Orphan (2009)
Drama, Mister, Thriller, groaza October 14th. 2009, 11:22am
Nota mea: 









“I guess i’m different”
O scurta analiza sau o recapitulare pe parte de gen “horror” ar fi de ajuns pentru a observa ca multe filme au parte de copii ciudati, infricosatori, ba mai mult de atat, fetite malefice cu codite si fundite puse pe rele.
Unul din acele filme care poate fi integrat la aceasta categorie este si “Orphan“. Numele orfanului este Esther, o fetita de 9 ani, care poarta fundite in par, la maini si la gat si se imbraca cu haine pe care copiii din ziua de azi le-ar numi “naspa”. Asemena unei stafii a unei copile dintr-un portret al unei familii din anii 1800, Esther (Isabelle Fuhrman) vine din Rusia, si ajunge pe taramul fagaduintei si in cele din urma in casa unei familii care pare ca ar avea totul.
Dar Kate a pierdut cel de-al treilea copil, care a stat mort in pantecul ei timp de 3 saptamani. Dupa pierderea sarcinii, se instaleaza o depresie care se trateaza cu multe sticle de vin. In incercarea de a reveni la normal, sotul vine cu ideea adoptarii unui copil, pentru ca dupa cum spune ea, dragostea pregatita pentru copilul care nu a supravietuit trebuie sa mearga in alta directie.
De ceea ce nu aveau nevoie este aceasta Esther, care la scurt timp dupa ce trece pragul casei lui Kate (Vera Farmiga) si John (Peter Sarsgaard), care mai au doi copii, incepe sa isi “marcheze” teritoriul cu sange, aderand strategic la postul de “noua stapana a casei”.
Debutul filmului este unul sustras din “Hostel” al lui Eli Roth. Daca reusiti sa scapati nepatati de galetile de sange care deschid usile acestui film, ceea ce urmeaza este o “vacanta” la munte, undeva unde este plin de zapada. Anotimpul este atent ales. Sangele iese mai mult in evidenta pe un fundal alb si rece. Nelipsite sunt cliseele si nelipsita este si binecunoscuta formula de inoculare a unei supradoze de tensiune declansata de aceasta “omen-copila” care vrea sa puna mana pe cine si ce nu trebuie.
Ambiguitatea este principala arma cu care te dezarmeaza acest film, care a stiut prea bine cum sa respecte, dar apoi sa joace pe degete atat conventiile genului horror cat si spectatorii.
Poze Orphan
Trailer Orphan
Alte filme:










October 14th, 2009 at 5:28 pm
Invazia degradanta a filmelor horror a intinat si ultima ramasita de puritate din aceasta lume: copiii.
De ce oare ? Ca sa arate ca totul e putred ? Eu nu cred ca e chiar asa si ma mir de atatea eforturi si bani.
October 16th, 2009 at 2:46 pm
nefiind chiar cel mai inspaimantator film reuseste sa fie destul de original,ma rog,macar spre sfarsit.nu vad de ce o fetita(aici mai putin ca in alte cazuri) nu poate fi considerata malefica intr-o pelicula care nu are nimic de-a face cu realitatea.omul vede un horror pentru a trai ceea ce in viata de zi cu zi nu are parte,iar intalnirea la cinema cu un pusti nebun nu e de ici-de-colo.