Nota mea:

Nimeni nu stie clar de ce Quentin Tarantino e un mare regizor. E una dintre premisele fundamentale ale anilor 90 si 2000 din punct de vedere cinematografic. Filmele sale sunt bune pentru ca se pot folosi drept subiect de conversatie intre cinefili, dar nu stiu cati oameni se uita de mai mult de o data pe an la Kill Bill sau Pulp Fiction.

Tarantino stie ce e distractiv si ce e emotionant. Stie ca exista  o proportie de aur intre taiat oameni in bucati, condus motociclete si glumit pe teme sexuale in baruri (proportie pe care a invatat-o uitandu-se la sute de filme proaste in perioada in care lucra intr-un centru de inchirieri video). Apoi, e probabil cineastul actual care a exploatat cel mai bine ecranul de cinematograf ca si mediu, in sensul ca filmele sale merita vazute la cinema, spre deosebire de .avi-mania care caracterizeaza consumul uzual de filme. La fel se intampla si cu Inglourious Basterds – e un film compus din secvente lungi (nu cred ca este vreuna sub 5 sau 6 minute), impecabil vizual, cu o muzica potrivita (chiar daca e plina de cantece compuse mult dupa timpul in care se petrece actiunea- Tarantino s-a invatat de asemenea ca publicul e mai mult decat dispus sa uite anumite conventii de dragul distractiei). Da, just, actorii sunt alesi ideal; nu exista nicio desincronizare intre actori din scoli complet diferite, toti sunt capabili sa duca la capat scene istovitoare, in care Tarantino ii forteaza sa schimbe registrele stilistice foarte des, scene care depind total de ei si nu de vreo contextualitate.

Lumea s-a inghesuit sa aprecieze exuberanta filmului; intr-o industrie care merge din ce in ce mai des pe filme simple vizual, cu montaj de “Young and the restless”, Tarantino si-a permis un film de epoca perfect- asta inseamna hainele care trebuie, mobila care trebuie, frizurile care trebuie si impuscaturile care trebuie (nu e de ras, multe impuscaturi din filmele noi suna ca o punga de chipsuri sparta cu palmele). Apoi, a fost revelatia adusa de forma narativa- filmul are o serie de personaje care s-ar putea pretinde principale. Publicul e astfel mult mai liber, nefiind fortat sa-l urmareasca doar pe unul dintre ei, ci poate migra intre tipologii. Astfel, poate fi vorba de Hans Landa, un colonel nazist celebru pentru ca ii prinde pe evrei oriunde s-ar ascunde- si nu o face cu buldozere si sute de soldati, ci folosindu-si deductia impecabila si lipsa totala de scrupule, fiind undeva intre Colombo si Hannibal Lecter. Spun Colombo pentru ca isi lasa mereu victimele sa creada ca au scapat, felicitandu-le pentru ospitalitate si pregatindu-se sa iasa pe usa. Inceputul filmului, in care o cruta pe Shoshana, o tanara evreica, ni-l prezinta in adevarata sa lumina- aceea a unui om care-si ridica singur mingea la fileu. Evreii nu sunt destul de inteligenti pentru a fi o provocare pentru el, asa ca le da un avans si porneste mai apoi sa-i gaseasca. Desigur, si Shoshana poate fi un personaj principal- frumoasa evreica ascunsa sub un nume francez si care traieste in Parisul sub ocupatie, visand la ziua in care l-ar putea ucide pe Landa (si pe toti nazistii, daca ar avea ocazia). E o femme fatale de zile mari, compusa din zeci de roluri din zeci de filme- adica exact metoda favorita a lui Tarantino, aceea de a mixa si remixa filme vechi pana cand obtine o formula digerabila pentru publicul modern. O statistica facuta de un site american de film identifica peste 80 de influente directe folosite de Tarantino pentru acest film, de la replici, muzica pana la obiecte de imbracaminte si decoruri (titlul e parodierea unui film american de actiune din anii 80, numit Inglorious Bastards). In fine, Brad Pitt, in rolul unui redneck care conduce o divizie de soldati americani de origine evreiasca si care masacreaza regimente de nazisti poate fi si el un element central al filmului. Apare in putine scene, dar toate esentiale. E redus la ceea ce face mai bine, adica la omorat nemti si spus replici amuzante tinand o mitraliera in mana. A-l face mai profound si complex de atat ar fi stricat placerea de a-l vedea ucigand; ai fi stiut prea multe despre el si astfel ar fi fost mai plictisitor decat e asa, fiind practic un strain.

Dar, la fel ca restul filmelor lui Tarantino, “Inglorious Basterds” nu e despre ceva. QT si-a iubit prea tare personajele, decorurile, masinile si exploziile pentru a pune si ceva substanta in film. Desigur, poate fi o pretentie copilareasca in era Transformers 2 (era in care in care ne minunam de grafica, dar nu intelegem nimic din ea), dar filmele memorabile sunt cele care care incearca macar sa spuna ceva, cat de mic si ridicol. Astfel, actiunea si personajele par a avea o identitate, un sens; dar in universul lui Tarantino inlantuirea de fapte pe o sfoara spatiu-timp e indeajuns pentru a face un mare film. E, desigur, un film perfect pentru cei care vor sa fie “distrasi” de la ceva, banuim mult mai anost si urat decat lumea asamblata de Tarantino din filme care, in starea lor originala, nu ar primi nicio sansa de la vreun spectator modern. In concluzie, e un film delectabil, menit sa umple niste ore (aproape trei la numar) care par sa fie complet inutilizabile altfel. Si e inca o dovada a esentei “tarantinoeze”- adica un arhivar cu (ceva) umor al filmelor de serie B.

Poze Inglourious Basterds

Trailer Inglourious Basterds

Subtitrare Inglourious Basterds

Alte filme:

1. Centurion (2010)
2. Unstoppable (2010)
3. WebsiteStory (2010)
4. Unknown (2011)