The Road (2009)

Cu: Charlize Theron, Viggo Mortensen, Kodi Smit-McPhee

Regia: John Hillcoat

Scenarist: Joe Penhall, Cormac McCarthy

Durata: 119 minute

Genul: thriller, sf, drama

     La cativa ani de la producerea unui cataclism care a distrus civilizatia si a devastat tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, un tata si un fiu marsaluiesc spre sud in incercarea de a ajunge la mare, acolo unde clima este mai blanda si mai calda. Nimic nu se misca …

Trailer The Road

a

International Trailer – The Road (2009)

Remember Me (2010)

Cu: Robert Pattinson, Pierce Brosnan, Emilie de Ravin

Regia: Allen Coulter

Scenarist: Will Fetters

Durata: 113 minute

Genul: dragoste, drama

Tyler si Ally sunt doi tineri in familiile carora s-au petrecut adevarate tragedii. Dupa ce fratele sau se sinucide, parintii lui Tyler divorteaza, iar acesta ajunge sa fie un introvertit care trece in viata ca un somnambul. Ally la randul ei este o adolescenta care, dupa ce o vede pe mama ei ucisa …

Trailer Remember Me

a

Trailer – Remember Me (2010)

The Young Victoria (2009)

Cu: Emily Blunt, Rupert Friend, Paul Bettany

Regia: Jean-Marc Vallée

Scenarist: Julian Fellowes

Durata: 100 minute

Genul: drama, istoric, dragoste

  Filmul "The young Victoria" este o drama istorica ce infatiseaza primii ani destul de turbulenti ai domniei reginei Victoria in Marea Britanie, precum si pasionala si trainica poveste de dragoste cu varul ei primar – atragatorul, inteligentul si fidelul print Albert Coburg…

Trailer The Young Victoria

a

Trailer B – The Young Victoria (2009)

a

Stiri – Nicolas Cage a renuntat complet la Green Hornet

Nota mea: 9 out of 10 stars

“Croakkkkkkkkkkkkk!”

Cum weekendul acesta am de gand sa urmaresc sequelurile lui “The Grudge”, m-am hotarat sa scriu cateva randuri despre “fenomenul” din 2004, mai ales ca mie unul mi s-a parut unul dintre cele mai tari horror-uri ale ultimilor ani. Da, stim cu totii ca este un alt film “copy/paste” dupa o productie japoneza ce dateaza din 2003, “Ju-on: The Grudge”, dar, probabil, nu am fi ajuns niciodata sa cunoastem povestea terifianta a casei bantuite, daca americanii nu decideau sa o popularizeze. Nu stiu de ce, dar asiaticii mi se par extrem de “scary” in filmele lor! Voua nu? Revenind, “The Grudge”, ca si “The Ring”, au fost filmele acelei perioade care aveau sa lase urme adanci in mintea mea… speriata.

Sa privesti de unul singur, la doua noaptea, un astfel de film, e “sinucidere” curata. Atunci am vazut filmul pe calculator, ecran de 17 inch, suficient insa pentru senzatii majore… Uraa! S-a terminat! Dar… dupa final, nu am mai coborat din pat sa opresc calculatorul. ) Plus ca am auzit fiecare zgomot din bloc pentru urmatoarea jumatate de ora, cat mi-a luat sa adorm. Asta desi sunetele ar fi trebuit sa fie insesizabile date fiind conditiile (ventilatoarele unitatii centrale, doua la numar, care dominau intunericul).

Asadar, “The Grudge” ramane numarul 1 in ultimii ani, rivalizand ca teama produsa doar cu scena din “The Ring”, in care fetita iese din televizor. Repet, asiaticii, din cauza calmului pe care il emana sunt mai infioratori decat monstrii care populeaza ecranele in ziua de azi. Pana si copiii isi fac “treaba” si iti ridica parul pe corp. Nu vreau sa va divulg din plot, celor care nu l-ati vazut inca! Trebuie doar sa stiti ca in rolul principal o gasim pe Sarah Michelle Gellar (“The Air I Breathe”) care e departe de a fi Buffy, vanatoarea de… fantome.

