Nota mea:

“ – I will kick his ass!

- Ennis!!! No… We’ll get him in the park!” )

Trebuie sa recunosc ca imi plac acest gen de filme, cu subiect sportiv si inspirate din realitate. Mi-a placut mult “Remember the Titans” cu Denzel Washington (“American Gangster”), “Gridiron Gang” cu Dwayne “The Rock” Johnson (“Get Smart”, “The Game Plan”) sau “Invincible” cu Mark Wahlberg (“Max Payne”, “The Happening”). “The Longshots” nu se ridica la amplitudinea acestora, insa, datorita veridicitatii povestii te atinge acolo unde trebuie.

Acesta este cel de-al doilea film regizat de Fred Durst, solistul celebrei trupe Limp Bizkit, dupa experienta de anul trecut cu “The Education of Charlie Banks”. Iar omul nu face treaba rea deloc, pastrand linia pe care, probabil, si-a propus-o, aceea de a realiza un film de Citeste mai departe »

Nota mea:

“He was a good friend…”

Dezamagitor, oribil, de neiertat! Acestea sunt toate “calitatile” noului episod din seria “Goal!”, mai exact “Goal 3”, un film care nu merita aceeasi titulatura cu primele doua. O ruina, o dezamagire crunta pentru mine, un iubitor al fotbalului, care a urmarit cu mare placere primele doua parti.

Acolo il aveam in prim plan pe mexicanul Santiago Munez (Kuno Becker), un tanar extrem de talentat care ajungea in ciuda tuturor greutatilor sa joace in Premier League, la Newcastle United. Asta in prima parte, aparuta in 2005. Dupa acel succes, intitulat “Goal! The Dream Begins”, a venit, in 2007, continuarea, “Goal II: Living the Dream”. Aici Santiago mergea mai departe in cariera de profesionist si ajungea la unul dintre cele mai mari cluburi din lume, Real Madrid.

Aveam parte de mult fotbal, un pic de drama si un personaj decent. Ne bucurasem si pentru Marcel Iures, antrenor al lui Newcastle in prima parte… Era frumos! Iata de ce am sarit imediat sa urmaresc si “Goal! III”, un film care ar fi trebuit sa ne prezinte finalul aventurii lui Santi, jucand la un Campionat Mondial pentru nationala tarii sale. Era povestea previzibila a celui nevoias care ajunge sus prin calitatile sale (si munca). Dar nu, producatorii au Citeste mai departe »

Nota mea:

“Don’t spend another minute being angry about yesterday. Free him, and you free yourself!”

Recunosc ca pot fi numi un “sucker” in ceea ce priveste acest gen de filme. Imi plac, si imi vor placea intotdeauna! Discutam despre acea pelicula in care, dupa un caz real, se creeaza un scenariu reusit, desi liniar, in care eroul nostru, un sportiv talentat dar necizelat, ajunge, gratie unui antrenament asiduu, atat la nivel mental cat si fizic, sa devina omul si atletul impacat in primul rand cu sine, apoi cu restul lumii.

Indiferent ca vorbim de fotbal american, lupte, baschet, box sau, in cazul de fata, rugby, povestea este intotdeauna aceeasi. De asemenea, identica va fi si reactia noastra la final. Ne vom regasi intr-o pozitie inerta, visand la timpuri de mult apuse, identificandu-ne cu eroul principal, omul care a pornit de jos si, in ciuda tuturor piedicilor, a reusit sa-si gaseasca drumul in viata. Acum inteleg perfect acel zambet tamp de pe final, pe care va rog sa-l constientizati si voi. Da, atunci cand totul se termina cu bine, lucru previzibil 100%, veti ramane cu buzele tuguiate, un nod in gat, o senzatie de bine care va alimenteaza increderea ca educatia pe care ati primit-o, regulile din Biblie, evenimetele prin care ati trecut, toate duc catre acelasi final. Arhicunoscut. BINELE INVINGE RAUL!

“Forever Strong” este un mesaj. Unul usor de inteles indiferent de varsta. Daca o luam extrem de Citeste mai departe »

Nota mea:

O drama faurita cu stil, cum numai imperecherea Darren Aronofski – Clint Mansell poate cloci. Iar daca soundtrack-ul lui Mansell iarasi nu se pupa cu mintile Academiei, cantecul de pe final, tiz al filmului, scris de Bruce Springsteen, are toate sansele sa castige Oscarul pentru nota lovita pe final – un zenit pliat pe film, o coda perfecta. Mickey Rourke, de asemenea, are motiv sa-si scoata smochingul de la naftalina in noaptea de mare fast mare a Hollywood-ului: rolul sau, al unui luptator profesionist care, acum imbatranit, isi taraste ultimile suflari prin ringuri si printre noile sperante ale sportului – suna familiar poate pentru fanii actorului, el insusi o fosta stea, data uitarii de timpuriu, si acum, in amurgul vietii, dand semne serioase de comeback.

