Nota mea:

Fie că am citit vreodată romanul autobiografic „Numai cu fiica mea” al scriitoarei nord-americane Betty Mahmoody, fie că am vizionat documentare despre condiţia inferioară a femeii în ţările arabe, fiecare dintre noi a luat cunoştinţă într-un fel sau în altul de modul în care musulmanele luptă să supravieţuiască într-o lume crudă a bărbaţilor. Inspirat din cartea cu acelaşi titlu a jurnalistului francezo-iranian Freidoune Sahebjam, care a fost publicată în anul 1994 şi este bazată pe o poveste reală, filmul „The stoning of Soraya M” relatează o întamplare cutremurătoare petrecută în Iran în anul 1986 şi surprinde reacţiile pe care le-a generat lapidarea unei neveste nevinovate printre membri comunităţii arabe, dar şi pe plan internaţional. Soraya ( Mozhan Marno ) este o soţie fidelă pentru Ali şi o mamă devotată pentru cei patru copii rezultaţi din căsnicia lor, singura vină pe care i-o poate atribui bărbatul de care şi-a legat destinul fiind aceea că este suficient de încăpăţanată încat să refuze divorţul şi să nu-i permită acestuia să se recăsătoreasca cu o minoră după care i s-au aprins călcaiele. Abuzată fizic şi verbal, terorizată de un soţ care vrea sa îşi redobandească libertatea cu orice preţ, bruscată şi lovită în faţa celor două fiice şi a celor doi fii, Soraya preferă să se sacrifice rămanand captivă în acest mariaj lipsit de iubire şi speranţă decat să devină incapabilă să îşi întreţină copiii din punct de vedere financiar. Singura persoană care o susţine necondiţionat şi o consolează pe Soraya este mătuşa ei Zahra ( interpretată excelent de către Shohreh Aghdashloo, care dovedeşte astfel că nominalizarea la premiul Oscar primită în anul 2004 pentru rolul din drama „The house of sand and fog” nu a fost o eroare ), o femeie care şochează moment de moment spectatorul prin curajul extraordinar, biciuind cu limba ascuţită şi cu ironia ei muşcătoare deopotrivă oficialităţile administrative şi religioase ale comunităţii, care sunt atat de uşor de păcălit şi respectiv atat de uşor coruptibile şi şantajabile încat îi provoacă indignare şi greaţă. Zahra este practic personajul central al peliculei, cea care dă savoarea dialogului, cea care are tupeul de a-l pălmui pe primarul Ebrahim în mijlocul străzii pentru că se complace în minciunile altora şi nu ridică un deget spre a salva viaţa inocentei ei nepoate, ponegrită pe nedrept de către un soţ vicios şi infidel şi condamnată de semeni fără o judecată prealabilă şi în baza unor dovezi contrafăcute şi neconcludente.

Nu trebuie să cunoşti multe amănunte despre Islamism sau despre Coran pentru a te convinge de faptul că, femeie fiind, te poţi considera norocoasă că nu te-ai născut în aceste state arabe şi că te poţi bucura pe deplin de avantajele emancipării şi libertăţii de exprimare şi de acţiune. Chiar dacă ştii că astfel de atrocităţi există în lume, îţi vine greu să accepţi faptul că la final de secol XX se mai practică execuţia prin lapidare, care era caracteristică primelor secole ale erei noastre şi care implică o doză de sadism faţă de care prăjirea pe scaunul electric sau injecţia letală par manifestări de compasiune.

Întamplarea a făcut să vizionez recent şi filmul “Agora” al regizorului Alejandro Amenabar, cu care se poate încerca o paralelă doar din perspectiva modului atroce în care au fost asasinate două femei din ţări diferite, din clase sociale diferite, din evuri diferite şi cu un nivel intelectual diferit, sub pretextul fals al refuzului de a renunţa la politeism în favoarea creştinismului în cazul filozofei egiptene Hypathia din Alexandria şi respectiv al comiterii unui adulter în cazul iranienei Soraya M. Adevărul este că în primul caz bărbaţii s-au simţit ameninţaţi de mintea ascuţită ca briciul a unei femei, de cunoştinţele ei ştiinţifice ce depăşeau cu mult epoca în care trăia şi de intransigenţa şi incapacitatea ei de a recurge la compromisuri, în vreme ce în al doilea caz bărbaţii au vrut să demonstreze faptul că în casele lor cantă întotdeauna cocoşul, că pot apela oricand la prerogativele de a dispune de viaţa partenerei de cuplu după bunul lor plac şi că nu contează de partea cui este dreptatea atat vreme cat în ţara lor glasul unei femei nu poate fi auzit de nimeni. Şi tocmai asta este lecţia pe care le-o serveşte Zahra masculilor feroce din comunitatea ei şi pe care aceştia sunt forţaţi să o înghită pe nemestecate atunci cand femeia dezvăluie cu lux de amănunte adevărul despre moartea Sorayei unui jurnalist de origine francezo-iraniană, cu scopul de a propaga informaţiile ţinute secrete în satul lor în mediile înternaţionale şi de a trage un semnal de alarmă cu privire la condiţia dramatică a musulmanelor din Iran. Se pare că totuşi vocea femeilor islamice poate depăşi barierele sunetului şi poate lăsa amprente de neşters în conştiinţa publicului larg, cu condiţia de a fi susţinută de o minte deschisă şi progresistă.

Nota 8.50 din partea mea şi recomandarea de a viziona acest film pentru a descoperi ceva inedit faţă de peliculele banale şi uneori stupide cu care este invadată piaţa cinematografică actuală. Trebuie să vedeţi această dramă măcar din curiozitatea de a descoperi cine sunt primii bărbaţi care ridică piatra împotriva nefericitei victime a ipocriziei colective numite Soraya M… Credeti-mă pe cuvant, merită. Este o lecţie de îndoctrinare şi de intoleranţă dusă pană la extrem.

Poze The Stoning of Soraya M.

Trailer The Stoning of Soraya M.

Subtitrare The Stoning of Soraya M.

Alte filme:

1. Observe and Report (2009)
2. Haven (2004)
3. Lord of War (2005)
4. The Lookout (2007)