Nota mea :
Remake al unui film din anul 2002 intitulat „Jian Gui” si produs în Hong Kong, “The eye” sufera foarte mult la capitolul originalitate, de multe ori pe parcursul derularii sale traind un sentiment de Déjà vu si avand impresia ca scene vizionate cu multi ani în urma în alte filme îmi defileaza prin fata ochilor. De exemplu, momentul în care spiritul desprins de trup al unei tinere moarte recent într-un accident de masina trece pur si simplu prin corpul fizic al lui Sydney Wells (interpretata de catre atragatoarea actrita Jessica Alba, probabil unul dintre singurele motive pentru care barbatii s-au uitat la acest film si l-au savurat cat de cat) m-a facut sa ma gandesc instantaneu la “Ghost”, filmul din anul 1990 cu Demi Moore si Patrick Swayze, despre care trebuie sa recunosc cinstit ca am o parere mult mai buna decat despre cel pe care îl analizez aici. Nu trece multa vreme si senzatia ca totul nu este decat acelasi produs expirat într-un ambalaj nou si stralucitor revine sub forma asa-ziselor duhuri imateriale sosite pe pamant ca sa rapeasca sufletele celor morti si sa le conduca în lumea umbrelor (forme estompate si întunecate, cu o înfatisare care se vrea terifianta, dar care nu reuseste decat sa starneasca un zambet indulgent în coltul buzelor spectatorilor amatori de pelicule horror ). Si deja încep sa ma întreb de ce ma uit eu la filmul acesta care nici nu ma atrage foarte tare, nici nu ma tine tintuita în fotoliu cu respiratia taiata de spaima, nici nu îmi trezeste vreo reactie de amuzament, ci mai degraba una ironica. Nu ar fi mai bine sa scotocesc prin colectia personala de filme, sa gasesc „Ghost” si sa îl revad pe acela? Moment în care ma bucur ca macar nu am vazut si pelicula din Hong Kong ca sa nu mai descopar cumva si alte pasaje plagiate.

Ideea ca persoanele care au suportat un transplant de organe au avut tendinta de a detecta la scurta vreme de la realizarea respectivelor interventii chirurgicale anumite schimbari în comportamentul lor sau în dispozitiile lor sufletesti, începand sa se asemene din ce în ce mai bine cu donatorii, a mai fost exploatata anterior în seriale si filme de tip SF. În cazul de fata fiind vorba despre un transplant de cornee este de discutat daca personajul Sydney Wells avea vreo sansa reala sa anticipeze lucrurile pe care donatoarea ei mexicana Ana Christina Martinez reusea sa le “vada” cu ochii mintii înainte de a se întampla gratie abilitatilor sale supranaturale, care îi atrasesera reputatia nedorita de vrajitoare din partea superstitiosilor ei concitadini ( dovada ca desi suntem în secolul XXI înca ne mai comportam ca pe vremea Inchizitiei care ardea vrajitoarele pe rug si mai jucam rolul lui Toma necredinciosul ).

Daca exista un lucru pe care l-am apreciat la acest film a fost elementul abia schitat al dramei pe care o traiesc zi de zi persoanele lipsite de vedere, mai ales cei care asemenea lui Sydney Wells nu au fost orbi din nastere, ci si-au pierdut acest simt în urma unui accident tragic, fiind fortati sa traiasca toata viata din amintirile – din ce în ce mai estompate – pe care le-a retinut creierul lor si care nu mai reusesc sa treaca dincolo de barierele interioare si de perdelele de întuneric asternute peste retinele lor. Eroina este prezentata însa într-o aura optimista: este o femeie puternica si relativ independenta, care a învatat sa se descurce pe cont propriu si sa ignore handicapul major pe care îl are si care si-a dezvoltat celelalte simturi pentru a o ajuta sa supravietuiasca la un nivel acceptabil, motiv pentru care este împacata cu soarta ei. Primeste redarea vederii prin operatia de transplant ca pe un dar de la Dumnezeu, în curand întelege ca nu obtii nimic pozitiv în viata fara sacrificiu si ca totul are un pret dureros care trebuie platit ( în cazul ei bucuria de a distinge frumusetile lumii înconjuratoare si chipurile celor dragi este contrabalansata de nenorocirea de a fi bantuita de viziuni înfricosatoare pe care nu le întelege si care îi transforma existenta într-un cosmar ), iar cand îsi pierde din nou vederea este în mod paradoxal resemnata si senina, refugiindu-se în dragostea ei pentru muzica simfonica si stiind ca si-a facut datoria fata de semeni salvandu-i de la moarte prin viziunile sale, precum si fata de tanara decedata care i-a redat chiar si pentru scurta vreme fericirea de a vedea lumea în culorile ei naturale.

Interesanta concluzia pe care o trage la final eroina ca omul nu are nevoie de ochi pentru a vedea si, daca stam sa ne gandim bine, adevarul este ca orb nu este cel care nu vede, ci cel care nu vrea sa vada…
Si, în loc de concluzie, va recomand sa luati din acest film numai partile lui pozitive, sa lasati de-o parte pe cel copiate de prin alte pelicule si sa nu va enervati prea tare atunci cand le descoperiti si sa nu credeti ca va merge prea tare la sufletul fanilor genului horror pentru ca nu este chiar reprezentativ la acest capitol, fiind mai “soft”. Nota 7 cu destul de multa indulgenta din partea mea, dar eu recunosc ca nu sunt o mare amatoare a stilului horror.

Galerie foto The Eye :

Trailer The Eye

Subtitrare The Eye

Alte filme:

1. Let Me In (2010)
2. The Rite (2011)
3. 13 (2010)
4. The Tourist (2010)