Nota mea:

Adaptat de către regizoarea şi scenarista Catherine Breillat după romanul omonim al scriitorului de secol al XIX -lea Jules – Amedee Barbey d’Aurevilly, „Une vieille maitresse“ este o dramă recomandată amatorilor de filme romantice cu iz de epocă, ce recreează într-un mod agreabil atmosfera libertină, nonconformistă, scandaloasă, cosmopolită, luxoasă şi opulentă specific pariziană.

Pe scurt, un tanăr nobil scăpătat pe nume Ryno de Marigny (interpretat de către necunoscutul, dar foarte atrăgătorul din punct de vedere fizic Fu’ad Ait Aattou, cu o figură angelică şi inocentă cum rar mi-a fost dat să văd la un actor şi pe care se pare ca regizoarea Catherine Breillat l-a remarcat întamplător într-o cafenea din Paris şi l-a considerat instantaneu cea mai potrivită alegere pentru rolul acestui Don Juan de modă veche) decide să se căsătorească avantajos cu aristocrata Hermangarde, moştenitoarea imensei averi a bunicii sale – marchiza De Flers, fermecat fiind de frumuseţea extraordinară şi de puritatea sufletească şi trupească a fetei. Dar situaţia nu este atat de simplă şi banală pe cat pare la prima vedere deoarece bărbatul este implicat de mai mult de zece ani într-o relaţie amoroasă pasională şi epuizantă, care îi consumă toate resursele intelectuale şi fizice şi îl menţine fără voia lui într-o stare de dependenţă totală de care nu reuşeşte să se rupă, în ciuda faptului că a încercat în repetate randuri să se desprindă din braţele ademenitoare ale spaniolei Vellini şi să se scuture de obsesia autentică pe care a dezvoltat-o mai mult din rutină pentru ea.

Din amuzament am încercat să îmi activez capacităţile de empatie şi să mă pun în pielea unui bărbat, vrand să îmi dau seama pe care dintre cele două femei diametral opuse ca educaţie, ca mediu de provenineţă şi ca temperament aş fi ales-o dacă aş fi fost în locul „nefericitului” Ryno de Marigny. Pe un taler al balanţei o avem pe frumoasa Hermangarde, blondă, cu părul de aur căzandu-i peste umerii albi ca neaua pană spre mijlocul zvelt, angelică, inocentă, cu un chip perfect şi cu un trup perfect, dar cam lipsită de sare şi piper şi cam plictisitoare datorită preceptelor morale severe în care a fost crescută şi datorită mediului select din care provine. Pe celălalt taler al balanţei stă bruna, pasionala, instinctuala, efervescenta, energica, orgolioasa şi plina de viaţă Vellini, ale cărei origini spaniole şi italiene şi al cărei trecut tumultuos de curtezană au trezit în ea cele mai violente sentimente, reacţii şi reflexe, determinand-o să se comporte ca o fiară rănită şi avidă de sange atunci cand este rănită. Dacă o urmăreşti cu atenţie pe eroina Vellini (nu pe actriţa Asia Argento, a cărei interpretare nu prea m-a convins fiindcă mi s-a părut falsă, forţată, stridentă şi mult prea „preţioasă” pentru gustul meu) nu ai cum să nu remarci că este destul de dificil pentru un bărbat să îi reziste, mai întai pentru că stăpaneşte la perfecţiune toate secretele artei seducţiei şi îşi manuieşte cu inteligenţă arsenalul de arme de care dispune, de la rugăminţi înlăcrimate la hohote de plans şi de la accese nebune de pasiune (cand îşi izbeşte amantul cu cravaşa calului sau îşi trece lama subţire a cuţitului pestre obrazul lui lăsandu-i o cicatrice adancă) pană la momentele de iubire dusă la limita extremă cand în soarbe sangele ca un vampir însetat, ca să nu mai vorbim de faptul că pare sa fie expertă în toate poziţiile din kama sutra. Şi astea fiind spuse, veţi fi ajuns deja şi voi la concluzia la care am ajuns şi eu că nu s-a inventat încă bărbatul căruia să nu-i sucească minţile o astfel de femeie adevărată şi că nu e greu de presupus în ce direcţie se va îndreptata mereu şi mereu atenţia lui Ryno de Marigny.

Deşi „Une vieille maitresse” prezintă atmosfera teoretic demult apusă de la curţile aristocratice pariziene de acum două secole, eu l-am considerat un film actual deoarece a abordat într-o manieră curajoasă o temă controversată, a pus la îndoială toate valorile familiale, a fost de-a dreptul scandalos pe alocuri, conţinand scene cu un pronunţat caracter sexual şi erotic, a avut tente de frivolitate, superficialitate şi vulgaritate (dar numai atat cat să nu devină supărătoare), nu a alunecat nici un moment spre melodramă ieftină şi de proastă calitate sau pe vreo pantă lacrimogenă şi mi s-a părut specific din toate punctele de vedere Franţei, cu tot libertinajul şi lipsa de prejudecăţi şi convenţii pentru care sunt renumiţi francezii.

Un film franţuzesc 100% (chiar dacă este de fapt o coproducţie Franţa – Italia ), care primeşte din partea mea nota 7,50 deoarece nu a aprofundat suficient conflictul interior al personajului principal masculin, prins ca într-o capcană între o soţie pe care – culmea ! – o iubeşte şi o apreciază sincer şi o amantă savuroasa, în jurul căreia se învarte ca fluturele în jurul lămpii, fiind pe punctul de a-şi parli aripile. O legătură amoroasă originală, interesantă, captivantă, de asemenea tipic franţuzească între Vellini şi Ryno, în care ura s-a împletit în mod continuu cu dragostea şi care a fost marcată de o permanentă obsesie.

Mie personal mi-a plăcut declaraţia pe care i-a făcut-o lui Vellini Ryno de Marigny la ceea ce credea el a fi definitiva lor despărţire şi care suna cam aşa: „ nu înşeli pe cineva pe care îl iubeşti cu cineva pe care nu îl mai iubeşti”. Nu zău !?! Cat a trecut pana să ne demonstreze domnul Ryno de Marigny exact contrariul? Şi ţineţi cont de faptul că nu sunt o feministă convinsă pentru că altfel reacţia mea la adresa lui ar fi fost mai dură.

Poze Une vieille maitresse

Trailer Une vieille maitresse

Alte filme:

1. The Last Mistress (2007)