Iubire cu gust de afine – My Blueberry Nights (2007)

Cu: Jude Law, Norah Jones, Chad R. Davis

Regia: Kar Wai Wong

Scenarist: Lawrence Block, Kar Wai Wong

Durata: 95 minute

Genul: dragoste, drama

Filmul este regizat de Wong Kai Kar si ii are in rolurile principale pe Norah Jones si pe Jude Law. Din distributie mai fac parte Rachel Weisz, Natalie Portman si David Strathaim. Regizorul a descris filmul ca fiind “povestea unei femei care o ia pe drumul cel lung in loc de cel scurt pentru a se i…

Trailer My Blueberry Nights

Nota mea :

Prima peliculă în limba engleză a regizorului chinez Kar Wai Wong, „My blueberry nights” nu este o capodoperă cinematografică, nu este genul de film care să îţi rămană în minte multă vreme după ce l-ai vizionat şi pe care să îl analizezi pe toate părţile în dorinţa de a-i descifra înţelesurile ascunse, dar nici nu se poate spune despre el că ar fi o porcărie, pe care să simţi că ai irosit degeaba 100 de minute din viaţa ta.

Evident că motivul ce m-a determinat iniţial să aleg acest film a fost reprezentat de numele cunoscute ale actorilor de pe generic, precum Jude Law, Rachel Weisz sau Natalie Portman (toţi talentaţi şi toţi provenind din generaţia tanără, dar avand roluri mai degrabă episodice în acest context), printre care s-a strecurat şi un nume necunoscut mie pană acum – Norah Jones (care, culmea, a primit şi singura partitură ce poate fi considerată principală). Cu riscul de a supăra pe cineva, afirm că din punct de vedere al interpretării Norah Jones sau chiar Jude Law nu au rupt gura targului (e drept că nici scenariul liniar nu prea le-a scos în evidenţă calităţile şi nu prea le-a dat voie să se dezvolte ca personaje), dar s-au achitat conştiincios de sarcinile pe care le-au primit şi pe ansamblu nu au fost deloc dezagreabili sau enervanţi, dar pata de culoare care a animat acţiunea (destul de absentă dealtfel pentru că filmul se axează mai mult pe discuţii pseudo-filozofice şi pe subiecte rupte din realitatea curentă), persoana care a aprins scanteia de care avea nevoie acest film pentru a nu aluneca pe panta mediocrităţii şi care a părut să dea măsura adevăratei ei valori (deşi întinderea rolului său nu a fost foarte mare) a fost Rachel Weisz. În rolul lui Sue Lynne Copeland, o femei frivolă, superficială, pasională, efervescentă, care nu pare să se fi lămurit ce doreşte de la viaţă şi care se simte sufocată de dragostea obsesivă a soţului ei – poliţistul alcoolic Arnie, motiv pentru care îl părăseşte pe acesta şi se aruncă în tot felul de relaţii amoroase pasagere, Rachel Weisz s-a simţit ca peştele în apă şi a reuşit să fie cat se poate de credibilă, deşi eu am văzut-o anterior numai în roluri serioase şi grave de tipul Tessei Quayle din filmul „The constant gardener”. Acord un plus şi modului în care actorul David Strathairm a interpretat rolul bărbatului înşelat de către soţie, umilit, debusolat, cu inima frantă, dependent de băutură, incapabil să îşi pună ordine în viaţă, care îşi petrece toate nopţile prin baruri şi care alege să pună capăt suferinţei chiar în locul în care o întalnise pentru prima dată pe infidela Sue Lynne.

Practic, pelicula urmăreşte simultan trei planuri diferite ale acţiunii şi existenţa plină de probleme şi de întrebări fără răspuns a cinci personaje: cuplul Copeland despre care tocmai am vorbit, englezul Jeremy care a venit în Statele Unite ale Americii cu mintea înfierbantată de visuri şi cu inima plină de speranţe şi a sfarşit prin a deţine o cafenea obscură în New York, după ce a fost părăsit de iubita lui rusoaică Katya, Leslie – o tanără înstrăinată de propria familie, căreia îi place să trăiască periculos şi la limita extremă, fiind dependentă de jocurile de noroc deoarece îi stimulează adrenalina şi nevoia de risc care îi lipsesc în viaţa reală şi nu în cele din urmă Elizabeth, eroina interpretată de către Norah Jones, liantul dintre toate celelate personaje şi elementul ce face ca planurile să se intersecteze pentru scurtă vreme şi să capete un sens, ea jucand un rol decisiv în existenţa fiecărei persoane pe care o întalneşte în drumul ei iniţiatic spre maturizare şi lăsandu-şi ampenta asupra personalităţii fiecăruia.

Interesantă metafora plăcintei cu afine care dă şi titlul filmului (imposibil de tradus mot a mot în limba romană), acea prăjitură care, deşi este foarte gustoasă şi apetisantă, nu este dorită de nimeni deoarece oamenii pur şi simplu fac alte alegeri. Mie personal mi-a plăcut şi metafora cheilor păstrate de Jeremy într-un borcan cu scopul de a nu permite ca anumite uşi, momentan trantite în urma ruperii unor relaţii amoroase sau în urma decesului unor persoane, să rămană închise pentru totdeauna şi să nu mai ofere o a doua şansă de reconciliere.

Nota optimistă în care se încheie pelicula „My blueberry nights”, poate un pic prea hollywoodiană de vreme ce Jeremy şi Elizabeth, care au fost pană acum cei mai buni prieteni şi confidenţi, fac un pas înainte în relaţia lor şi pun bazele unei idile în toată regula, evidenţiază faptul că uneori este bine să părăseşti totul fără regrete, să pleci departe pentru a-ţi limpezi gandurile şi a-ţi stabili priorităţile, să parcurgi un drum lung şi plin de învăţăminte care să te transforme într-un om matur şi responsabil, iar la capătul acestuia să ai norocul de a întalni persoana potrivită pentru tine. Elizabeth se exprimă chiar mai plastic, spunand ceva de genul că: „Nu e chiar aşa de greu de traversat strada. Important este cine te aşteaptă dincolo de stradă”.

Nota 7 din partea mea pentru acest film, judecat în ansamblu cu toate scăpările şi calităţile lui, care pentru mine a constituit un mod agreabil de a-mi petrece o seară în faţa televizorului.

Trailer My Blueberry Nights

Alte filme:

1. Jeux d’enfants (2003)
2. Black Swan(2010)
3. How Do You Know? (2010)
4. The Fountain (2006)