Filme 2011 - Funny People (2009)

funny

Nota mea:

Pentru Judd Apatow oportunitatile de a se justifica drept “cineast” nu au fost multe. De fapt, probabil, nu au existat. A creat 40 year old virgin, Pineapple Express, You don’t mess with the Zohan, Knocked Up si alte asemenea farse. Sigur, puse cap la cap, sunt vreo cateva ore de rasete si voie buna, dar nimeni nu l-ar fi tinut minte pe el, autorul. Nimanui nu i-ar fi pasat cine a scris/regizat comedii in care la fiecare 2 minute se fac referinte la organe genitale si functii fiziologice. Asa ca, alaturi de alti doi mascarici care maine ar putea fi cenusa (Seth Rogen si Adam Sandler), a realizat Funny People.

Funny People e un “film de epoca”. E epoca acelor oameni intrucatva renascentisti, care pot fi actori/scriitori/muzicieni. Epoca unui George Carlin, Larry David, Jerry Seinfeld si, mai jos in timp, Woody Allen. Comediantii de fel nou pun virale pe youtube si myspace si vomeaza in public. Epoca stand-up-ului si a glumelor scrise si ordonate intr-un “act” se cam duce. George Simmons (Adam Sandler) e printre cei mai importanti comedianti ai vremii. A inceput de jos, cu showuri in fata a 20 de oameni, cu poante “tari” si rautacioase. Apoi, a jucat in orice comedie romantica sau pentru copii care i s-a oferit. A fost un merman (siren) si un barbat matur in corp de nou-nascut (referinta la multe dintre ciudateniile produse de marile studiouri in cautarea divertismentului lejer, de sambata dupa-masa). Acum, are o casa uriasa, un avion si agata fete proaste (genul “want to suck my cock on camera? Fuck yeah!”), cu care face sex pentru ca e faimos. Apoi, el afla ca are cancer si ca o sa crape in cateva luni. Incepe sa aiba probleme legate de identitatea sa si incearca sa-si incheie conturile cu familia, prietenii si camerista. Cumva natural, e brusc deziluzionat de viata de boier si se intoarce spre bucuriile simple, cum ar fi sa tina un show intr-un club cu 20-30 de oameni. Intr-un asemenea loc il cunoaste pe Ira (Seth Rogen), un anonim care viseaza la faima lui Simmons. George il ia langa el, incercand sa-l introduca in domeniu, dar, de asemenea, exploatandu-l emotional- pur si simplu are nevoie de cineva cu care sa vorbeasca si cui sa i se vaiete pentru ca a ratat-o pe singura femeie pe care a iubit-o.

Primul semn cum ca “Funny People” nu e un alt “40 year old virgin” e faptul ca, spre deosebire de marea parte a filmelor cu/de ras, dureaza peste 2 ore. Apatow si-a acordat tot timpul de care a avut nevoie pentru a “seca” niste personaje si, la urma urmei, o lume (cea a, cum se zice, “divertismentului de comedie”). Filmul are multe poante foarte, foarte bune, care desi fac parte din specia “Knocked Up”, sunt cu cateva clase mai sus. E un film la care se rade bine, dar nu “ca prostu”, ca sa zic asa. Publicul e partas, e lasat sa inteleaga cum se articuleaza dialogurile si relatiile dintre personaje; glumele sunt rezultatul firesc al unor situatii transparente, nu aruncate brusc peste public care, din conformism, trebuie sa behaie de ras. Apoi (ceea ce mie mi-a placut in mod special) e faptul ca se prezinta modul in care “oamenii amuzanti” functioneaza si se manifesta. In spatele umorului care (da) poate amagi orice tipa si incanta orice public, se afla de multe ori caractere tragice si povesti dezolante. Pentru “comici”, umorul/gagurile/poantele sunt o metoda de a interpreta lumea din jur si de a se descurca in situatii, unele banale, dar care lor le par a fi prapastioase. Cu toate astea, sa nu credeti ca filmul e dramatic/lent/plictisitor. E la nivelul obisnuit al comediilor cu “dudes”, dar, cumva misterios, comporta si o noblete specifica altor tipuri de cinema. A fost un experiment reusit al lui Apatow de a arata ca poate exista consistenta si intr-un ambalaj aparent tampitel. Si-a castigat locul in istorie.

Poze Funny People