The Lazarus Project (2008)
Drama, Thriller November 7th. 2009, 2:12pm
Nota mea: 









Only a fool spits in the face of God!
Cunoscut si ca “The Heaven Project”, filmul lui John Glenn incearca sa trateze un subiect de care am mai avut parte si in “The I Inside”,pelicula din 2003 cu Ryan Phillippe in rolul principal. Si in filmul despre care discutam in articolul de fata avem parte de un “pretty boy” care incearca sa duca filmul in spate. Este vorba de Paul Walker cunoscut voua din “The Fast and the Furious”, “Into the Blue” sau “Eight Below”.
Chiar daca nu este un film cunoscut pe piata, in distributia lui mai gasim nume cunoscute, precum cel al lui Piper Perabo (“Coyote Ugly”) sau Shawn Hatosy (“Alpha Dog”). Actiunea incepe in casa lui Ben Garvey ( Paul Walker), care traieste linistit impreuna cu sotia si fiica sa. Aflam ca acesta tocmai si-a ispasit pedeapsa, fiind eliberat conditionat, si ca va putea duce o viata linistita dupa trecutul sumbru de care a avut parte. Numai ca bucuria familiei Garvey nu dureaza, Ben fiind concediat tocmai din cauza greselilor pe care le credea de mult uitate.
Fratele sau, un borfas proaspat eliberat, se intoarce in viata lui si il provoaca sa dea o lovitura. Pentru a iesi din impas Ben accepta. Numai ca jaful se soldeaza cu cativa morti iar eroul filmului este arestat. Mai mult, pe langa faptul ca se trezeste din nou in situatia de a-si dezamagi familia, el este condamnat la moarte nereusind sa le explice gestul sau.
Se trece rapid intr-o alta etapa a filmului, in care Ben nu numai ca traieste dar este angajatul unei clinici de psihiatrie. I se explica de ce trebuie sa lase trecutul in urma, si ca i s-a acordat o a doua sansa in viata. Ben nu are voie sa paraseasca orasul in care locuieste mai nou, desi dorul de familie il indeamna mereu sa iasa din aceasta lume. Reuseste la un moment dat sa fuga intr-un autobuz, dar pe drum, acelasi “inger” care i-a explicat situatia in care se afla, il face sa se intoarca. Citeste apoi in ziar ca respectivul autobuz a fost implicat intr-un accident si realizeaza ca nu mai are nici o sansa sa-si revada fiica si sotia. Ciudat,nu?
Numai ca intr-o desfasurare de forta pe final, afla ca personalul clinicii ii insufla o perceptie gresita a realitatii si incearca sa evadeze. Teama de a nu gresi din nou il face sa fie circumspect la orice si, inainte sa faca pasul decisiv, vrea sa se convinga ca nu a innebunit. Inviat ca Lazar, ca sa intelegem putin titlul, Ben reuseste sa scape din acest “heaven project” (trimitere la titlul optional) si se convinge ca nu traieste intr-o lume paralela. Va putea el totusi trai linistit alaturi de familia sa? Nu stiu cat de mult v-au convins actiunile surprinse mai sus cert este ca filmul este mult prea static si va va pierde pe drum daca nu va concentrati indeajuns. Ceea ce poate fi echivalat cu un “il vedeti doar daca nu aveti ce”. Inteles?
Poze The Lazarus Project
Trailer The Lazarus Project
Subtitrare The Lazarus Project
Alte filme:







