaziat dupa ce am gasit trailerul filmului pe un site din afara, si chiar daca nu am reusit sa gasesc subtitrarea in romana, mi-a fost de ajutor (cum sper sa va fie si celor mai indrazneti dintre voi) una in enleza. Asadar, avem un film pentru cei care cunosc limba franceza, sau pentru cei care inteleg engleza scrisa. Si, deja numarul celor care vor urmari “Un Secret“, al caruit titlu suna atat de familiar in limba noastra, s-a redus simtitor, daca nu tinde deja spre zero.

Trailerul imi promitea o poveste draguta, despre un adulter, avand drept fundal cel de-al doilea razboi mondial. Iar distributia, in care i-am recunoscut pe Patrick Bruel (”The Writer”), Ludivine Sagnier (”Moliere”), Mathieu Amalric (”Quantum of Solace”, “Le Scaphandre et le Papillon”) sau Julie Depardieu (”Rush Hour 3″), fiica lui Gerard Depardieu (”Babylon A.D”, “Asterix aux Jeux Olympiques”), mi-au creat acel imbold necesar vizionarii unei pelicule necunoscute pe meleagurile noastre. Speram sa regasesc un al doilea “Black Book”! Insa, m-am inselat profund!

Filmul nu e nici pe departe unul prost, doar ca desfasurarea e molcoma (plictisitoare, pentru cei multi). Personajul Citeste mai departe »

Nota mea:

Jeff Goldblum e genul de actor de la care te astepti la un rol genial, asta de cand cu evolutia din subsubapreciatul Musca (film gresit catalogat drept horror de duzina). Si rolul oferit de Schrader pentru “Adam Resurrected” a fost ocazia pentru Goldblum sa arate cam ce poate. Filmul e o poveste destul de abstracta si dezolanta (nu raman impreuna la final), dar pentru a exprima ce-si doreste nu poate fi altfel. Paul Schrader a evitat sa faca inca un film despre Holocaust, la finalul caruia sa nu ramai cu nimic decat cu reconstituiri (izbutite sau nu) ale camerelor de gazare si accente germane dubioase.

Adam e un fost clown si magician, care inainte de al doilea razboi mondial era atractia cluburilor berlineze. 20 de ani mai tarziu, e unul dintre internatii dintr-un sanatoriu amplasat in desertul israelian. Aici sunt tinuti supravietuitorii Holocaustului care nu si-au revenit psihic dupa lagare. Adam a fost dus intr-un lagar, dar nu a fost trimis direct la gazare. Asta pentru ca Klein (Willem Dafoe), comandantul lagarului, il recunoaste de la un spectacol. Adam i-a salvat viata lui Klein, oprindu-l din planul de a se sinucide. Klein isi arata recunostinta straniu- il transforma pe Adam in al doilea caine al sau, alaturi de un ciobanesc german. Adam isi accepta rolul, roade oase si schiauna in lant, sperand ca astfel fetita si sotia lui vor fi crutate de nazisti. Klein e de-a dreptul ticnit, asta fara indoiala- intre el si personajul lui Ralph Fiennes din Lista lui Schindler e un consens ingrozitor. Schrader arata asta in mai multe ocazii, chiar daca uneori abuzand de teatralitate si dialoguri absurde. Adam nu e nici el (sau nu mai rezista sa fie) un monument de luciditate. Ceea ce filmul incearca ( cu succes moderat) e sa arate cum se poate Citeste mai departe »

Nota mea:

Misoginii care spun ca femeile si filmele de actiune sunt ca apa si uleiul sunt invitati sa nu citeasca, respectiv sa nu vada filmul, sau sa-l vada dar sa sara peste bucata de generic unde scrie numele regizorului. Asta pentru ca este vorba, de fapt, de o regizoare, Kathryn Bigelow, protejata lui James Cameron, cu mare potential in ceea ce priveste filmele de actiune. Cu pelicule precum Point Break (Patrick Swayze, Keanu Reeves) sau Strange Days (Ralph Fiennes, Juliette Lewis), Bigelow sparge mitul dovedind ca prin venele actiunii si razboiului nu curge neaparat testosteron.
Filmul este realizat asemeni unui reportaj, cu un aer foarte realist, asemeni unui studiu de caz, bucurandu-ma ca vad in sfarsit un film american fara americanisme. N-a fost sa fie chiar asa, intrucat constructia personajului William James a tinut sus steagul american prin nonconformismul si rebeliunea tipica personajelor hollywood-iene, insa nici nu pot sa critic la modul serios acest lucru. Actiunea se desfasoara in Irak si urmareste o echipa specializata in dezamorsarea bombelor intr-un oras in care pericolul pandeste de oriunde, in care lipseste cu desavarsire notiunea de securitate iar siguranta vietii pare a depinde mai degraba de noroc sau conjunctura decat de tehnici armate sau reguli de procedura. Sergentul William James face nota discordanta printre colegii lui subordonati, prin atitudinea indiferenta in fata mortii, prin maniera periculoasa si cumva relaxata in care dezamorseaza bombele, punandu-si colegii in pericol si prin incursiunea in adancimea vietii sale personale. Morala filmului nu este una politica,  ci una morala. Pana la urma situatia este scapata de sub control. Pana la urma, razboiul creeaza dependenta pentru state si pentru James deopotriva. Dependenta de pericol, de nesiguranta, de violenta, de Citeste mai departe »

Nota mea:

“Nothing is impossible, what we all have done is impossible!”

Daniel Craig, Liev Schreiber, Jamie Bell si George MacKay sunt 4 frati evrei care reusesc sa ramana in viata dupa ce un raid nazist face curatenie generala intr-un sat din Bielorusia. Cei patru frati se refugiaza cu “putinul” pe care il mai au intr-o padure deasa, departe de ochii nazistilor care ii vaneaza ca pe niste caini.

Intotdeauna m-au impresionat povestile de razboi. In special cele care ale caror intamplari nu sunt plasate neaparat pe front, in mijlocul haosului. Daca ai ocazia si rabdarea de a urmari timp de 2 minute trailerul la Defiance, acest film te va cumpara instant. Defiance are toate materialele necesare pentru “construirea” unui vehicul Citeste mai departe »

Nota mea:

“We have to show the world that not all of us are like him. Otherwise, this will always be Hitler’s Germany.”

Dupa seria de filme mai putin reusite pe care le-am tot criticat, am vazut in sfarsit aseara un film bun. Un film cu intriga, actiune, personaje interpretate impecabil, un film fidel adevarului istoric care aduce in lumina fata ascunsa, innabusita a Germaniei naziste. Ii vedem in sfarsit pe aceia care s-au opus, care au realizat ca Fuhrer-ul nu era altceva decat un om bolnav cu ambitii devastatoare, care si-au dorit sa lupte pentru Germania, nu pentru Hitler.

Pana la acest moment erau multi (si aici ma includ si pe mine) care nu stiau ca nu mai putin de 15 atentate la viata lui Hitler au fost impiedicate. Ultimul, Operatiunea Valkyrie a fost poate cel mai aproape de reusita si numai un noroc chior l-a salvat pe dictator. Desigur, nu putem sa nu ne gandim ca, daca ar fi avut succes, istoria si harta lumii ar fi aratat altfel astazi. Pentru cei care se plang ca le-am stricat finalul, are you kidding me?!