In distributie avem parte si de alte nume cunoscute, precum Bill Pullman (“Phoebe in Wonderland”), Clea DuVall (“Passengers”) sau Jason Behr (“D-War”). Acesta din urma joaca rolul prietenului lui Gellar, omul care va incerca sa o apere de puterea raului. Numai ca, dupa cum puteti vedea, este mai speriat decat fata. Voi v-ati speriat?

Poze The Grudge

Trailer The Grudge

Subtitrare The Grudge

a

The Grudge (2004)

Nota mea: 3 out of 10 stars

“You caused so many needless deaths!”

Acum cativa ani aveam o experienta pe care o pot cataloga cel putin ciudata odata cu vizionarea filmului “The Cell”. Va aduceti aminte? Cel cu Jennifer Lopez in rol principal. Pe langa faptul ca m-a ametit complet prin povestea complicata si cu intersectarea a doua teritorii distincte, visul si realitatea, filmul oferea prea multe detalii pentru ca un creier fraged, ca cel al spectatorului roman neintiat in thrillere suprarealiste, sa le gestioneze conform dorintei producatorilor. Pentru mine nu a fost deloc memorabil, in afara actritei latino neretinand decat faptul ca aceasta interpreta rolul unui psihoterapeut care incerca prin puterea mintii sa afle cat mai multe detalii despre un criminal in serie.

Cand am aflat ca a aparut si partea a doua a povestii, fara J. Lo in distributie, ma gandeam ca mi se da sansa sa inteleg mai multe decat am facut-o in urma ceva ani. Iar acum, dupa ce l-am urmarit, pot spune cu mana pe inima ca am avut dreptate. Pelicula de fata are un plot simplu, asemanator cu ceea ce retineam din prequel. Aceeasi lupta intre un serial killer si o femeie cu puteri telepatice. Acum rolul principal ii apartine unei Eva Longoria wannabe, tot hispanica, pe numele ei Tessie Santiago. Nu-mi amintesc sa o fi vazut in alta pelicula. Nu insist asupra ei.

Pe scurt, Maya Casteneda (Santiago) este un psihoterapeut care trebuie sa ajute politia locala in lupta cu un criminal sadic. Ea a capatat puteri nebanuite prin care poate calatori in mintea a diferite persoane si poate sa le analizeze amintirile. Tot ce are nevoie pentru a-si crea “tunelul” catre mintea destinatarului este un obiect al acestuia.

In tabara adversa The Cusp, un criminal cu sange rece care rapeste diverse femei si are o placere nebuna de a experimenta asupra lor diferite cai de a ucide. Stilul sau este cea mai interesanta parte a filmului. Alege sa ucida victimile in repetate randuri dupa care sa le readuca la viata doar pentru a le ucide din nou. Ni se ilustreaza pe sleau in film. O victima este axfixiata cu o punga dupa care este readusa la viata prin respiratie gura la gura. Apoi  tot femeia in cauza isi pierde pulsul prin electrosocuri, aceeasi metoda repornindu-i inima. Si tot asa de vreo sase ori, pana victima il implora pe asasin sa o termine.

Revenim la femeia detectiv. Aceasta a trecut exact prin aceleasi clipe de groaza ea fiind prima victima a acestui Cusp killer. Scapata intr-un mod “vulgar” avand in vedere cunostintele medicale ale maniacului (puls prea slab dupa cea de-a sasea “moarte”; criminalul crede ca a murit si o arunca pe o strada undeva), ea capata aceste puteri telekinezice. Da, deja o da in penibil!

Trebuie doar sa mai adaug ca duelul dintre cei doi este unul premeditat, criminalul fiind cel care o provoaca pe tanara sa-i intre in minte, cunostintele lui in parapsihologie facandu-l sa o poata controla si aduce in “vizuina” sa pentru a-si savarsi prima fapta. Totusi, ajutata de seriful Harris, un “dude” care se intampla sa fie prin preajma, gagica scapa basma curata. Nu ca nu am fi prevazut finalul. Ramane doar sa descoperiti identitatea criminalului.

