Meet Dave

Bine ai venit în lumea lui Eddie Murphy! O lume ciudată, ireală, în care orice este posibil, extratereştrii există… în toate formele şi mărimile, scălâmbăielile sunt atotprezente şi nimic din ce vezi pe ecran nu este real, CGI-ul făcându-şi simţită prezenţa în 60-70 la sută din cele 90 de minute.

Acesta este filmul hollywood-ian al zilelor noastre! Unul care să nu dureze prea mult, o scurtă distracţie de week-end, o înşiruire de scene care să nu-ţi solicite prea mult creierul, iar dacă te face să mai şi zâmbeşti puţin înseamnă că şi-a atins scopul. Pe scurt, o pierdere de vreme.

Dave Ming Chang (Eddie Murphy) este un tip proaspăt-sosit în New York. Nu are mai mult de 40-45 de ani, este îmbrăcat „la patru ace”: un costum alb, cu o cravată de culoare neagră şi evident că nu putea lipsi cravata neagră din buzunarul stâng al sacoului. Nimic în neregulă până aici. Numai că mersul lui este un pic ciudat. Exprimarea şi mimica feţei sunt cel puţin bizare, iar ce se află înăuntrul lui depăşeşte orice fantezie. Dave este o adevărată „maşinărie” extraterestră, controlată din interiorul corpului său de către un întreg echipaj.

Meet Dave ar fi trebuit să fie o comedie bună, un film nostim, un film amuzant. Însă ce a uitat regizorul Brian Robbins, a cărui carieră s-a petrecut mai mult în televiziune, este că o comedie trebuie să facă publicul să râdă. Un zâmbet, două, în colţul gurii, o dată la 15 minute, nu se pune!

În concluzie, dacă vrei să vezi un film SF, mai bine te apuci şi revezi Star Trek. Dacă doreşti să-l vezi doar pe Eddie Murphy, îţi recomand să alegi un film mai vechi, dar puţin (nu cu mult) mai bun: Dr. Doolittle (de preferat cel din ‘98). Dacă tot ce vrei este să te destinzi un pic, atunci nu ar fi rău să dai o şansă genului animaţie şi să nu ratezi Madagascar: Escape to Africa 2. Însă dacă nu ai ce face şi chiar îţi doreşti 90 de minute de plictiseală, Meet Dave este filmul potrivit.

* articol scris in cadrul concursului de articole Filmblog – detalii mai multe aici

Poze Meet Dave

Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave Poze Ti-l prezint pe Dave - Meet Dave

Trailer Meet Dave

Subtitrare Meet Dave

Alte filme:

  1. Slither (2006)
  2. Imagine That (2009)
  3. Gwoemul (2006)
  4. Trailer – Shrek Forever After (2010)