Filme 2011 - Repo! The Genetic Opera (2008)

Repo! The Genetic Opera

Nota mea:

N-am crezut niciodata c-o sa spun asta, asa ca, iata, intr-o propozitie concisa ca smulgerea unui leucoplast: Anthony Stewart Head l-a surclasat pe Johnny Depp. Cu totii am vazut adaptarea muzicalului scris de Sodenheim, si cativa dintre noi, mai impresionabili, ne-am si terifiat, fata-n fata cu intunecatul barbier Sweeney Todd, in interpretarea lui Depp. Insa acolo unde Tim Burton nu a reusit sa scoata artificiul din ecuatie, Darren Lynn Bousman, regizorul unor sequel-uri “Saw”, loveste la tinta cu opera horror “Repo! The Genetic Opera“.

Comparatiile sunt greu de evitat, din moment ce sangele e varsat de Sweeney si Repo in cantitati industriale, soundtrack-ul e mai mult libret, atmosfera goth e-n toata paleta de culori, si de scenografie, ce sa mai vorbim – doar ambele au fost puse-n scena inainte de debutul pe ecran! Dar diferentele, mai zemoase si kitchoase in “RTGO”, sunt cele care salta filmul in pozitia de cult movie cu acte-n regula – fara sa neg, blasfemic, valoarea lui “Sweeney Todd”, apelul lui universal il scoate din cursa asta unde horrorurile pe buget-siret fac obiectul venerarii fanilor de nisa. Sound-ul orchestral, de rockoncert, exagerat de amplu si rascolitor, te bantuie in “RTGO”; daca efectele speciale lasa de dorit la capitolul realism, gore-ul caracteristic filmelor de groaza independente e inecacios de omniprezent; si sa nu uitam de eroina tip floare albastra: adolescenta fantomatic de palida, tinuta-n colivie de o boala genetica de sange – smolita la ochi si pe unghii, voilà varianta emo a ftizicei din poemele romantice de-altadat’!

Intr-un viitor “nu prea indepartat”, ni se anunta din primele cadre construite-n benzi desenate, omenirea moare pe capete: la inceput din cauza organelor interne care ne lasa la greu, si apoi, dupa solutia salvatoare oferita de compania GeneCo (contra unei taxe), la mana acestui “bun” samaritean. Ghici ciuperca ce-i, GeneCo e usor identificabilul “rau” al povestii, care detine monopolul in toate compartimentele vietii societatii – scoasa de la ananghie prin contract, spre a fi condusa ulterior prin frica. Frica de…*inhalare adanca, acorduri tenebroase*… Repo Man! Jucat de Anthony Stewart Head cu amestecul de sentiment si fiori perfect transpus in modulatiile vocii, Repo Man e calaul lui GeneCo, cel care re-pune mana pe organele neplatite (la propriu, cu-mplantare de bisturiu in carne si retractare de organ… pe viu!). Fiica lui, inocenta, neinteleasa si cu pofta de rebeliune, e vizata de seful GeneCo pentru a-i succede la carma companiei – la randul ei vizata de cei trei mostenitori legitimi, toti o combinatie degenerata de retardare, deranjament mental, incest si exces.

Ingredientele sunt, deci, aliniate la linia de start, dar pe drum se-mpiedica de prea multe intestine eviscerate cu cantec si dans. Printre picaturi de respiro ocazionate de nevoia unor episoade de back-story, ciopartelile abunda, iar momentele tandre sunt scumpe la vedere. Dar, poate cu atat mai mult demne de mentionat, ele capata, prin muzica, o translucenta feerica, peste fundalul gotic. Sarah Brightman poarta-n carca greul cand vine vorba de cantec, si glasul ei face o pereche splendida impreuna cu ochii “mecanici” ai rolului, amintind de aparitia rapitoare a Divei Plavalaguna in “The Fifth Element”. In ceea ce-l priveste pe Anthony Stewart Head, potentialul lui vocal si actoricesc ne era binecunoscut inca din vremea in care il cunosteam drept Giles, figura paterna pentru Buffy, spaima vampirilor – dar sondarea acestui nou gen, violento-gotico-artistico-satiric, rezistent unei etichete conventionale, ii prieste (ultra-)britanicului nostru bibliotecar. Si, in fine, cu zambetul de rigoare-n coltul gurii, trebuie sa recunosc flerul in alegerea lui Paris Hilton pentru rolul rasfatatei de bani gata Amber Sweet – dand dovada de tupeu si autoironie, acceptarea ei a dus, iata, la singurul film pe care nu l-a ruinat cu imersiunea deficitara in personaj.

Desi firul narativ se subtiaza pana la un gong de final fasait, “RTGO” si-a castigat 6 stele si jumatate la epolet pentru meritul de-a fi o prezenta insolita in peisajul cinematografic actual, aducand un varf de rock viziunilor futuriste pesimiste… si cateva versuri cu lipici.

Poze Repo! The Genetic Opera