Filme 2009 - Inglourious Basterds (2009)

baster

Nota mea:

“We just wanted to say we’re a big fan of your work. When it comes to killing Nazis…I think you show great talent. And I pride myself on having an eye for that kind of talent. But your status as a Nazi killer is still amateur. We all come here to see if you wanna go pro.”

Nein, nein, nein, nein, nein, nein! Nu pot sa ma declar pe deplin multumit dupa vizionarea acestui nou “Tarantino” care se joaca cu istoria la fel cum se joaca si cu titlul ultimului sau film. De la Inglorious Bastards, Tarantino a decis ca “Inglourious Basterds“ ar fi mai potrivit pentru acest basm inspirat din cel de-al Doilea Razboi Mondial.

De aceasta data, evreii razbunatori ai lui Tarantino imbraca haine de civili si sunt parasutati in spatele liniilor inamice din Franta ocupata de nazisti. Sub comanda locotenentului Aldo Raine (Brad Pitt), evreii sucariti pornesc la vanatoare si scalpare de nazisti. 100 de scalpuri de persoana, o sarcina pe care fiecare soldat o va duce la capat.

Este acest Inglourious Basterds cel mai bun film al sau de la Pulp Fiction incoace ? De asta nu sunt sigur, dar totusi inclin sa scutur din cap. Singura mea retinere fata de acest nou Tarantino este ca nimic nu s-a schimbat in mintea regizorului. Mecanismul talentului sau de scenarist demonstreaza ca stilul sau a ramas la fel de liniar. Tocmai de aceea, consider ca filmul nu isi castiga dreptul de a fi intitulat Inglourious Basterds, luand in considerare neglijarea unui aspect care poate ca ar fi meritat mai multa atentie. Actiunea. Ea lipseste cu desavarsire in filmul lui Tarantino, pentru ca dansul este prea ocupat sa faca timp si loc pentru dialogurile sale ultra-cool, personajele bine conturate, muzica alcatuita din acele binecunoscute “catchy tunes” si montajul sau camp.

Din pacate, povestea faimosilor ticalosi, este handled off camera, insusi regizorul anuntand intentia sa de a face o continuare / prequel la Basterds. De ce ? Pentru ca si el constientizeaza ca acorda mult prea multa atentie istoriei cinematografiei in detrimentul povestii acestor ucigasi de nazisti. Pe tot parcursul filmului tot asteptam sa vad ce anume ii face pe acesti ticalosi, demonii despre care tot vorbesc nemtii. Dar acest moment intarzie sa apara. Ca in orice western, Tarantino ne pune in mijlocul unui mexican standoff, din care noi trebuie sa intelegem ca asta este “actiunea”. Unul din ticalosi este chiar neamt. Stiglitz (Til Schweiger) incapsuleaza toate asteptarile mele de film de actiune marca Tarantino. Dar Stiglitz, care in mod ironic ar fi putut deveni “mandria natiunii” americane, este ucis. Si odata cu el si toate asteptarile mele.

Calcand in picioare conventiile impuse de Hollywood, Tarantino filmeaza fara ceas. Unele momente sunt incetinite si extrem de elasticizate, si in 20-25 de minute, dialogurile sale ajung sa se intinda in aceste scene in care miscarea este potolita temporar pentru a face loc tensiunii care se strecoara si aduna treptat. Aici putem puncta dialogul intre un vanator de evrei pe nume Hans Landa (Christoph Waltz) si un fermier francez, si un dialog intre soldati nemti dintr-o taverna / beci. Ascultandu-l pe Landa vorbind despre asemanarile dintre sobolani si veverite, ma trimite cu gandul la monologul lui Bill despre Clark / Superman. Intre Christoph Waltz si Brad Pitt nu se poate pune nici macar un egal. In rolul acestui Jew Hunter, poliglotul si carismaticul Waltz il domina pe Brad Pitt al carui accent de hillbilly nu reuseste sa livreze ceva mai mult decat acele “one liner jokes”. In schimb, monologurile lui Landa trimit inca odata la Pulp Fiction, film care a primit oscar pentru un scenariu in care Walken vorbeste despre un ceas infipt in rect, iar Jules filozofeaza pe marginea deliciosului hamburger Big Kahuna. In “Basterds” tema recurenta poate fi observata in aprecierea strudelului cu frisca. Asadar, acolo unde Jules Winnfield il avea in dreapta pe Vincent Vega, Hans Landa il are pe Pitt in spate, un bufon care merita un “arrivederci”, de data asta poate corect pronuntat.

Pana la urma nu am uitat ca m-am dus la un film de Tarantino, si chiar asta am primit. Violenta explicita este surprinsa din zoom out, si apoi apare in filmul din film. Actiunea filmului este de fapt prinsa in 10 minute de flashbackuri, in care Aldo si baietii lui o ard aiurea prin padure. In doua ore si jumatate, Tarantino isi imbraca povestea sa de razbunare in haine de gala si o trimite la o premiera cinematografica care urmeaza sa se termine cu un big bang. In sala de cinematograf, filmul s-a terminat cu aplauze, numai ca mie nu mi-a venit sa bat zgomotos din palme.

Poze Inglourious Basterds