Oricum nu merita 90 de minute de chin. Filmul, lansat direct pe DVD, va avea o soarta sigura. Il vom vedea curand pe Pro TV, fiind prea slab sa intarzie mult in “galantare”. Pe de alta parte, generatia OTV va fi incantata de un alt thriller de “prestigiu”. Asa-i in Romania! “The Cell 2” poate fi catalogat intr-un singur mod. Penibil.

Trailer The Cell 2

Subtitrare The Cell 2

a

The Cell 2 (2009)

Nota mea: 9 out of 10 stars

“Maybe I’m naive, but… ah, life is short! You know? I mean… someday we’re not gonna be here and, if that’s the case, I wanna spend the time that I have doing something that makes my heart jumps. I don’t care what that says about me, it’s how I feel!

“The Great Buck Howard” este combinatia perfecta drama-comedie care te tine conectat de-a lungul parcurgerii unei povesti plina de invataminte. La final ramai cu zambetul pe buze si cu sentimentul ca ar trebui sa incepi sa-ti indeplinesti visele. Da-ti demisia! Fa ceva ce iti place cu adevarat! Doar asa poti fii fericit!

Plotul imaginat de regizorul Sean McGinly este unul inspirat din experienta sa. El insusi a fost “road manager” pentru magicianul The Amazing Kreskin, entertainer pe care este bazat personajul central al filmului, Buck Howard (John Malkovich – “Burn After Reading”, “The Mutant Chronicles”, “Changeling”). Actorul tocmai amintit dovedeste inca o data cat de talentat este si ne molipseste cu un “I love this town” si o strangere energica de mana atotprezente. Merita aplauze!

Rolul “regizorului”, acela de handy boy, baiatul bun la toate care are grija de artist, ii revine lui Colin Hanks, baiatul celebrului Tom Hanks (“Angels & Demons”). Mai mult, in film Tom chiar a acceptat sa joace rolul tatalui, unu destul de mic, care nu influenteaza filmul. Asa, ca sa stiti daca va hotarati sa-l vedeti doar pentru el! Revenind, tanarul Hanks, desi destul de moale (asa ii cere rolul), este convingator in rolul tanarului Troy. Poate fata (Emily Blunt – “Charlie Wilson’s War”) ii cade prea usor la picioare, dar… e doar un film nu? Fictiune!

Baiatul este cuprins de o nevoie subita sa-si traiasca viata asa ca renunta la facultatea de Drept si decide sa-si ia o slujba ceva mai pe gustul sau. Acum nu stiu cum a ajuns exact la asistent de “mentalist” dar treaba este ca va avea multe de invatat “on the way”. Fermecat de capacitatile nebunului Buck, mereu dornic sa revina la gloria de alta data, cea care l-a adus de 61 de ori la emisiunea “The Tonight Show Starring Johnny Carson”, precursorul emisunii actuale al carui rol de gazda este ocupat de Jay Leno, el descopera ca nu este lucru mai important in viata decat sa faca ceea ce ii place. “Periculoasa” scena in care Jay Leno, intruchiparea lui Satana, decide sa il invite pe magicianul invechit. Totusim desi o face, Buck Howard nu mai ajunge pe canapea fiind “inlocuit” de un ieftin Tom Arnold cu probleme conjugale. Asa ca, la randul sau, Buck se intoarce la ceea ce stie sa faca cel mai bine! Sa-si riste salariul de seara cu seara! Daca vreti sa vedeti ce am vrut sa spun mergeti si vedeti “Marele Buck Howard”!

Nu v-am divulgat foarte multe! Nivi nu trebuie. Avem actori buni care urmaresc intocmai un scenariu cu suflet pentru a ne darui putin sub 90 de minute de show. Film excelent care mi-a redat pofta de viata!

