Nota mea:

“Quieres un poco de crystal ?”

Ca sa rezist pana la finalul ultimului film al acestui Almodovar, “Broken Embraces“ sau in limba mama “Los Abrazos Rotos” ar fi trebuit sa consum ceva mai mult decat crystal, poate si niste marijuana sau chiar lsd. Poate ca declaratiile mele vor soca, dar niciodata nu mi-a placut acest impostor. Am incercat sa inghit, de multe ori fortat, toate tentativele acestui “mare” regizor, dar de fiecare data m-am inecat.

In jurul acestui Paulo Coelho al cinematografiei s-a cimentat o aura de laude si aprecieri care nu isi au nici un fel de fundatie. Mai toate filmele lui au fost aclamate si ridicate pe inalte piedestaluri, dar daca ne uitam mai atent, nici un film de-al sau nu este cine stie ce floare de colt. De nenumarate ori am observat la diversi ca este cool sa iti placa Almodovar. Luati la bani marunti, nici unul nu ar sti sa raspunda la un simplu “pentru care motiv ?“.

Abrazos este o drama thriller care o are in prim plan pe mandra sa Penelope Cruz, aceasta diva care salveaza (un eufemism) acest dezastru de proportii. Facem cunostinta cu Harry Caine, pseudonimul unui fost regizor pe nume Mateo Blanco, care in urma unui accident a ramas orb. El traieste cosmarul oricarui cineast.

Sarim inapoi in trecut si o cunoastem si pe Lena (Penelope Cruz), care a aspirat candva sa devina actrita, dar circumstantele au impins-o sa ajunga fata de companie. Tatal bolnav de cancer o impinge pe aceasta sa sara in bratele unui bogatas care o iubeste “pana ce moartea ii va desparti”, chiar daca ei traiesc impreuna de 2 ani si inca nu si-au spus juramintele. Pana la urma actrita obtine primul sau rol, dar se indragosteste de regizor si invers.

Si tot asa o tine Almodovar, transand filmul sau in camera de montaj, sarind din prezent in trecut si invers, incercand cumva sa ne prinda la mijloc sa investim emotii si sentimente in povestea de dragoste a celor doi. Dar Almodovar are aceleasi trucuri vechi din dotare. Pentru nu stiu care motiv, el incearca sa creeze momente de tensiune si suspans folosindu-se de o muzica total nepotrivita pentru cadrele pe care le prezinta, scopul lui fiind acela de a face spectatorul sa tresara. De ce ? Nu aflam, pentru ca nimic nu este explicat, nimic nu urmeaza care sa dea cadrului un inteles coerent.

Inutil ar fi din partea mea sa incep sa mai povestesc din film pentru ca in cele interminabile 127 de minute, Almodovar lasa plictiseala sa isi urmeze cursul, totul devenind atat de previzibil inca din primele minute ale filmului incat nu iti ramane decat sa strambi din nas.

Finalul este cireasa de pe tort. Un actor rade, altul plange, iar altul contempleaza. Mult adevar in acest final care iti lumineaza mintea, dupa ce mirosi de la 7 poste un “fade to black” care asteapta dupa colt, in timp ce tu, bulversat, nu stii daca sa razi, sa plangi sau sau sa te bucuri ca ai venit sa vezi acest film, sa iti intaresti si mai mult parerea despre maestro Almodovar. La fel ca Paulo Colho, asteptam sa-i treaca vremea si acestui Almodovar, pentru ca sincer, m-am saturat sa tot aud prostia urland la unison “ne placeee, ne placeee Almodovar“. Intrebarea este “de ce ?”

Poze Los abrazos rotos

Trailer Los abrazos rotos

Subtitrare Los abrazos rotos

Alte filme:

1. Trailer – Los abrazos rotos (2009)
2. Los abrazos rotos (2009)
3. The Countess (2009)
4. The Fourth Kind (2009)