Filme 2011 - Madea Goes to Jail (2009)

madeea

Nota mea:

Am fost trasa de maneca subtil, fara directie dar cu intentie zilele trecute, in legatura cu faptul ca as fi o ingrata, cum ca desfiintez filmul de ochii lumi, iar pe la spate rad copios dar nu recunosc. Din cate pot sa-mi dau eu seama, un film care te face sa razi nu e bun, la fel cum nici o manea care te scoala de pe scaun nu va fi niciodata remarcabila. Faptul ca isi ating scopul primar nu le creste valoarea decat in masura in care esti orbit de suprafata. Problemuta de mai sus merge mana in mana cu ciuda pe care o am pe calificativele mult prea mari date unor comedii la care, ce-i drept, razi, dar sunt departe de realitatea cinematografica pe care mi-as dori-o. La fel se intampla si cu Madea Goes To Jail. Miroase a Big Momma’s House combinat cu ceva drama pentru americani.

Jocul actoricesc este catastrofal. Cand incepe sa planga Joshua (Derek Luke) cu 15 randuri de lacrimi, sa se schimonoseasca in 25 de grimase dramatice, incercand din rasputeri si mentina momentul trist pe culmi, eu am inceput sa rad (Vezi, draga, ca stiu sa si rad?). Madea (Tyler Perry) e comic(a), dar nu indeajuns de tare. Parca totusi Candy (Keshia Knight Pulliam) ar tine steagul interpretarii actoricesti putin mai sus, dar nu ridica media cu mult.

Cred ca deja este un cliseu sa spui ca un film are clisee. Dar nu e vina mea ca filmul asta chiar abunda. Probabil ca o sa mi se reproseze ca e comedie si ca prea sunt critica. Pai sunt critica tocmai pentru ca a trebuti sa-mi aduc aminte de pra multe ori ca e comedie. Am apelat de prea multe ori la suspension of disbelief. Oare de cate ori nu ati vazut filme cu vagabonzi, prostituate etc cu dinti perfect albi? Innebunitor, stralucitor, orbitor, enervant de albi? Sau prostituata care are replici inteligente si citeste carti in timp ce-si asteapta clientul pentru o “speciala” la 50 de dolari? Va spun eu unde, la Coelho. Cu siguranta ca prostituatei drogate ii va pasa de lectura unei carti bune, si nu de achizitionarea prafului de zi cu zi, ca doar Maslow ala care a introdus conceptul de piramida a trebuintelor in psihologie era un dobitoc care voia doar sa strice scenariile de la Hollywood cu descoperirile lui de doi bani.

Al nici-nu-mai-stiu catelea amuzament a venit in momentul in care se certau ei. Un el rafinat, procuror, cu inalte standarde morale, sufletist, o ea atragatoare, printesa, viitor procuror, geloasa pe prostituata pe care logodnicul ei o aduce acasa ca sa o salveze. Oamenii astia se cearta ca in telenovelele romanesti:

“Iubitule, ce cauta prostituata asta drogata la mine pe canapea, in halatul meu?”

“Iubito, dar sa vezi, pot sa-ti explic, nu e ceea ce pare!”

“Dar iubitule!”

“Iubito, nu e nimic grav, vreau doar sa o ajut, este o veche prietena…”

“Iubitule, plec!!!!!”

Parca si trantitul usii murmura un “iubitule” din porii lemnului. Cine se cearta asa? Ca sa nu mai zic ca “I can explain” e replica de capatai a acestui mascul plin de virtuti. Si ca show-ul sa fie si mai colorat, el nu-si deverseaza frustrarile si ura chiar in momentul in care afla adevarul despre nemernica lui logodnica. Si le inghite cu sughituri pana in fata altarului pentru ca noi, spectatorii, sa exclamam cu nesat “uite ce om drept, a facut-o de rusine in fata oamenilor la biserica dupa cum merita!”. In sfarsit, ca sa nu aveti emotii, totul se termina cu bine, el ramane cu prostituata drogata care citeste carti iar nemernica logodnica infunda puscaria. Nu va spun de ce, va las sa va uitati la film ca sa nu credeti ca exagerez cu ceva. In orice caz, da o stare prosteasca de bine in final, cu binele care invinge raul, o stare similara pe care o am la sfarsitul unei telenovele vizionate cu patos episod cu episod. In plus, figura lui Whoopy Goldberg care apare la un moment dat in film, la televizor, face cat toti actorii si echipa de productie la un loc.

Poze Madea Goes to Jail