Poze The Great Buck Howard

Trailer The Great Buck Howard

Subtitrare The Great Buck Howard

a

The Great Buck Howard (2008)

Juriul ce a decis castigatorii a fost format din 2 editori FilmBlog si 2 editori CinemaRx.ro, care au citit si analizat articolele trimise de catre voi. Clasamentul este in felul urmator :

1 – Marius B.
2 – Emilian Marinescu
3 – Saramon
4 – Raluca Ioana Popescu
5 – Deian Vendetta

Cei 5 sunt rugati sa ne contacteze pe adresa editor@filmblog.ro pentru alegerea premiului si pentru o eventuala colaborare cu blogul nostru in continuare. Felicitari tuturor participantilor si castigatorilor!

a

Castigatori Concurs Filmblog.ro

Nota mea: 1 out of 10 stars

Regula unu, doi, trei, patru. Cine nu-i gata il iau si-l lovesc cu lopata.

Sa imi spuna si mie cineva cate filme nu am vazut cu asasini, care de fiecare data isi exprima intr-o maniera foarte calma si prezentabila stilul lor de viata ? In cazul de fata, Bangkok Dangerous nu face exceptie de aceasta prezentare, care de data aceasta vine de mana cu Nicolas Cage, care de curand a adoptat noul nickname, Nic. Dupa cum spuneam, Nic Cage, prezinta inca odata ceea ce inseamna sa fii un asasin. Filmul lui este la fel de aiurit ca si noua lui mesa, care pare ca a fost furata de pe un manechin si acum ii atarna in cap, prinsa cu lipici ieftin, ceea ce face ca produsul sa arate si mai groaznic decat deja este.

Imediat dupa ce s-a lansat filmul lui, Nic Cage a sarit la gatul presei sa il bage cineva in seama cu cateva declaratii. Dupa cum urmeaza, in varianta simplificata, Cage declara la inceput ca de abea asteapta sa joace intr-un film international, si in acest rol cu care se identifica. Ma scuzati putin pentru o pauza de ras, dar cu ce anume se identifica Cage ? Cu viata de asasin ? Ah! Nu. In nici un caz. Domnul Cage ne spune ca se identifica cu personajul lui din film, pentru ca si el e casatorit cu o asiatica. Asa si ? Asta inseamna imediat ca esti expert in cultura asiatica ? Dar Cage este un om care s-a casatorit cu o asiatica si i-a pus numele copilului sau nou nascut, Kal-El, numele de nastere a lui Superman. Deci foarte multe asteptari nu putem avea. Dupa aceea, dl. Cage vine din cale-afara si ne zice ca el a fost regizat de fratii Pang, 2 gemeni tailandezi pe care nu ii poti deosebi, unul de altul. De multe ori el se impiedica in dialog, pentru ca avea impresia ca vorbea cu celalalt frate. Apoi a zis ca progamul filmarilor a fost haotic, si ca nu a fost deloc multumit. Sunt curios la ce s-ar fi asteptat Cage ? La Hollywood ? Sau poate ca a uitat ca era in Thailanda. Daca era chiar asa mare actor se acomoda imediat cu noile conditii. Dar dupa cum spuneam, previziunile la box office, si cuvintele de lauda primite din partea presei din America, l-au determinat sa-si caute niste scuze pe fuga.

Dar sa revenim la film, care trebuie amintit ca este un remake din 1999, al filmului cu acelasi titlu. Nici originalul nu a fost prea stralucit, dar parca daca il auzi pe Cage rostind: “Bangkok: It’s corrupt, dirty and dense” o sa crezi ca poate, cat de cat mai iese ceva. Adevarul este ca NU. Filmul acesta mi se pare numai bun de inmormantat undeva in cele mai adanci gropi din pamant. Bangkok Dangerous pare mai mult o copie tembela dupa reteta clasica de filme cu asasini. Primul care imi vine in cap acum este Transporter, care si el ne-a tot ingropat timp de 2 filme, si inca unul care e pe vine, cu reguli peste reguli, care nu trebuie niciodata incalcate. Am inteles zicala cum ca “regulile sunt menite sa fie incalcate”, dar sincer sa fiu m-am saturat pana peste cap cum unele filme se impiedica cu stangul in dreptul, incercand cumva sa reporduca un material damnat din start la mediocritate. M-am saturat sa tot vad pelicule in care cineva isi respecta regulile, dar mereu este aruncat intr-o situatie penibila, in care este fortat sa isi incalce principiile, regulile si convingerile pentru un mai mare bine. Si chiar si atunci cand o face, rezultatul este deplorabil. In cazul de fata, Bangkok Dangerous este un exemplu ideal pentru cele prezentate mai sus.

