Gigantic (2008)
Comedie, Dragoste September 16th. 2009, 4:50pm
Nota mea: 
Inainte sa declaram convinsi ca Gigantic e un film prost, trebuie sa tinem minte ca e, totusi, un film de festival. Si nu orice festivaluri l-au proiectat, ci Sundance si Toronto, locuri care prefera “interesantul” in locul “bunului” ca si adjectiv pentru filmele din selectie.
Si Gigantic poate fi interesant daca dam dovada de clementa. E o comedie absurda pe alocuri, cu personaje iesite din comun si o poveste care respira mai mult din stranietate decat din fluenta sau dinamism. Brian e un tip de 28 de ani care vinde saltele, dar adevarata lui preocupare e aceea de a adopta un copil din China. Un alt aspect principal al vietii lui e ca un homeless vrea sa-l omoare. Regizorul/scenaristul debutant Matt Aselton nu-si propune sa explice de ce asta se intampla; probabil experienta lui anterioara de regizor de reclame l-a invatat ca e bine sa lase mereu ceva in umbra povestii, chiar daca acolo nu e decat o haina pe un umeras pentru a simula o silueta. Oamenii se dau in vant dupa mister, truism valabil atat in cimema-ul de autor, cat si in vanzarea de vopsea de par. Un barbat bogat si excentric (jucat minunat de John Goodman) vine sa cumpere un pat de la Brian si opteaza pentru cel mai scump model. El isi trimite fiica, pe Harriet (Zoey Deschanel, noua actrita fetis de comedii romantice) sa plateasca cei 14.000 de dolari pentru pat; femeia adoarme intr-un pat expus pentru vanzare, trezindu-se dupa apusul soarelui, in timp ce Brian negociaza adoptia la telefon.
Ca regizorul Aselton e un romantic e o evidenta pentru oricine vede cateva minute din film. Si nu e romantic doar raportandu-se la iubirea incipienta dintre Harriet si Brian, ci e astfel si cand vine vorba de montaj, muzica si modul in care face din Manhattan un décor suprarealist pentru o iubire si mai si. Astea nu ar fi niste lucruri imputabile in sine, doar ca Aselton isi pierde cumpatul- deschide o gramada de povesti laterale (relatia conflictuala dintre Brian si tatal tinerei, problemele emotionale ale lui Harriet, intalnirile de altfel amuzante dintre tatal fetei si parintii lui Brian, problema cu homeless-ul) care raman cumva suspendate pentru ca Aselton e preocupat sa deseneze cadre impecabile. La fel ca multi cineasti contemporani tineri e absorbit de forma si de tentativele de a fi cat mai rapid legat de critici de nume mari ale istoriei cinematografiei. Astfel, Gigantic devine ermetic si gafait, lasandu-te cu una din doua variante: ori te deranjeaza lipsa de disciplina ori ai impresia ca exista o structura ascunsa pe care nu esti capabil sa o intelegi. In ambele cazuri, fericirea ta de “cinefil” e serios zdruncinata.
Cu toate astea, Gigantic are si parti bune. E clar ca Aselton e un tip inventiv si ca stie scrie niste dialoguri originale si amuzante. Apoi, experienta lui de regizor de reclame e utila cand vine vorba de regie- filmul are multe cadre medii, in care raporturile dintre personaje si décor sunt, dincolo de orice, frumoase. “Gadila ochiul intr-un mod placut” si, la urma urmei, de multe ori atata e suficient. Deschanel e o “cute girl” prin excelenta, iar partitura scrisa de Aselton pentru ea implica si o portiune mai intunecata, de care se achita admirabil. Apoi, dupa cum spuneam, John Goodman e minunat in rolul unui milionar excentric si insomniac, care-si spune parerea sincera chiar si in cele mai nepotrivite contexte. In concluzie, Gigantic e o lucratura migaloasa din punct de vedere estetic, dar care pretinde un efort inutil pentru a-i urmari toate temele laterale. Totusi, putem fi intelegatori si putem accepta ca Aselton a facut filmul asta de “amorul” artei si nu neaparat in favoarea acesteia.
Poze Gigantic
Trailer Gigantic
Alte filme:
Loading ...
