Nota mea :

Pelicula asupra căreia mi-am îndreptat atenţia astăzi este „P.S. I love you“, bazată pe romanul omonim al scriitoarei irlandeze Cecelia Ahern, o dramă presărată cu elemente de umor autentic şi de bună calitate, la care chiar am reuşit să rad copios (lucru care nu mi se întamplă prea des) şi care în final mi-a adus cateva lacrimi în ochi, ceea ce este deja o performanţă demnă de menţionat deoarece rar am vizionat un film care să mă poarte atat de repede printr-o gamă atat de largă de stări sufleteşti contradictorii. Mi-a plăcut viziunea regizorului Richard LaGravenese, care a tratat într-o manieră oarecum relaxată, senină şi amuzantă o problemă extrem de gravă (moartea unui tanăr de numai 35 de ani din cauza unei tumori cerebrale), apeland la principiul potrivit căruia dacă viaţa îţi oferă lămai trebuie să ai curajul de a i le stoarce în ochi şi încercand să menţină o balanţă echilibrată între sentimentele de regret şi durere cumplită pe care le aduce invariabil cu sine o astfel de tragedie şi sentimentele de resemnare şi de înţelegere a faptului că viaţa merge mai departe cu sau fără noi. E adevărat că atunci cand o ai în distribuţie pe Lisa Kudrow de exemplu (haiosa şi aiurita Phoebe Buffay din serialul TV „Friends”), pe care eu o asociez întotdeauna cu ideea de veselie şi joc, îţi vine mai uşor să iei deopotrivă viaţa şi moartea la mişto, să transformi chiar şi o comemorare într-un soi de petrecere la care preotul cantă muzică disco în loc de imnuri religioase, membrii familiei îndurerate reuşesc să îşi păstreze în permanenţă zambetul pe buze, toţi invitaţii închină un pahar de parcă nu ar fi vorba despre o înmormantare, ci despre o nuntă, iar pe fundal răsună acordurile unor melodii pop-rock. Sincer, mie personal acesta mi s-a părut cea mai deplasată şi lipsită de credibilitate fază a filmului deoarece, oricat ai vrea să evidenţiezi ideea că decedatul a fost o persoană plină de energie şi de bună dispoziţie, care nu şi-ar fi dorit să vadă la propria înmormantare chipuri cernite şi feţe îngropate în batiste, îmi vine foarte greu să cred că cineva ar putea arbora un zambet pană la urechi atunci cand cea mai dragă fiinţă din lume tocmai a plecat pentru totdeauna de langă el în condiţii atat de dramatice.

De două ori laureată a premiului Oscar, însă pentru două filme de o factură total diferită („Boys don’t cry” şi „Million Dollar Baby”), Hilary Swank interpretează mai mult sau mai puţin convingător, în funcţie de scenă, rolul văduvei Holly Kennedy. Iniţial Holly se complace în suferinţa ei cumplită, se izoleză de prieteni şi de familie, zace toată ziua în pat jelind moartea soţului ei Gerry (interpretat de către Gerard Butler, un tip drăguţ şi agreabil, dar despre ale cărui calităţi de actor nu ma pronunţ încă tranşant fiindcă nu l-am văzut decat în această peliculă şi nu vreau să mă grăbesc cu concluziile), renunţă la locul de muncă pentru că nu îi aduce nici un fel de satisfacţie şi îşi transformă singură viaţa într-un iad, respingand sprijinul necondiţionat al tuturor celor care o iubesc pentru ca, în clipa în care începe să primească mesaje de la soţul dispărut prin intermediul unor scrisori ce ajung la ea în cele mai ingenioase moduri cu putinţă (ascunse în haina de piele venită de la curăţătorie, aduse la uşa garsonierei în care locuia de un actor îmbrăcat în clovn, puse în cutia poştală, lăsate pe masă într-o cabană tocmai în Irlanda sau încredinţate unor persoane de încredere din familia lor), să îşi revină în mod miraculos, să se lase ghidată în alegerile pe care le face în viaţă de sfaturile celui care pare să o fi cunoscut chiar mai bine decat se cunoaşte ea însăşi şi să sfarşească prin a accepta faptul că existenţa ei nu s-a terminat o dată cu a lui Gerry şi că trebuie să caute în continuare micile plăceri ale vieţii care ar putea-o conduce spre împlinirea personală.

Poate că nu a fost suficient exploatată ideea originală şi plină de potenţial a mesajelor venite „de dincolo” (care se dovedesc a fi mult mai terestre decat s-a crezut la prima vedere, jocul implicand-o şi pe mama lui Holly – Patricia Rawley – rol căreia o Kathy Bates foarte înzestrată şi în mare formă actoricească i-a conferit adancime, profunzime şi credibilitate), poate că prestaţiile unor protagonişti au lăsat de dorit în anumite momente-cheie ale filmului, nereuşind să transmită starea aceea de graţie pe care un actor cu har este capabil să o trezească în inima spectatorului indiferent cat de slab ar fi un scenariu şi oricat de puţin l-ar lăsa regizorul să se desfăşoare şi să îşi pună în valoare atuurile şi poate că tentativa lui Richard LaGravenese de a lua în bătaie de joc moartea şi

P.S. Te iubesc – P.S. I Love You (2007)

Cu: Hilary Swank, Gerard Butler, Lisa Kudrow

Regia: Richard LaGravenese

Scenarist: Cecelia Ahern, Steven Rogers

Durata: 126 minute

Genul: dragoste, drama

O vaduva indurerata gaseste sprijin chiar din partea sotului ei mort in momentul in care descopera ca acesta i-a lasat o serie de mesaje si sarcini ce i se descopera in mesaje lunare.Holly Kennedy e o femeie frumoasa si de succes al carei sot Gerry a fost intotdeauna alaturi de ea. In momentul in ca…

Trailer P.S. I Love You

de a aborda cu dezinvoltură, naturaleţe şi umor teme cu greutate precum boala, suferinţa, decesul, relaţia pasageră a văduvei cu cel mai bun prieten al soţului, abandonul familiei de către tată sau relaţiile tensionate cu părinţii, a părut unora dintre noi scandaloasă şi neserioasă, dar pe ansamblu filmul chiar nu merită mai puţin de nota 7,50, în ciuda controverselor pe care le-a iscat pe forumuri şi a cumulului de păreri negative pe care le-am citit despre el.

Peisajele din Irlanda sunt de vis, pline de culoare şi debordand de vitalitate, impresia fiind aceea că regizorul a ales locul perfect în care să se înfiripe idila dintre Holly şi Gerry, care sunt la randul lor „picanţi”, energici, pasionali şi idealişti, trăindu-şi viaţa la maximum ( mai mult el decat ea ce e drept ! ) şi experimentand în caţiva ani petrecuţi împreună ca soţ şi soţie ceea ce poate alţi oameni nu au experimentat avand la dispoziţie o viaţă întreagă (şi nu vă gandiţi aici la componenta strict erotică). Pe mine cel mai mult m-a emoţionat conţinutul ultimei scrisori pe care Gerry i-o scrie lui Holly şi în care o îndeamnă să meargă mai departe şi să nu privească înapoi cu regrete pentru că el a reprezentat doar un singur capitol în viaţa ei, în vreme ce ea a însemnat întreaga lui viaţă.

Trailer P.S. I Love You

Alte filme:

1. Jeux d’enfants (2003)
2. Letters to Juliet (2010)
3. Step Up 3D (2010)
4. Cyrus (2010)