In afara de faptul ca nu ma convinge nici macar 2 secunde cum ca ar avea aer de asasin, Nicolas Cage defileaza prin scene in trenning de parca ar parea proaspat trezit din somn si azvarlit in fata camerei. Cu ochii lui plapanzi, este surprins in cateva scene, asemenea unui caine dat afara si plouat. Ochii lui cauta izbavire pentru ceea ce a facut, gasind consolarea in bratele unui farmaciste tailandeze foarte draguta. Consider asta a fi singurul element in regula in acest film. Farmacista este surdo-muta, iar dialogul lipseste cu desavarsire. Dar nu vom cataloga aceasta amorezare cu ochi de catelus trist a lui Cage, drept o lacuna in judecata lui intacta, pentru ca ar fi chiar revoltator. Dar cand nu este ocupat cu predarea capitolului 1 pentru cursul de asasinat, Cage mai impusca niste baieti rai.

Daca ati vazut cumva filmul lui Antoine Fuqua, The Replacement Killers, veti vedea un tipar aici. Asasinul care ucide pentru bani, “sunt multi, asa ca fac ceea ce mi se cere”, este de parere, ca toate tintele lui sunt “rai pentru cineva”. Asta este scuza lui. Dar cand aude ca un om care lupta impotriva coruptiei, este una din tinte, el decide sa nu-l omoare si sa isi complice existenta. Asa ca dl. Cage isi exercita tonusul de macho American cool, si o ia la fuga sa ii prinda pe baietii rai adevarati.

Si ca orice film cu cafteala, nu cred ca ar fi de cuviinta ca finalul sa nu fie un show-down intr-un hambar, in care toti se impusca, iar noi nu intelegem nimic. Dar la un moment dat este semnalata stingerea luminilor. Dupa ce am vazut scena, nu as fi crezut ca se poate face bezna in asemenea hal. Lucru care nu dauneaza, ba chiar este o binecuvantare pentru spectator, ca nu cumva sa vada cat de banala este actiunea din actul 3. Si in final mai si moare. Adica au vrut sa stoarca orice picatura de transpiratie tragica din acest film. Pentru ce ? Nu ii vad rostul.

Intreg filmul este surprins intr-un ton sepia inchis care coincide foarte bine cu tonul grav al lui Cage, dar ca experienta cinematografica, Bangkok Dangerous nu te face sa te simti decat ca esti inchis intr-un cosciug timp de o ora si 40 de minute.

Poze  Bangkok Dangerous

Trailer Bangkok Dangerous

Subtitrare Bangkok Dangerous

a

Bangkok Dangerous (2008)

Nota mea : 7.5 out of 10 stars

Pelicula „Noise“, ale cărei scenariu şi regie sunt semnate de către Henry Bean, se vrea a fi o comedie şi are cateva momente care chiar starnesc hazul şi provoacă o stare autentică de destindere şi bună dispoziţie, însă este condimentată cu suficiente elemente dramatice pentru a nu o putea cataloga drept o comedie în toată puterea cuvantului.

Mărturisesc că m-am tot întrebat de unde i-a venit cuiva ideea (originală ce-i drept, dat fiind faptul că este vorba despre un film artistic, iar nu despre unul documentar) de a aborda tema zgomotului insuportabil din marile metropole într-o manieră amuzantă şi de băşcălie, iar răspunsul l-am primit chiar de la regizorul Henry Bean care a declarat în cateva interviuri că filmul are o tentă autobiografică şi că lui însuşi i s-au întamplat mare parte din evenimentele prin care a trecut personajul principal David Owen, fiind chiar arestat deoarece a vandalizat maşinile ale căror sisteme de alarmă pornite în miez de noapte l-au adus în pragul nebuniei.

