secong_coming_mica

Nota mea: **********

Gata! Ma fac rau! Nu mai suport cantitatea in locul calitatii. An de an, film dupa film, produse expirate cu scenarii infecte si actori prosti. Si nu, nu mai pot fi rezervat! Daca in multe cazuri ma abtineam in a fi transant, aici, cand vorbesc de “Second Coming”, refulez si lovesc mai puternic ca niciodata. Filmul de fata este o oroare, un produs al unuia care ori are prea multi bani si nu are ce face cu ei, ori al unuia care are un tatic cu pozitie inalta care isi viseaza odrasla mare star la Hollywood.

Nu-mi pot explica cum suite de filme cu povesti gandite, cu mesaj, cu pasiune imbibata in fiece centimetru de pelicula, nu se pot “bate” cu un gunoi de genul celui de fata. Stati! Nu parasiti textul! Sunteti obligati sa cititi pana la capat, pentru a nu face greseala de a urmari un film ce nu merita nici macar sa fie piratat. O sa va spun exact ceea ce se intampla pentru a patrunde “substratul” unui scenariu devastator… de infantil.

Avem doua surori gemene, Lora si Ashley. Lora este plecata din orasul natal unde si-a lasat sora si, evident, un secret bine ascuns. S-au scurs sase ani de cand cele doua nu si-au mai vorbit si, dintr-o data, ca prin minune, fata noastra are viziuni cu sora ei. Stiti, ati auzit despre acel fenomen specific gemenilor care simt exact aceeasi stare prin care trece fratele lor, chiar daca se afla la distanta unul de celalalt. Bun, aici se manifesta obscen sau, mai bine zis, jignitor la adresa unui spectator care ar vrea sa gandeasca mai mult in fata unui thriller/ horror precum cel de fata. Dar nu, maretul regizor si scenarist Jose Zambrano Cassella prefateaza perfect actiunile ce vor urma redand exact ceea ce ar fi trebuit sa aflam pe parcurs.

Intai vedem cum Ashley ii apare surorii sale, uda, lovita, inecata. Clar! Am inteles nea Cassella! Suficient! A murit inecata! Dar, ca sa nu avem dubii, si care nu cumva sa ne punem in functiune neuronii, ni se asterne in fata ochilor modul in care s-a ajuns la acel rezultat. Facem cunostinta cu criminalul, Barry Kane (Greg Thompson), un tip chinuit de o boala bizara, tinnitus, care se manifesta prin auzul continuu al unui tiuit sau bazait in urechi. Enervant, desigur. Pentru aceasta personajul de fata poarta tot timpul filmului niste doape in urechi. De ce spun asta? Pentru ca imediat dupa ce urmarim cea mai penibila scena a filmului (Ashley, bine machiata ii apare Lorei si ii arata la propriu locul unde a fost dusa de criminal), “detectiva” noastra gaseste pe langa cadavru si un dop al sus numitului. Penibil!!! Ati vazut, ca si mine, duzine de filme in care sufletele fara liniste incearca sa le atraga atentia celor dragi, dar de fiecare data se creiona o poveste intortocheata care sa atraga privitorul, neoferindu-i toate detaliile mura-n gura. Nu si aici! Ni se arata direct criminalul, modul in care s-a petrecut totul, si, mai ales, care este rostul aparitiei fantomatice.

Poate nu v-as fi oferit pe tava toate detaliile daca finalul nu ma convingea ca am asistat la cea mai dezolanta poveste din ultimii ani. Asadar, ca nu cumva sa va treaca prin cap sa va convingeti singuri de intriga subtire, va divulg si sfarsitul execrabil al unui “Second Coming” din care nu-mi va ramane nimic in minte. Lora ia decizia ciudata de a-l chema pe ucigas in locul unde i-a dus corpul surorii sale. De ce?! Pentru a se convinge ca este el intr-adevar. Si, ca un facut, Barry, cu al sau tiuit, are o noua criza si o ucide si pe fata noastra. Si se termina filmul. Jur! Deci nu se intampla absolut nimic! Am omis doar sa mai spun ca in copilarie fata noastra isi ucisese tatal care profita de sora ei. Aceasta era cauza pentru care parasise orasul. Ca nu cumva sa credeti ca nu s-a utilizat si un alt cliseu care sa dea “adancime” filmului. Am scris mult pentru putinul acesta pentru ca merita… sa fie evitat! Ufaaaa…

Poze Second Coming

Poze  - Second Coming Poze  - Second Coming Poze  - Second Coming

Trailer Second Coming

Subtitrare Second Coming

Alte filme:

  1. International Trailer – Daybreakers (2009)
  2. Gwoemul (2006)
  3. International Trailer – The Crazies (2010)
  4. Trailer – Jonah Hex (2010)