“Don’t got a lot of time
Don’t give a damn
Don’t tell me what to do
I am the man.
If there is a God up there
Something above”

……doar versurile astea ar putea defini filmul, dacă ar exista doar alb şi negru, dar viaţa e plin de nuanţe de gri!!!

Se întâmplă mereu ca atunci când vrei sa fii singur, să apară cineva sau ceva, care să nu te lase în pace. La început eşti frustrat şi agasat, şi îţi vin în minte secvenţe “noir” a evaporării acelui “somebody”, dar de cele mai multe ori finalul e cu “happy end”, şi nu ajungi să-ţi plângi de milă sau să te gândeşti la nemurirea sufletului.

Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, cu mai multă credinţă sau mai puţină, îşi îndreaptă gândurile către Dumnezeu. Cu întrebări sau speranţă, credem că cineva ne ascultă, sau că ceea ce se întâmplă cu noi poate să fie influenţat sau schimbat. Iar atunci când vine vorba de moarte toţi ne gândim la Dumnezeu, sau avem speranţa că există ceva după moarte, şi că oamenii pe care i-am cunoscut şi iubit sunt într-un loc mai bun.

Totuşi când vine vorba de feţe pe pereţi, sau semnul crucii apărut pe lemn, rămân sceptică, mai ales pentru că trăim în epoca tehnologiei, şi credinţa în ceea ce mă priveşte nu stă în  aceste semne. Dar când vrei să mergi înainte şi nu ştii cum să închizi rănile din suflet, atunci te poţi agăţa de orice, iar oamenii nu ar avea de ce să te judece, pentru că toţi simţim la fel, doar nuanţele sunt diferite.

De la premiza că  totul se întâmplă pentru un anumit motiv  se desfaşoară şi filmul nostru – Henry se descoperă pe sine, sau poate doar se iartă şi se acceptă, şi face pace cu trecutul. Mai mult nu spun pentru că ar înseamna să prevăd sfarşitul filmului şi nu vreau asta.

In ce priveşte comedia din film mi-au plăcut glumele de la magazin ( dacă dă o petrecere, sau “încă o petrecere”, şi cea cu interzicerea votcii), apoi cea cu furculiţele de plastic care sunt moştenire de familie – dar cel mai mult mi-a plăcut muzica – superbă şi la subiect; pentru mine muzica sau distruge sau face un film, iar aici muzica şi-a meritat banii. (”like a summer rose I’m the victim of the fall”..)

Văzând personajul Millie am ajuns să mă gândesc la copii actori – aceştia mă emoţionează şi mă întristează; ei ar trebui să se joace cu păpuşi sau maşini, nu să li se spună “vezi că lacrimile tale nu au părut prea reale”; poate sunt puţin prea melodramatică, dar şi filmul prezintă un copil traumatizat. Insă cum e vorba de o industrie mult prea mare mereu vom fi impresionaţi de interpretările fantastice a unor copii.

Eu aş recomanda ca filmul acesta să fie văzut de unul singur, ca să poţi pricepe şi să simţi doar ce vrei şi cum vrei tu, şi chiar dacă pe alocuri poate părea un film plictisitor merită văzut până la sfârşit. Iar titlul care la început părea fără sens a devenit sensul filmului. Enjoy.

* articol scris in cadrul concursului de articole Filmblog – detalii mai multe aici

Poze Henry Poole Is Here

Trailer Henry Poole Is Here

Subtitrare Henry Poole Is Here

Alte filme:

1. Jeux d’enfants (2003)
2. Letters to Juliet (2010)
3. It’s Kind of a Funny Story (2010)
4. How Do You Know? (2010)