Nota mea:

De data aceasta dacă amintesc numele actorilor care deţin rolurile principale în pelicula horror „The Ruins“, este foarte posibil ca Jonathan Tucker, Jena Malone, Laura Ramsey, Shawn Ashmore, Joe Anderson sau Dimitri Baveas să nu vă spună mare lucru, aşa cum nu mi-au spus nici mie, afirmaţia fiind valabilă şi în cazul regizorului Carter Smith sau al scenaristului Scott B. Smith, acesta din urmă fiind şi autorul romanului omonim care a stat la baza elaborării acestui film. Nu este mai puţin adevărat însă că nici nu vom vedea vreodată nume care impun o anumita prestanţă de genul Meryl Streep, Tom Hanks, Cate Blanchett, Julie Christie sau Brad Pitt în astfel de producţii, nu neapărat proaste, dar foarte diferite de stilul pe care îl abordează ei şi care i-a consacrat şi le-a asigurat un loc călduţ în galeria marilor vedete de la Hollywood.

Subiectul filmului „The Ruins” este unul cu mare potenţial şi foarte original din punctul meu de vedere deoarece nu îmi amintesc să fi vizionat vreodată vreun horror cu flori de culoare roşie şi plante agăţătoare carnivore, vii şi capabile să imite la perfecţiune sunetele din natură sau vocile oamenilor, atrăgandu-i pe aceştia în capcane mortale. Ideea cu templele antice deasupra cărora pluteşte un soi de blestem ciudat căruia nimeni nu este în stare sa-i supravieţuiască nu ar fi fost nouă deloc, fiind suficient să ne amintim de aşa-zisul blestem al faraonului Tutankamon, ce atingea ca o plagă pe toţi exploratorii îndrăzneţi care se aventurau înăuntrul piramidei în care îşi dormea somnul de veci. În cazul de faţă este vorba despre un templu mayaş străvechi cu formă piramidală, construit în trepte şi acoperit integral cu valuri de vegetaţie sălbatică, ceea ce îi conferă iniţial un aspect foarte atractiv şi deloc înspăimantător pentru turişti, dar regizorul nu insistă exagerat de mult pe ideea de blestem, motiv pentru care nici nu cade în păcatul desuetudinii sau al lipsei de originalitate. Un al doilea lucru care trebuie remarcat este faptul că se face încă o dată mişto de poporul american, reprezentat aici de două cupluri de tineri – Amy şi Jeff pe de-o parte şi Stacy şi Eric pe de alta parte, care în goana lor după senzaţii tari şi adrenalină se aventurează într-o expediţie periculoasă spre ruinele nemarcate pe nici o hartă şi nemenţionate în nici un ghid turistic, dovedind aroganţă şi autosuficienţă atunci cand nu ţin cont de sfaturile binevoitoare ale localnicilor sau de ameninţările serioase ale locuitorilor unui sat mayaş situat la baza templului. Ca să nu mai vorbim despre modul de-a dreptul sinucigaş în care se echipează ei (sau mai corect spus NU se echipează ei) pentru această călătorie prin mijlocul savanei mexicane, neluand cu ei nici provizii de apă, nici mancare, nici obiectele de bază care ar trebui să stea în rucsacul fiecărui turist, dovedind că locul lor este mai degrabă pe plajele însorite ale Cancun-ului, bălăcindu-se în apă sau în piscina hotelului, jucand cărţi din plictiseală, cherchelindu-se, făcand pariuri stupide cu mize la fel de stupide şi pierzand vremea în stil mare.

Una peste alta, filmul nu este o tampenie pentru genul pe care îl reprezintă, dar nici vreo capodoperă ascunsă, avand cel puţin două faze care nu te bagă în sperieţi şi nu te fac să vari capul sub plapumă de spaimă, dar care te pot determina foarte uşor să-ţi goleşti un pic conţinutul stomacului (dacă eşti un pic mai sensibil sau mai slab de inimă) sau să închizi ochii din pricina scarbei provocate de imaginile vizuale extrem de dure şi de „colorate” mai degrabă decat din pricina groazei. Mă gandeam că dintre toate peliculele de gen pe care le-am văzut în ultima vreme, „The Ruins” poate fi catalogat într-adevăr ca film „de groază”, din simplul motiv că e groaznic să vezi cum patru americani inconştienţi şi fără pic de creier în cap îi taie pe viu picioarele unui al cincilea pe nume Mathias (care e neamţ şi de la care am avea pretenţii de seriozitate mai mari), folosind ca instrumente „chirurgicale” nişte bolovani şi un biet cuţitaş de vanătoare (mă rog, aşa îi spun ei cuţit de vanătoare pentru că mie personal mi-a făcut mai mult impresia unui cuţit de bucătărie) sau cum o zăludă se automutilează, tăindu-şi cu acelaşi cuţit bucată de carne după bucată de carne şi umplandu-se de sange din cap pană în picioare, sub pretextul că încearcă să înlăture vrejurile plantei carnivore care i-a pătruns în trup asemeni unui spirit malefic. Din punct de vedere strict vizual se poate afirma că filmul este diabolic şi, dacă ar fi să mai remarc ceva pozitiv la el, aş vorbi cu siguranţă despre finalul acela de tip „Dosarele X”, cand aveai impresia la sfarşitul fiecărui episod că Fox Mulder şi Dana Scully au reuşit să rezolve cazul, iar în secunda imediat următoare se întampla ceva care îţi dădea de înţeles că pericolul este tot acolo şi pandeşte de după colţ, că monstruleţii sau alienii se regenerează, că zăbrelele unei închisori nu sunt suficient de puternice ca să stopeze revărsarea fluidă a cine ştie cărui „personaj” şi că adevărul rămane dincolo de noi….

Credeţi că vreunul dintre eroii filmului „The Ruins”, probabil în mod intenţionat prezentaţi într-o lumină atat de stupidă, va fi capabil să scape de sub ameninţarea unei plante otrăvitoare, care îşi întinde braţele ca o caracatiţă dornică să îi înghită? Doar dacă mintea lor funcţionează mai rapid şi mai bine decat mintea unei plante, ceea ce mă îndioesc foarte tare.

Nota 7,5 din partea mea pentru că nu l-am considerat un film prost realizat, mi-au plăcut mult peisajele din Australia (adevărata locaţie în care s-a filmat pelicula, iar nu Mexic-ul în care se petrece acţiunea) şi a avut momentele lui bune în care şi-a atins statutul de horror în toată regula, dar nu pot face abstracţie de scenele inutil de violente din punct de vedere vizual şi care mie personal mi-au provocat un viu dezgust (dar dacă în asta constă reuşita unui film de gen, atunci înseamnă că scopul a fost îndeplinit cu brio).

Poze The Ruins

Trailer The Ruins

Subtitrare The Ruins

Alte filme:

1. Insidious (2011)
2. Faces in the Crowd (2011)