Filme 2011 - Personal Effects (2009)

personal_effects

Nota mea:

“I am this… I’m a fuckin’ chicken!”

O surpriza placuta! Avand in vederile asteptarile… Dar sa o luam cu inceputul. Prima data am vazut posterul. Ashton Kutcher (“What Happens in Vegas”) si Michelle Pfeiffer (“I Am Sam”)… O combinatie de efect! Imaginea surprinsa imi dadea senzatia ca intre cei doi se va infiripa o relatie. Nu aveam sa gresesc cu nimic. Nu de alta, dar stim cu totii ca si in realitate Ashton “Punk’D” Kutcher are o sotie mut mai in varsta decat el, cel putin la fel de cunoscuta, in persoana lui Demi Moore. Asa ca, ma gandeam eu, se va simti ca pestele in apa in acest rol. Bun! Zis si facut, eram gata sa-l urmaresc.

Nu stiu de ce am simtit totusi nevoia sa intru, in prealabil, pe IMDb pentru a afla ceva informatii despre film. Nu sunt prea multe, spre bucuria mea, dar am gasit la subsol un topic de pe forumul acestui titlu, in care se spunea ca ar fi un candidat serios la cel mai prost film al anului 2009. Bine, acum dupa vizionare declar ca omul ala e un tampit care se uita la “Pulse 3” si zice ca e o capodopera. Deci… Pe mine tocmai declaratia lui m-a facut sa-i dau “play” foarte rapid. Nu aveam sa fiu nici o clipa dezamagit.

“Personal Effects” este o drama excelent realizata, in care regizorul David Hollander reuseste sa puna suflet. In ce fel?! Emotiile transmise de personaje sunt veridice si translateaza in afara ecranului pentru a te impresura tacit pana in punctul culminant, acela de a-ti pune intrebari de genul “ce as face daca m-as confrunta cu o astfel de pierdere?”.

Asadar, o poveste de dragoste construita pe durere, cu un act violent pe final, prevazut de mine, dar construit multumitor pentru a ma simti “eliberat”. Mi-a placut Ashton, baiatul care este intotdeauna catalogat drept “funny guy”. Se ridica la inaltimea povestii, chipul sau de bosumflat potrivindu-se perfect rolului Walter. De asemenea, monologurile cu camera sunt deosebit de “curate”.

Nici Michelle Pfeiffer nu este mai prejos, chiar daca nu mai este atat de stralucitoare ca in tinerete. Mama a unui copil surdo-mut, Linda (Pfeiffer), femeia ramasa vaduva in urma asasinarii sotului de catre un prieten al acestuia, il intalneste pe Walter intr-un centru al oamenilor care incearca sa treaca impreuna peste pierderea unor persoane apropiate. Baiatul de 24 ani este prezent la intrunirile acestui grup impreuna cu mama sa, personificata excelent de Kathy Bates (vezi scena cu rasul-plansul de la sfarsit) in revenire de forma dupa nereusita din “The Day the Earth Stood Still”. Ei sufera imens din cauza pierderii violente a lui Annie, sora geamana a baiatului. Interactiunile dintre personaje sunt marcante. De aceea va recomand cu caldura un titlu care din cauza subiectului mai putin comercial se va lansa mai intai pe DVD.

Poze Personal Effects