Dar Rourke e laudat deja de toate megafoanele industriei, asa ca mai bine va “vand” filmul cu totul, si cu fundita de sarbatori – cantecul lui Springsteen. Filmul asta nu e pentru cei slabi de inger, el nu ti se adreseaza daca lesini la vederea sangelui sau crezi in happy-end-uri pentru ca altfel Citeste mai departe »

Nota mea:

Daca ai vazut “30 Days of Night“, vampirismul plasat in mijlocul zapezii poate ca-ti suna cunoscut – dar nu e nimic comun in filmul suedez al lui Tomas Alfredson, “Låt den rätte komma in“. Cliseele nu-l incrimineaza cu nimic pe romancierul si scenaristul John Ajvide Lindqvist pentru ca, sa fim seriosi, daca nu bea sange si nu ia foc la lumina zilei, nu mai e vampir! Mai mult, merita laudate si micile inflorituri cusute pe marginea mitului arhi-cunoscut, cu care echipa Lindqvist-Alfredson delecteaza orice fan al genului. Dar, sa nu te-mbat cu apa chioara: LtROI nu e un film cu vampiri, ci o cronica dulce-amaruie a unei prietenii. Intamplator, proba de foc, acel obstacol care incearca rezilienta oricarei prietenii la un moment dat, are de-a face in cazul de fata cu apetitul pentru sange uman.

Lina Leandersson, ochioasa protagonista, o interpreteaza pe Eli, care are 12 ani “mai mult sau mai putin” si intra in viata plapandului ei vecin Oskar (Kåre Hedebrant – tot 12) fara sa fi planuit vizita, daramite vreun amestec mai serios. Vampirica fara varsta sau zi de nastere are tentative de a se distanta de egalmente singuraticul ei prieten – dar legatura evolueaza cu inconstienta a doi copii care devin instant inseparabili pe terenul de joaca. Urmeaza o drama, abia perceptibila de raceala oamenilor, cu usoare Citeste mai departe »

Nota mea:

Pana in ‘94 nici macar nu am avut cablu. Si totusi dupa ce mi-am instalat, intotdeauna am ales Cartoon Network, desi recunosc ca mai urmaream cu sufletul la gura programul matinal de desene animate de la Italia 1. Sa fim seriosi, cine naibii n-o facea ? Acolo m-am lovit si eu de curentul manga si anime, care acum mai are putin si intra in stadiul de practica standard, un stil abordat cam peste tot pe unde se apuca. Chiar si in filme, mici portiuni sunt montate in fragmente de anime-uri. Nu am vazut niciodata nici macar un singur episod din Speed Racer. Cert este ca dupa ce am stat 2h09’ la acest film, orice curiozitate in privinta acestui subiect a fost stinsa, pe veci.

Nu pot sa ii iau apararea si sa spun ca e un film “prostut” pentru Citeste mai departe »

Nota mea :

In cazul de fata s-ar potrivi de minune o replica de genul ” Noi ne uitam la filme ca acesta pentru ca tu sa nu trebuiasca sa-ti pierzi timpul cu ele”. Asa ca va spun din start – daca nu sunteti masochisti din punct de vedere al filmelor, nu va uitati.

Cred ca l-ati mirosit de mult pe Will Ferrell, cam ce gen a inceput de la o vreme sa abordeze. Well, abordeaza si el ceea ce poate si ceea ce se pare ca se vinde destul de bine, altfel nu vad de ce ar face cineva astfel de filme. Productii anterioare precum Taisul gloriei – Blades of Glory sau Vitezomanu’ Ricky Bobby – Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby se bazeaza pe acelasi tip de umor: umorul exagerat si fara sens. De data aceasta, Will il interpreteaza pe Jackie Moon, un artist/sportiv/manager, care incearca sa-si duca echipa in NBA. Pe langa faptul ca totul se invarte in jurul sau, a lui Jackie Moon si deopotriva in jurul lui Will Ferrell (care manat de egocentrismul sau acapareaza practic tot filmul), filmul e presarat cu o multime de scene neamuzante, care nu te fac nici macar sa zambesti. Eu mi-am pus de multe ori intrebarea : “ce naiba e cu omul si cu filmul asta?” . Citeste mai departe »