Nota mea:

Pentru filmul asta de epoca (sec. 18), bietul gatlej al lui Keira Knightley a indurat gravitatia mai multor peruci, dar nici pret de o secunda nu transpare pe ecran durerea fizica a actritei. Doar durerea emotionala a Ducesei. Multi pioni au proptit-o ajutator pe Keira intre duble, dar dupa ce regizorul Saul Dibb striga “Action!” camerele surprindeau o femeie puternica, intr-o vreme pre-feminism si pro-feminitate. Englezoaica a scos din joben (sau, cum ziceam, din peruca) un tur de forta punandu-si la contributie expresivitatea liniilor faciale – in special ramai marcat pe retina cu falcile ei inclestate, falci de ducesa, mandre chiar in lipsa triumfului clar, demne de sangele-albastru care curge prin ele.

Cand adolescenta Georgiana (Knightley) devine sotia Ducelui de Devonshire (Ralph Fiennes), propria ei mama o sfatuieste sa se inarmeze cu resemnare, in timp ce sotul ii arunca verde-n fata singura pretentie pe care o are de la ea – sa-i nasca un mostenitor. Trecerea de la flirturile jucause ale copilei Georgiana, alintata simplu G., la cucerirea inimii poporului jucat pe degete de zambetul Ducesei – nu face obiectul filmului, asa ca poate parea abrupta. Insa trebuie sa retinem ca biopic-ul prin definitie concentreaza o viata de om in circa o ora si jumatate de pelicula, iar “The Duchess“, bazat pe romanul biografic scris de Amanda Foreman, exceleaza in a ne-o infatisa pe predecesoarea “Reginei Inimilor” in toata splendoarea ei nobiliara.

Desigur, daca esti fan al speculatiilor, filmul se deruleaza ca o trimitere la Lady Di, The Queen of Hearts. Dar ce sens are sa pierzi valoarea povestii Georgianei printre randurile unei alteia, conexe si ras-ecranizate? Asadar, imi iau licenta asta, sa fac abstractie de apa batuta-n piua pe tema relatiei Lady Diana-Prince Charles, si sa va ghidez atentia fara preconceptii spre relatia Georgiana-Duke of Devonshire. Chiar din secunda zero a negocierilor matrimoniale, personajul construit cu migala de Fiennes pare a avea in minte, si pe umeri, doar responsabilitatea data de rangul lui ducal: sa asigure perpetuarea vitei sale nobile printr-un fiu. La capitolul asta, Georgiana da rateuri, sau cum ne place noua sa le numim in plin secol 21, fete. Asa ca fiecare dintre consorti gaseste alinare aiurea. Ducele, in bratele altor femei; G., arzand gazul, fie degeaba la masa de poker, fie mai cu folos, ca inflacarata partizana Whig. Insa, chiar cand Ducele intinde coarda cu umilintele la care-si supune sotia, Ralph il joaca indeajuns de multi-valent incat sa ne fie mai la-ndemana nu o reactie de repulsie, ci una corecta, conforma cu realitatile acelor vremuri. Recurgand la un cliseu, pe scurt Ducele e si el constrans, in ciuda – sau chiar din cauza – statutului sau.

De fapt, scenariul in sine emana acelasi discurs empatic, facand de timpuriu referire la conceptul de “libertate” si apoi rotunjindu-se pe aceeasi nota. Ducesa il rosteste prima, negandu-i forma “moderata” admisa de liberalii Whig. Dar asta era teoretizarea idealista, in termeni absoluti, a tineretii: spre sfarsitul filmului, dupa ani de casnicie cu turbulente, Ducele incheie o conversatie-cheie cu o aluzie la “libertatea” copiilor – si un jind perfect redat de Fiennes. Diferenta intre cele doua momente e ca, acum, si Georgiana e constienta de absurditatea notiunii. Intr-o vreme in care sexul feminin era incorsetat la propriu, Georgiana a incercat sa arda corsetul, la figurat. Daca a reusit, va las sa decideti singuri din concluzia filmului – previzibila de altfel – cert e ca numai splendoarea peisajelor si panorama intima a unei vieti tumultoase il recomanda din plin. Poate putin prea din plin: “The Duchess“, un film care, cu fictiunea lui de lux, uita sa se prefaca bazat pe fapte reale – 8 stele.

Poze The Duchess

Trailer The Duchess

Subtitrare The Duchess

Alte filme:

1. The Social Network (2010)
2. Centurion (2010)
3. Never Let Me Go (2010)
4. Last Night (2010)