Filme 2011 - Hell Ride (2008)

Hell Ride

Nota mea:

Prima oara cand am auzit ca Tarantino si Rodriguez se pun cu burta pe carte sa faca din nou filme vechi de categoria B, am zis ca mai bine de atata nu se poate. Doi regizori cu un coeficient de inteligenta cinematografic foarte smecher, se pun sa faca filme vechi in prezent. Death Proof pentru Tarantino a fost o ocazie de a se certa cu Larry Bishop, care tot urla ca vrea sa isi faca filmul lui mai repede. Hell Ride a sosit in cele din urma, prezentat si produs de Tarantino. Nu ma intelegeti gresit. Ador tot ceea ce recomanda Quentin, la fel de mult ca urmatorul lui film pe care nu I l-am vazut. Dar nu si Hell Ride.

Hell Ride este ceva. Nu pot sa spun ca este film, pentru ca asta ar insemna sa aibe actul 1,2 si 3. Aici ele lipsesc cu desavarsire. Poate actul 3 cu un punct culminant, care sare dintr-un boschete si se trezeste cu un glonte fix in frunte. Tot filmul este un omagiu pentru filmele vechi de categoria B, dar care pana sa ajunga acolo, putrezeste inca din primele minute. Stilul haotic in care este filmat, te bullverseaza si nu mai intelegi nimic din ceea ce vrea sa spuna povestea. Intelegi in cele din urma pentru ca impingi putin limitele logicii si ajungi sa iti dai seama ce a vrut de fapt sa zica povestea asta.

O tarfa indianca, fura de la un traficant de droguri / motociclist (David Carradine) si se trezeste cu gatul taiat si arsa de vie in timp ce inca mai constientiza ca ii tasneste sangele din beregata. Fiul ei vede tot si dispare. Amantul ei Pistolero (Larry Bishop) jura ca o sa se razbune candva. Deci ai film cu premise unui Kill Bill de “roaring rampage of revenge”. Numai ca acest candva soseste abea dupa vreo 30 de ani. Baiatul a crescut, si s-a infiltrat in gasca lui Pistolero. Impreuna cu The Gent, cei doi se plimba cu motocicletele, impusca oameni, beau whiskey si se culca cu femei care topaie goale 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana.

Si cam asta este povestea lui Bishop, care nu vede decat minunate exemplare minunate siliconate si machiate cu cat mai putine haine, poate deloc pe ele, care ii sar in poala, si se dezbraca in plina strada pentru el. Bishop este portretul ideal pentru un SEX-ZEU, care tot timpul “calareste” femei sau motocicleta lui, si calareste el mai tot timpul din statul “dezbraca-ma”, pana in statul “ia-ma, sunt a ta, nu mai pot”, si cu o mica oprire pentru aprovizionare in statul “hai sa ne impuscam asa degeaba ca sa aratam ce smechera e viata asta de motociclist”. Si ca tot veni vorba de calarit, ar trebui sa stiti ca filmul este o copie neinspirata dupa spaghetti-westernurile lui Sergio Leone, cu intoarceri de situatie care nu sunt explicate deloc. Personaje neintroduse, care mor degeaba, impuscate in stil lui Anton Chigurh, cu o arbaleta-pusca propulsata cu gaz, ceea ce contrazice foarte mult capacitatea individului de a reincarca o asemenea arma in timpul unui duel.

Imi vine greu sa apreciez un film prezentat de Quentin Tarantino, in situatia in care Hell Ride este la fel de bun ca Wild Hogz. Macar acel film nu s-a luat nici macar o secunda in serios. Si Hell Ride si Wild Hogz sunt povestile unor barbati la varsta a2a, care cauta sa faca ceva, ca sa nu stea acasa sa astepte sa devina senili. Dar Hell Ride nu vrea decat sa iti dea sa gusti putin din extravaganta unor batrani narcisisti, care se cred staruri porno si motociclisti macho care nu se spala deloc, dar isi traiesc viata prin baruri si pe autostrazi. Statul in soare pentru o perioada indelungata de timp, dauneaza grav sanatatii.

Va tineti bine ? … Larry Bishop este actor, producator, regizor si scenarist la Hell Ride. Deci patru lovituri de gratie care distrug orice sansa de a scoate un rezultat cat de cat decent din acest film. Singurul personaj-pericol este The Gent (Michael Madsen). Lejeritatea din umeri cu care isi rosteste fiecare replica, nu poate fi distrusa de nici o pelicula, oricat de proasta ar fi ea. Iar Michael Madsen a “incercat” de cateva ori niste rolul imposibile, dar tot a iesit cu fara curata. La fel si in Hell Ride. Este singurul “obiect” din film, pe care il poti urmari fara sa pierzi focusul.

Cat despre David Carradine si Dennis Hopper, ei nu sunt decat doi centenari rataciti, care intamplator aduc cat de cat un plus filmului, ajutandu-l sa se tarasca incet, incet spre final. Final care vine pe nepuse masa, pentru ca nu intarzie sa vina, dupa nici 70 de minute. Nici Larry nu avea destul de spus, iar filmul parca cere sa fie luat in deradere cand spune ca cei trei B importanti in viata sunt: Beer, Bike and Booty. Dar de fapt cred ca vorbea de: Banal, Baliverne, Balegar.

Poze Hell Ride