The Limits of Control (2009)
Drama, Thriller, crima November 19th. 2009, 3:23pm
Nota mea: 
The Limits of Control e un eveniment cool. Uitandu-ma la scena in care Tilda Swindon, imbracata in bej, cu o peruca alba, manuind o umbrela transparenta, il intreaba pe Isaach De Bankolé (unul dintre actorii fetis ai lui Jarmusch) daca ii plac filmele vechi, m-am gandit ca planificarea/realizarea/promovarea filmului e o treaba de zeci de ori mai interesanta decat filmul in sine. Imi imaginez cum pasionatii de film din Spania alergau cu Iphoneuri dupa Bill Murray, Gael Garcia Bernal si insusi Jarmusch pe strazile din Sevilla si cum criticii/bloggerii se imbulzeau sa-l intervieveze pe regizor. Puteam fantaza linistit si o ora despre asta- cand reveneam la film, nu simteam ca as fi pierdut ceva.
Filmul acesta e o sofisticarie de montaj. Tot ceea ce Jarmusch decide sa foloseasca e in favoarea obiectivului camerei de filmat- strazi spaniole, oameni imbracati ca la o decernare de premii, fantani, galerii de arta (toate marcate cu insigna pretentiosului-nenumarate slow motionuri). Aceste elemente nu sunt legate de o poveste, ci de inerenta lor senzoriala; altfel spus, fantana e o fantana (frumos/perfect/a la reclame Perroni filmata) si nu are vreun rost in poveste (care, la randul ei, cu indulgenta poate fi numita asta).
De Bankole e un (emblematic-de duzina) asasin, trimis in Spania. O data la cateva zile, el se intalneste cu cate un intermediar, care ii da o cutie de chibrituri care contine o hartie cu adresa intalnirii cu viitorul intermediar (lucrurile luand o asemenea amploare incat ajungi sa te intrebi daca exista un punct final al itinerariului). Fiecare intermediar prilejuieste cate un cameo chic; G.G. Bernal face pe cowboyul (dar prosteste ca e macho probabil doar vreo cateva adolescente moarte dupa linia maxilarului sau), John Hurt e un chitarist senilizat care lamureste problema cuvantului “boem” etc. Sigur, cei preocupati se pot ocupa de simbolistica lui Jarmusch (fara de care, daca exista cu adevarat, el nu ar insemna mai nimic). Doua replici sunt repetate de mai toate personajele, semn ca nu avem de-a face cu o poveste care se dezvolta progresiv, ci cu un eseu video de doua ore in care Jarmusch ne spune ce e viata, bazandu-se pe efectul repetitiei, ca in cazul unui rondel. Nu spun ca nu are ceva de zis, dar efortul pe care il solicita e cel putin iritant. Pretentia de a se pune pe sine inaintea povestii/actiunii e una care arareori e de succes (si pe care o folosea mult mai ponderat in celelalte filme ale sale).
Ca in alte filme ale autheurului, avem un barbat cu o misiune, doar ca de data asta excesiv de taciturn (chiar mai mult decat Whitaker in Way of the samurai). Femeile sunt (delectabil) de dezbracate (te iubim, Paz de la Huerta), brusc, fara explicatii, la fel ca-n Broken Flowers. Lui Jarmusch nu-i plac femeile “propriu-zise”, cu mai multe straturi identitare, ci cele plate, dar splendid de frumoase, asa cum le vedea el, probabil, in reviste, cand avea 15 ani. E o preferinta care da bine pe ecran, dar te lasa confuz daca vrei sa si reflectezi la intelesurile unei scene sau ale unui personaj.
De evitat daca aveti, sanatos in sine, o apetenta pentru filmele in care se intampla ceva. Dar poate fi o experienta tolerabila din pricina imaginii si a sunetului foarte bine realizate, care chiar daca imbraca o futilitate narativa, o fac la un nivel de stilizare rar de gasit in epoca filmelor de speta 4,3,2. In plus, cele cateva momente coregrafice cu muzica spaniola si chiar intelepciunile de pahar livrate de Jarmusch prin intermediul castului sau “oh, so cool” nu pot fi catalogate drept insuportabile, ci stranii/obositoare- dar sigur, exista un public si pentru asta.