E interesant de remarcat ca oamenii merg si la filme carora le cunosc prea bine sfarsitul. Titanic, King Kong, Troia, au marcat semnificativ la box office si asta pentru ca nimeni nu se ducea sa vada Citeste mai departe »

Nota mea:

“Yes, Mrs. Boss. No, Mrs. Boss”, astfel i se adreseaza locuitorii de la Drovers Run lui Nicole Kidman in filmul regizat de Baz Luhrmann. Australia este un film despre o femeie care nu acepta lucrurile asa cum sunt,”Just because it is, doesn’t mean it should be.” Sub imperiul acestei fraze, aristocrata Lady Sarah Ashley paraseste Anglia in cautarea sotului sau pe care il suspecta de infidelitate. Si ajunge tocmai in insorita Australie unde descopera ca regulile societatii pe care le cunostea prea bine nu se aplica.

Inca din primele momente cunoaste o persoana care nu se potriveste nici etichetei inaltei societati englezesti a momentului, nici regulilor locale, un Hugh Jackman (un Australian nativ un accent ce face urmarirea filmului fara subtitrare o adevarata incercare). Iar Hugh Jackman nu este de data aceasta stilatul sofisticat pe care il vedem in alte roluri ale sale. Baz Luhrmann ni-l prezinta intr-o ipostaza noua, un om al pamantului ce imblanzeste animale si nu numai. Va reusi el sa o imblanzeasca Citeste mai departe »

Nota mea:

Exista filme pe care le vizionezi o singura data, te chinui din rasputeri sa rezisti pana la final fara sa izbucnesti intr-o veritabila criza de nervi si le arunci direct la cosul de gunoi al istoriei. Si exista filme care iti ating atat de puternic coarda sensibila a sufletului incat iti raman pentru totdeauna intiparite pe retina si le-ai revedea oricand cu placere, fara sa te plictisesti. Intre aceste doua categorii pot fi identificate o infinitate de filme mediocre, care nu iti provoaca nici un soi de reactie si te lasa perfect indiferent. Mult mai dificil de incadrat sunt insa acele productii care nu iti comunica mare lucru la prima vedere, dar carora le descoperi intelesuri ascunse de fiecare data cand le revezi, motiv pentru care ajungi sa le apreciezi anumite calitati care iti scapasera la o trecere rapida in revista, dar care te izbesc acum drept in moalele capului ca o tardiva iluminare.

Cam aceasta este senzatia pe care mi-a generat-o pelicula britanica “The Edge of Love” a regizorului John Maybury, o biografie a poetului de origine galeza Dylan Thomas, care a beneficiat de prezenta in distributie a unor nume consacrate ale industriei cinematografice contemporane precum Citeste mai departe »

Nota mea :

„Lions for lambs” este cel mai potrivit exemplu de film care nu impresionează prin nimic şi nu reuşeşte să depăşească condiţia mediocrităţii deşi are la bază o idee cu potenţial (protestul împotriva războaielor nelegitime purtate de către politicienii americani în Vietnam, Irak şi Afghanistan), se bucură de aportul unor actori extraordinari precum Meryl Streep, Tom Cruise sau Robert Redford, capabili în orice moment să improvizeze, să nu se lase îngrădiţi între limitele impuse de un scenariu modest şi să transforme o peliculă de slabă calitate în una de mare valoare şi este regizată de acelaşi Robert Redford, despre care eu personal am avut, am şi voi avea întotdeauna o părere excelentă.

Partea interesantă este reprezentată de faptul că acţiunea filmului se petrece într-o singură oră şi de faptul că există trei planuri diferite care se suprapun: o convorbire greoaie, filozofică, dificil de urmărit şi pe alocuri plictisitoare pe teme de politică externă între senatorul Jasper Irving (interpretat de un Tom Cruise care nu excelează într-un rol de congressman) şi reportera TV cu experienţă Janine Roth (în rolul căreia Meryl Streep ar fi făcut probabil o treabă foarte bună dacă ar fi avut la dispoziţie mai mult spaţiu de desfăşurare ca să îşi poată creiona în culori mai convingătoare personajul), o altă discuţie – de data acesta mai relaxată şi mai haioasă, dar plină de substrat – între profesorul Citeste mai departe »