iceage3

Nota mea: **********

Ice Age: Dawn of Dinosaurs este filmul animat pe care il asteptam de foarte multa vreme, motiv pentru care am rezervat bilete la cinema, ca sa fiu sigura ca mai prind locuri. Asteptarile au fost mari, nota nu chiar pe masura. Ce-l deosebeste de precedente este cantitatea de umor pe minut, usor scazuta dar nu deranjant de mult, probabil compensata de efectele 3D reusite. Punctele  de varf ale spectaculozitatii 3D sunt in momentul in care Diego vaneaza cerbul nataflet si iau curbe la limita si in scena cu lupta cu pasarile preistorice. Asadar ochii mari si nu ratati. In plus, aproape am reusit sa ating botul lui Scrat, deci un motiv in plus pentru care va indemn sa mergeti la cinematograf si sa-l vizionati in format 3D.

In partea a treia a seriei Ice Age, Manny si Ellie asteapta un bebe mamut, iar Sid abia asteapta evenimentul. Ideea de a fi parinte il face pe Manny mai stresat si mai precipitat decat toate mamele din lume, menajand-o in exces pe Ellie si agitandu-se la orice miscare a bebelui. Diego insa, fire rebela, un etern vanator, se simte obosit si depasit de statutul de pisica blanda a gastii si de viitor baby sitter. Sid e napadit prin simpatie de sentimente materne si decide sa fie mama celor trei oua de dinozaur pe care le gaseste din intamplare sub gheata, fapt ce il va impinge pe simpaticul personaj catre aventuri nebanuite intr-o lume crezuta de mult timp disparuta. In cautarea lui Sid vor porni prietenii lui dragi, prilej cu care li se vor alatura Buck, un fel de Tarzan al vremurilor lor, pe post de ghid, ajutor si, pana la urma, prieten.

Desi e foarte amuzant, am simtit totusi ca au mai taiat din comicariile personajelor in favoarea efectelor 3D si implicit a actiunii. Personajele au evoluat, Manny e de o mie de ori mai grijuliu, as zice ca sufera de o forma compulsiva de grija care o amuza pe Ellie mai degraba decat o linisteste. De fapt nici nu ar fi avut nevoie sa fie linistita, singurul agitat fiind chiar mamutul plin de emotii. Sid e la fel de nataflet si puturos ca si pana acum, doar ca are in plus niste sentimente materne caraghioase care il baga in incurcaturi. Din ouale pe care le gaseste sub gheata ies trei puiuti de dinozaur, niste bestii cu dinti de care se ataseaza si de care are grija timp de o zi ca si cum ar fi trecut ani. Nu pot sa nu amintesc de Scrat, veveritoiul cu ghinda, care are si el parte de noutati. In viata lui apare Scratte, o veveritoaica cu gene lungi si miscari languroase, astfel ca Scrat se vede pus intr-o situatie dificila. Nu stie daca sa aleaga vechea lui iubire, ghinda, sau pe noua aparitie sexy. Nici Scratte nu e o familista convinsa, fiind probabil varianta preistorica a veveritelor oportuniste si materialiste, interesate doar de averea barbatilor si mai putin de suflet.

Ma disculp adaugand faptul ca 8 este o nota mare pe care o acord destul de rar. Motivul pentru care nu am notat filmul cu un calificativ mai mare tine doar de impresia personala, de impactul pe care l-a avut cu mine insumi. As fi preferat parca tot aceeasi cantitate de umor cu care am fost obisnuita pana acum, transpusa in 3D, fiind de parere ca era loc de amandoua fara a face rabat de la una in favoarea celeilalte. In plus, as fi vrut sa dureze mai mult, intrucat Ice Age este unul dintre desenele animate preferate de mine si de care nu ma satur. Prin urmare, ma simt nesatisfacuta si nedistrata indeajuns si astept si partea a patra.

Pe final va recomand sa incercati sa nu va bazati pe subtitrare, ci ascultati replicile in engleza. Multe dintre jocurile de cuvinte nu pot fi traduse in romana fara a le strica din farmec. Va mai recomand sa va exersati muschii abdominali inainte de vizionare pentru a evita febra musculara cauzata de ras. E inevitabil.

Poze Ice Age: Dawn of the Dinosaurs

Poze Ice Age 3 - Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor - Ice Age: Dawn of the Dinosaurs Poze Ice Age 3 - Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor - Ice Age: Dawn of the Dinosaurs Poze Ice Age 3 - Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor - Ice Age: Dawn of the Dinosaurs Poze Ice Age 3 - Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor - Ice Age: Dawn of the Dinosaurs Poze Ice Age 3 - Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor - Ice Age: Dawn of the Dinosaurs

Trailer Ice Age: Dawn of the Dinosaurs

Subtitrare Ice Age: Dawn of the Dinosaurs

Alte filme:

  1. Gnomeo & Juliet (2011)
  2. Sorcerer’s Apprentice (2010)
  3. Shrek Forever After (2010)
  4. Alpha & Omega (2010)