Filme 2009 - In vino veritas

Sideways

Nota mea:

“No, Pinot needs constant care and attention. You know? And in fact it can only grow in these really specific, little, tucked away corners of the world. And, and only the most patient and nurturing of growers can do it, really. Only somebody who really takes the time to understand Pinot’s potential can then coax it into its fullest expression. Then, I mean, oh its flavors, they’re just the most haunting and brilliant and thrilling and subtle and… ancient on the planet.“

Sideways, cu traducerea pentru cinefilul roman, In Vino Veritas, este acel film pe care nu-l vezi fara o sticla de vin langa tine. Mai mult nu este voie ca se pierde din film. Desi filmul poarta in spinare discutii despre vin, acest aspect este lasat in voia imaginilor, care sunt absolut delicioase si care initiaza un “zoom in” asupra dragostei si a ideii de “till death do us part”.

Imposibil sa nu observi ca Payne facuse About Schmidt – drama omului ajuns vaduv la varsta a3a, o analiza melancolica a batranetii. Schmidt schimba statisticile si percepe lumina de la capatul tunelului drept un nou inceput. In Sideways media de varsta coboara la 30-40 de ani, unde se regasesc cei 2 evadati / protagonisti ai filmului. Miles – personajul oscur, divortatul, stresat de nepublicarea romanului (”The Day After Yesterday” – in termeni profani “Mahmureala de dupa betia de aseara.”) cedand in postura de profesor de engleza de gimnaziu. La antipod se afla Jack, actorul la fel de obscur precum Miles, acel meteorit neinsemnat in materie de soap-uri Tv, omul fara scrupule, care incearca sa evite cat mai mult inevitabilul: “o casatorie cu centura de siguranta”. Centura de siguranta ? O tanara femeie, bogata si frumoasa.

In film suntem martori la miscarea laterala a celor doi. Filmul incepe cu retrairea acelor “good ol’ times”. Miles este cel pasionat de vinuri. El deosebeste vinul bun de cel prost: “if anyone orders Merlot, i’m leaving. I am NOT drinking any fucking Merlot!” si face asta in materie de “conaisseur”: “Always Pinot, never Merlot!”. Ratacit printre sentimente, difuz si anost, mai ales dupa un divort care i se poate citi pe fata fara prea mult efort. Gesturile si chiar si infatisarea sa trimit la o sursa total neobijnuita, scena: the supporting council for men with testicular cancer – Fight Club. Mare cunoscator de vinuri pe de-o parte si ignorant pe cealalta, Miles este incapabil de a sesiza tandretea reala si iubirea pudica atunci cand vine de la Maya, o chelnerita frumoasa si inteligenta, care spre deosebire de majoritatea celor care pretind a fi “connaiseuri”, face diferenta intre Pinot si Merlot. Iar Miles nu face decat sa perceapa semnul unui inceput de iubire, drept un gest de afectiune politicoasa si conjuncturala.

Si totusi Miles este foarte usor de citit: “Pinot needs constant care!” … “patience, nurturing, haunting and brilliant and thrilling and subtle” o caracterizare proprie care acapreaza intregul cadru pe tot parcursul discutiei sale cu Maya. Acesta este momentul cheie al filmului, in care toti spectatorii urmaresc fiecare gest visand cu totii la un “sarut-o tampitule!” Aici filmul nu-si pierde din integritate si stagneaza in frumusete si originalitate. Totul pluteste in aer, la fel si personajele implicate in acest joc visual, care se incheie incet, domol intr-un fade to black la fel de curat ca intreaga scena.

Diametral opus aterizeaza Jack, omul disperat stationat in fata unei unei viitoare dar apropiate casnicii. Thomas Hayden Church, un actor practicant de sit com-uri precum “Wings” si “Ned & Stacy”, aduce multe plusuri filmului. El este adeptul filozofiei de viata: “one night stand … for as long as it takes” folosind pe alocuri axiome precum: “We never age” si “Life is too short”. Nu impartaseste gusturile in materie de vin cu Miles, ba chiar mesteca guma la o repriza de gustare de vinuri. Dar Jack este cel care il accepta pe Miles pentru ca este destept si intotdeauna il scoate din incurcaturi. Cum inca nu poate face fata ideii de celibatar, Miles este prezent si ii aduce aminte de casatoria lui, dat fiind faptul ca el incearca sa uite. De aceea accepta aceasta ultima escapada in sanctuarul lui Miles. Acel on screen duo pe care il formeaza cu Stephanie, este unul din cele mai apetisante si disfunctionale pe care un film le are de oferit.

Paul Giamatti il intruchipeaza perfect pe Miles prin alegerea pe care o are de facut intre vin si viata, si incapabil de a nu-si insira lista de complexe si de a depasi impasul care-l domina in fata femeii care il iubeste. Thomas Hayden Church il manevreaza excelent pe Jack, acel Casanova decazut, plin de mizerie si noroi, care de fapt nu este decat copilul pe care mereu il vezi in magazinul de jucarii plangand dupa cate o jucarie. Socul nu intarzie si survine atunci cand proaspat iesit “sifonat” dintr-o aventura plonjeaza intr-alta, cu o chelnerita grasa.

Filmul pare lung la prima vedere, dar in cele 123 de minute, nimic nu-ti ofera prilej de plictiseala, pentru ca de la acel upbeat jazz, pana la decoruri si personaje, este unul din cele mai intelectuale filme vizionate. Nemai sperand la un film asa molcom si asa sublim dupa Lost In Translation, acest film va bate la usa fiecarui pasionat de vinuri si stari in doi timpi.

Poze In Vino Veritas – Sideways