Poze The Limits of Control
Trailer The Limits of Control
Subtitrare The Limits of Control
Alte filme:
Loading ...
November 19th, 2009 at 5:45 pm
N-ai inteles nimic din filmul asta. Mai bine lasai cronica asta pentru cineva care a inteles ceva si a deslusit aluziile pe care le face Jarmusch de-a lungul intregului film. Cronica asta pare scrisa de cineva care se astepta sa vada un film cu explozii si impuscaturi si a fost dezamagit ca nu a gasit nimic.
November 20th, 2009 at 1:57 pm
deci te rog frumos explica-mi si mie! asa m-am plictist de postaci care zic “n-ai inteles nimic” dupa care dispar in ceata. Astept!
November 24th, 2009 at 12:23 pm
te-ai plictisit de postaci care zic “n-ai inteles nimic”???…
eu m-am scarbit de papagali ca voi, care, atunci cand va uitati la un film va asteptati ori sa se impuste cineva, ori sa se futa, ori sa vedeti ce tehnici de 3d, 4m si 19g au mai fost descoperite in tehnica cinematografica, ori drame de doi lei despre subiecte repetate si ultra mega repetate. iar cine a facut cronica e un fals asa-zis critic, despre care nu pot sa afirm decat ca imi pare rau ca a vazut un film ce nu avea niciodata treaba cu lumea lui simpla, simpla in sensul de limitata, ba chiar imbecila pe alocuri… vai de mama voastra …daca nu ati vazut nici macar ca fiecare cadru e o opera de arta, atunci este si va fi vai de mama voastra…
November 24th, 2009 at 5:29 pm
Cildus,
am vazut toate filmele lui Jarmusch si nu m-am uitat la ele din obligatie. Filmu asta e mai “gol” decat altele ale lui, “Ghost Dog” si “Dead Man” fiind f ok. Am inteles cam ce trebuia din el, da oricum nu asta conteaza aici, ci
1. tu si astia ca tine care se uita la 2 filme art house pe an (alea mai seeduite pe pirate bay) si dupa aia vin cu “voi astia cu filmele de actiune”- e un tip de aroganta gratuita pe care sunt convins ca nu o poti sustine inteligent. Si daca vrei sa afli ce filme vad, uita-te despre care am mai scris aici. In plus- mai lasa ranchiuna, ca pari un troll. A, dar cum trollul nu e intalnit in filme de Bergman, Kaurismaki si Goddard, probabil ca nu stii….
2. Ai aratat ce cunoscator esti, limitandu-te (cand puteai sa ma umilesti cu viziunea ta) la a zice “vai de mama voastra …daca nu ati vazut nici macar ca fiecare cadru e o opera de arta” arata cat habar ai tu de filme-stii ca un film are vreo 24 de cadre pe secunda?
). Apoi, imbecil nu sunt nici eu, nici tu- nu mi-as permite sa fac pe cineva imbecil asa, intr-o doara. Te invit sa scrii o cronica ok, valoroasa la filmu asta si sa arati ce cunoscator esti.
Sa-ti fie de bine.
November 26th, 2009 at 8:53 pm
@ mihai “stii ca un film are vreo 24 de cadre pe secunda?” aia este fotograma. Un cadru este compozitia de diverse elemnte care formeaza imaginea si poate si mai lung de o fotograme. O secventa este compusa din mai multe cadre sau cadraturi. pot fi cadre scurte de 5-6 frame-uri (Natural Born Killers) sau cadre foarte lungi(miscarea de steady cam din Atonement). De obicei lungimea cadrului e limitata de lungimea peliculei din camera (120 m adica 5 minute la o camera normala).
November 26th, 2009 at 10:05 pm
@ Cristi
Mersi de info, chestiile astea nu le-am stiut. Oricum, desi am gresit termenii, natura remarcii mele la adresa lui Cildus era legata de pretentia lui (si a altora- expresia “fiecare cadru era perfect” e raspandita) de a induce o falsa stare de cunostinta a subiectului(filmului), spunand, practic, o replica lipsita de informatie, practic o comoditate discursiva. Mersi oricum.