Pe scurt David Owen este un avocat înstărit din Manhattan, care s-a mutat de cinci ani în New York împreună cu soţia sa Helen şi cu fiica lor Chris şi care dezvoltă o adevărată obsesie faţă de nivelul ridicat al poluării fonice care ţine într-o permanentă stare de teroare întreaga populaţie a metropolei, fără ca nici o oficialitate să ia vreo măsură de combatere şi fără ca oamenii simpli din oraş să riposteze în vreun fel. Iniţial ponderat, limitandu-se să înţepe cauciucurile autovehiculelor ale căror sisteme de alarmă îi deranjează noapte de noapte somnul şi îi transformă viaţa într-un iad, David devine din ce în ce mai radical, recurgand la soluţii extreme precum spargerea geamurilor şi farurilor maşinilor cu bata de baseball şi tăierea firelor la care sunt conectate înnebunitoarele sisteme de alarmă. Evident că poliţia nu ia nici o măsură pentru a pune capăt acestei probleme (ba chiar îl arestează pe el şi îl trimite în judecată de cateva ori pentru acte de vandalism asupra proprietăţii private a altor cetăţeni), judecătorii tratează iniţial cu superficialitate şi cu amuzament cazul ciudatului care şi-a luat numele de “Rectificatorul” şi care a decis să îşi facă dreptate pe cont propriu, după care încep să se enerveze de repetitivitatea acţiunilor acestuia şi îi atrag în mod serios atenţia că riscă să ajungă după gratii, iar primăria şi mai ales primarul Schneer (un William Hurt care se achită cu brio de rolul nesuferit şi nepopular al intrigantului, arogantului şi autosuficientului Schneer) se opune categoric oricărei iniţiative legislative care ar putea limita efectele zgomotului în New York pentru simplul motiv că are o vendetta personală împotriva lui David Owen.

Asumandu-şi riscul de a-şi pierde familia (pentru că la un moment dat Helen, sătulă pană peste cap de arestările repetate ale soţului ei, care şi-a pierdut total controlul şi este pe marginea unei prăpastii şi în pragul unei căderi nervoase, îi face bagajele şi îl dă afară din locuinţa comună), David Owen se decide să lupte de unul singur, cu mijloacele lui neortodoxe, împotriva unui flagel contemporan care ar trebui să îi deranjeze pe toţi concitadinii lui – zgomotul. Situaţia se complică atunci cand în scenă intră şi Ekaterina Filippovna, o tanără jurnalistă emigrantă din Rusia, care reuşeşte să îl identifice pe “Rectificator” şi care face front comun cu acesta, ajutandu-l să adune peste 40.000 de semnături de la locuitorii metropolei, suficiente pentru a iniţia un proiect de schimbare legislativă. Între David şi Ekaterina se înfiripă pentru scurtă vreme şi o idilă, care ia uneori întorsături picante şi scandaloase de manage-a-trois, dar care are rolul de a-i clarifica bărbatului ajuns la punctul critic al crizei varstei a doua sentimentele profunde pe care le nutreşte încă pentru soţia lui Helen şi pentru fetiţa lui Chris.

Filmul are un happy-end asemenea oricărei comedii şi este presărat cu cateva scene alternative interesante din punct de vedere al viziunii regizorale în sensul că se face un stop-cadru şi apoi se prezintă două variante diferite de finalizare a respectivei scene, ambele la fel de haioase şi de savuroase.

Din partea mea pelicula „Noise” primeşte nota 7,5 pentru tema originală şi cu mare impact social pe care şi-a ales să o dezvolte şi consider că merită vizionată măcar pentru prestaţia excelentă ca întotdeauna a versatilului şi talentatului actor Tim Robbins, laureat al premiului Oscar şi unul dintre oamenii cei mai înzestraţi cu har din această profesie din punctul meu de vedere.

a

Noise (2007)